• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cheia productivităţii în zootehnie: Mitru Crişan din Slobozia ţine un muncitor la 800 de vaci

    agrointeligenta.ro

    Sistemul integrat este cheia rentabilizării în agricultură, spune Mitru Crişan, un producător de lactate din Slobozia. Ceea ce îl omoară, însă, este lipsa de predicţie din piaţă.

    Mitru Crişan lucrează circa 250 de hectare de teren agricol – a avut ani în care a ajuns şi la 500 ha -, suprafaţă de pe care asigură baza furajeră pentru circa 1.000 de vaci. Cercul este închis de partea de procesare, mai precis unitatea de producţie de la Slobozia, o investiţie de câteva milioane de euro, realizată printr-un proiect SAPARD.

    Un business, început în primii ani de după 1990, şi care a ajuns în prezent la o cifră de afaceri de 8,6 milioane de euro şi un profit de peste un million de euro. Ca să ajungi la aceste rezultate, trebuie însă să ştii să te adaptezi la condiţiile din piaţă şi mai ales la schimbările de tot felul care apar când te aştepţi mai puţin, povesteşte producătorul.

    „Singura soluţie pentru a te menţine este sistemul integrat. Dacă nu merge una, măcar merge altceva „, spune Crişan, care este şi vice-preşedinte al asociaţiei procesatorilor de lapte din România. Iar din această postură ştie cel mai bine care sunt problemele atât de partea fermierilor, cât şi de cea a procesatorilor. Cel mai mult îl deranjează scumpirea inputurilor, care nu s-a reflectat în preţurile produselor, deoarece procesatorii s-au temut că ar putea să-şi piardă clienţii.

    “Este o perioadă grea, în care se merge cu profiturile la limită. Cu o majorare de 7-10% la preţuri poţi să supravieţuieşti şi să plafonezi şi investiţiile”, spune Crişan. El, de exemplu, a operat ultima majorare de preţuri în urmă cu vreo doi ani.

    Investiţiile sunt însă foarte importante pentru o companie, povesteşte Crişan, care spune că în urma modernizării fermelor i s-au redus semnificativ costurile de producţie. În ferma lui, litrul de lapte „se realizează la un cost de circa 1,2 lei”.

    În acelaşi timp, s-a mărit şi productivitatea, dacă altădată erau patru oameni la un grajd de 100 de vaci, acum în grajdul modernizat există un singur muncitor la un efectiv de 800 de capete. Alţi trei muncitori se ocupă de încă 200 de vaci, în sistem „clasic”. Cele 1000 de animale asigură materia primă pentru fabrica din Slobozia. Aceasta este specializată în producţia de lactate comercializate sub marca Diami – produse proaspete în special – şi are o producţie de circa 35 de tone pe zi. Din păcate, însă, climatul economic actual îngreunează activitatea producătorilor din industria alimentară.

    “Dacă înainte făceam un business plan pe şase luni, acum nu poţi sa faci o prognoză de la o săptămână la alta”, se plânge producătorul din Slobozia.

    Mitru Crişan a fost între 1990 şi 1997 director la Combil, cândva cel mai mare complex de creştere a porcilor. A intrat în afaceri pe cont propriu în 1992 cu firma Teletext. După experienţa câştigată în creşterea porcilor, a trecut şi la vaci. A început cu o fermă cu 150 de animale, după care s-a tot extins. „în România, cea mai grea e trecerea de la comunism la capitalism, de la bugetari la mediul privat”, rememorează Crişan.


    Te-ar mai putea interesa

    Ce fertilizant să folosim la transplantare răsaduri. Soluția vine de la Agrii Ploile aduc reduceri de cheltuieli în ferma lui Gheorghe Lămureanu Oierii – obligați să facă contracte de muncă ciobanilor pentru a mai primi subvenții APIA Băcița Flori Mînzat are pregătiți peste 300 de miei pentru Paște: ”Păstrăm prețul de acum doi ani, nu dăm la export” Preț miei Paște 2026. Calculele oierilor pentru un kilogram de carne de miel de sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Ajutor pentru achiziția de junici. Primele condiții comunicate de ministrul Barbu crescătorilor de animale Zootehnia fierbe! Ciobanii sunt cu un pas mai aproape de un protest național! Criză de îngrășăminte în piață. Fermier: Am vorbit în cinci locuri și mi-au spus că nu mai au nimic pe stoc! George Tuță, Primarul Sectorului 1, la redeschiderea pieței Dorobanți: Vrem ca produsele fermierilor să ajungă direct la oameni, la prețul corect Șeful ANSVSA, la redeschiderea Pieței Dorobanți: Un pas important în direcția promovării produselor românești de calitate și a unui consum responsabil