• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Planta care poate salva albinele – aclimatizată de cercetătorii de la Buzău. Fermierii o pot cultiva pentru a scăpa de rozătoare

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău au reuşit să aducă și să aclimatizeze, în premieră pentru ţara noastră, o plantă aromatică, Lophantus Anisatus, considerată printre primele patru plante melifere din lume.

    Cercetările au durat 10 ani ani, iar recent planta a fost introdusă în cultură, fiind foarte valoroasă și pentru că rămâne înflorită o perioadă lungă de timp, ceea ce ar putea constitui o sursă de hrană continuă pentru albine.

    Doctor inginer Costel Vânătoru, cercetător în cadrul staţiunii de la Buzău, ne-a explicat că înființatea unei astfel de culturi nu este deloc costisitoare, iar cultivatorii o pot folosi pentru a planta “perdele” de protecție a culturilor având în vedere că planta ajută și la protecţia împotriva iepurilor sau a şoarecilor de câmp.

    “Fermierii din Franța sau Germania o folosesc pentru a-și proteja culturile împotriva rozătoarelor. Din cauză că este mentolată, îndepărtează iepurii sau șoarecii care ating planta deoarece acesta degajă niște substanțe înțepătoare mirositor. Astfel dăunătorii sunt ținuți la distanță”, ne-a explicat cercetătorul de la Buzău.

    20150901_173342_a1258363dc

    Cultura se înființează primăvara. Prețul unui fir de răsad variază între 30-50 de bani

    Lophantus Anisatus se poate planta direct în câmp după 15 aprilie – 1 mai, în funcție de zonele țării, fiind recomandat ca cultura să fie înfiinţată prin răsad. Prețul unui fir de răsad disponibil în primăvară la Stațiunea de Cercetare de la Buzău este de 30-50 de bani.

    “Noi am făcut cercetări aici la stațiune și am ajuns la concluzia că nu se pretează să fie semănată direct în câmp. Răsadul se plantează după schema porumbului adică 70 de cm între rânduri şi 30 cm între plante pe rând. Aceasta este distanța cea mai potrivită dar suportă și alte forme, depinde de cultivator. Unul care pune un rând poate să aleagă altă distanță dar dacă ar fi să înființăm o cultură pe care să o îngrijim mecanizat, aceasta a fost formula cea mai bună găsită de noi. La înfiinţarea culturii trebuie să se ţină cont și de o sursă de apă pentru că aceasta ar fi de fapt singura cerință a plantei. Rezistă foarte bine în iarnă iar odată înființată cultura o ții ani de zile”, ne-a declarat dr. ing. Costel Vânătoru.

    În plus, cultivatorul își poate procura singur sămânța în primul an după ce a înființat cultura. “Aceasta se recoltează toamna dar trebuie foarte multă atenție pentru că sămânța este de dimensiuni foarte mici. Dar o plantă produce sămânţa necesară pentru un hectar de cultură. Deci practic investiția pentru răsad se face doar o dată, la înființarea culturii”, ne-a mai explicat cercetătorul.

    Planta poate fi cultivată în toate zonele climatice

    Lophantus Anisatus nu are pretenţii ridicate faţă de solul în care este plantată și poate fi îngrijită la fel ca și legumele. Mai mult, ea poate fi intercalată și prin diferite culturi cum ar fi livezi, legume, porumb.

    “Ca și la mentă se tund lăstarii toamna târziu iar anul următor din rădăcină pornesc din nou plantele tinere și se reface tufa. Plantele sunt chiar mai viguroase de la an la an. Dacă în primul an înălțimea ajunge undeva la 1, 20 m, în anul doi depășește 1,50 m depinde și de zonă și bineînțeles cum au fost îngrijite plantele. Aşadar, poate fi cultivată pe tot teritoriul României”, ne-a mai spus cercetătorul. El mai completează că planta prezintă o rezistenţă crescută la boli şi dăunători ceea ce o face foarte ușor de cultivat în sistem bio. “Ea poate fi cultivată cu succes în sistem ecologic putând fi folosită și ca plantă medicinală. Recoltarea lăstarilor se face după ce planta şi-a format tufa iar plantele sunt puse la uscat, de preferat în spații întunecate. După aceea pot fi comercializate sau păstrate în pungi de hârtie pe un termen îndelungat”, ne-a mai spus Costel Vânătoru.

    DSC_0958_37246886fdCum îi poate ajuta pe apicultori

    Lophantus Anisatus înflorește la începutul lunii iunie și rămâne înflorită până la îngheț, ceea ce i-ar ajuta pe apicultori să stea cu stupii pe loc.

    “Aici este foarte util din punctul meu de vedere pentru că apicultorii sunt nevoiți să meargă și la sute de kilometri distanță pentru floarea-soarelui, salcâm sau tei. Această plantă i-ar ajuta pe unii dintre ei care ar putea să își facă o astfel de plantație, ceea ce i-ar scuti de aceste drumuri. Ar economisi timp și evident bani. Bineînțeles că asta înseamnă un nou sortiment de miere care nu neapărat înlocuiește mierea de salcâm, tei, floarea-soarelui dar este o variantă foarte bună cu atât mai mult cu cât celelate surse de hrană pentru albine nu înfloresc decât într-o anumită perioadă a anului și rămân așa o lună, două. Mierea de Lophantus este foarte scumpă în Europa pentru că așa cum și planta are beneficii recunoscute antidepresive, antistres, pentru imunitate și mierea obținută are calități medicinale deosebite”, ne-a mai declarat cercetătorul.

    În completarea virtuților medicinale el adaugă că aportul principal medicinal al plantei este dat de conţinutul ridicat de antioxidanţi şi uleiul esenţial specific. De asemenea, contribuie la eliminarea toxinelor din organism iar în medicina naturistă tibetană este cunoscută ca planta care menţine tinereţea.

    Pe lângă calitățile medicinale valoroase, planta poate completa cu succes și coloristica buchetelor de flori.

    Foto: Libertatea.ro

    Te-ar mai putea interesa

    „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor ANSVSA – acorduri bilaterale pentru exportul de oi în șase țări. Tanczos Barna: ”Alte șase-șapte sunt în curs de negociere” Ajutorul de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis. Legea, în Parlament

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”