Cavalerul laptelui de Maramureș. Povestea afacerii lui Claudiu Frânc, mai marele crescătorilor de vaci din România
Daniel Befu -
Claudiu Frânc (54 ani) este cunoscut fermierilor și nu numai ca președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. Este moroșan de loc, născut în Cavnic, la poalele muntelui, iar ai lui în permanență și-au asigurat cele necesare traiului crescând animale. Își amintește că părinții lui făceau ulterior troc cu produsele din zootehnie, primind la schimb porumb și alte cele necesare unei gospodării cu trei copii.
Claudiu Frânc și-a împletit destinul cu ”laptele” de când se știe: ”De la 6 ani de zile mulg vaca. Dimineață, la ora 6 mulgeam vaca. M-am băgat și eu pesteoamenii mari, că eram destul de băgăcios încă de pe atunci. La 6 ani deja mulgeam vaca uzual după ce am început mai devreme, ca pe un joc. Mergeam după mama, mai trăgeam și eu de câte-o țâță, mai mult din curiozitate la început”.
La distanță de aproape cinci decenii, în mintea lui Claudiu Frânc se păstrează încă vie amintirea primului mult ”de-adevăratele”. ”Avema șase ani și eram și curios, vroiam să învăț, să văd dacă sunt în stare. Am muls-o de jumătat și țin minte că a venit maică-mea și a terminat. A mulge nu e o chestiune atât de simplă. Îți trebuie o anumită putere. Și mai e un principiu. Vaca dacă n-ai terminat-o de muls în 5 minute, las-o. Procesul de muls e reglat hormonal de glanda tiroidă”, își explică astăzi, la ani distanță, eșecul primului muls.
Pe lângă părinți, amândoi cu serviciu și plecați de dimineață la 6 de-acasă, fermierul păstrează amintirea bunicii pe care Claudiu Frânc și fratele său mai mare o ajutau la treburile din bătătură. ”Noi fiind acolo continuam ce nu putea ea. Frate mai mare cu 2-3 ani, el era angrenat mult mai mult decât mine”, își amintește Claudiu Frânc despre copilăria sa la țară.
Din păcate mama celebrului fermier nu avea încrede întru totul în abilitățile mulgătorului junior Claudiu, motiv pentru care își lua măsuri de siguranță în prealabil: ”Când veneau sărbătorile – Paștele, Crăciunul și celelalte, mai veneau și vecinele care nu luau «lapte pe contău», adică «lapte pe abonament» și cereau: «Vecină mai dă-mi și mie 2 litri că vreau să fac pasca». Și atunci maică-mea nu mă trimitea niciodată la muls, de teamă că n-o să-i ajungă laptele, pentru că eu când eram mai mărișor mulgeam cu foarte mare putere încât se aduna foarte multă spumă deasupra doniței cu lapte. Și era o plăcere de nedescris pentru mine, atunci, de pe scăunelul de muls, când duceam donița la gură și beam cred că 1 sau 2 litri de lapte pe loc, acolo. Îmi plăcea să puște spuma aia sub nas. Nu știu câți au trăit această senzație, dar pentru mine era o adevărată plăcere să beau laptele ăla, să aud spuma când sfârâie și-mi era tot nasul de spumă în momentele alea. Una este un lapte produs dintr-un furaj unic, industrial, și aici nu mă refer că ar fi cumva dăunător, dar unde mă duc numai cu fân de lucernă, cu siloz de porumb și concentrate, sigur că aroma laptelui nu e aceeași cu un lapte obținut dintr-o alimentație unde vaca merge pe pajiște și are cel puțin 200-300 de specii floristice pajiștea respectivă, fiecare cu aromele și cu gustul ei. Fiecare plantă de acolo are o anumită aromă. Aromele se transmit în lapte”, vorbește Claudiu Frânc despre laptele copilăriei sale în Maramureș.
Fermierul de acum nu mai seamănă câtuși de puțin cu puștiul cu ”mustăți de lapte” de atunci: ”Lapte dulce nu mai beau. Motivul? Îmi place vinul (zâmbește). Laptele îl beau sub o singură formă. Laptele din ferma mea adus proaspăt, îl pun la temperatura camerei, în borcane. Și acum dacă vă duc la mine acasă, vom găsi borcane cu iaurt”.
Primi banii, din îngrijirea vacilor din sat
Țâncul a crescut și a intrat la școală, însă asta nu l-a scutit de munca cu animalele: ”Taică-miu era lăcătuș mecanic, maică-mea dactilografă. Nu erau salariile atât de mari să credeți că era doar lapte și miere. În vacanțe, la ora 7 în fiecare zi mai îngrijeam de vacile a doi-trei vecini, de la 6 ani până la 14, că după aia am făcut altceva. Pentru asta aveam un fel de salariu lunar de 40 de lei pe lună pentru îngrijit de-o vacă și 20 de lei pentru îngrijit de un vițel. Îngrijeam și de vacile noastre și de două-trei vaci de la vecini. Eram 2-3 copii care îngrijeam de toate vacile din zona aia din Cavnic. Nu era în câmp, ci erau niște poieni frumoase pe munte. Noi ne jucam și în același timp îngrijeam și de vaci și mai primeam și niște bani. Era o chestie interesantă, dar e greu de crezut dacă spui cuiva că toată luna, că era sămbătă, că era duminică, că era luni, că ploua, că era arșiță, tu trebuia să mergi dimineață la 7, fiindcă vecinul dădea drumul la vacă și trebuia frumos să te duci s-o scoți la pășunat și trebuia s-o ții până seara la 7, când te întorceai acasă. Mergeam cu cu Abecedarul după noi pe pășune și mai învățam noi acolo ce mai învățam. Bine, ne scăldam, mai făceam tot felul de prostii. Mai mergeam la furat de fructe, cu toate că aveam de toate în livadă și-n grădină acasă. Dar erau mai dulci cele de furat. Nebuniile copilăriei. Pe timpul școlii stăteam cu vacile doar dimineața, că școala am făcut-o după masă. Și eu mergeam cu vacile dimineața și alți copii, cei care studiau dimineața, mergeau cu vacile după-masa. La ora 11 veneau prin rotație părinții și ne schimbau, veneam acasă, ne luam ghiozdanul și la școală cu noi. Astăzi munca pe care eu o făceam ca și copil, e considerată un abuz. Atunci nu era. Dar iată-mă că n-am nici o sechelă, Doamne-mulțamu, sunt bine, sănătos, pot să beau și un pahar de horincă, să mănânc bine și să și apreciez munca”.
Șef peste 7.000 de vaci în Bărăgan, s-a izbit de dorința Elenei Ceaușescu, dar a fentat-o
Atât Claudiu Frânc cât și frații săi au absolvit Agronomia. Mezinul a absolvit Agricultura, cel mare Zootehnia, iar Claudiu Frânc, Medicina Veterinară în 1986. Ceilalți au ajuns să profeseze unul în domeniul scrierii de proiecte pe fonduri europene, iar celălalt în domeniul construcțiilor, el fiind singurul care a rămas să îngrijească de animale.â
”Eu am rămas acasă. Sunt singurul care n-am ascultat sfatul maică-mii, că mi-a zis maică-mea că dacă nu pun mâna pe carte o să ajung la coada vacii. Eu și soția mea, cu care fusesem coleg de promoție, am primit repartiții la IAS Dragalina (Călărași – n.r.). Eram un copil de 23-24 de ani. După 3 luni de zile am fost pus director tehnic pe partea de zootehnie la un complex de 7.000 de bovine și 17.000 de hectare de teren. Viața în Sud e frumoasă. Dacă plecam necăsătorit nu mai veneam în veci acasă. De ce? Pentru că acolo dacă ești serios, faci bani. Acolo se face adevărata agricultură”.
După doi ani și jumătate în funcția de director tehnic peste colosul agricol, l-a răzbit dorul de casă: “Am zis: «Se împlinesc 3 ani de când mi s-a dat această repartiție, mi-am făcut datoria față de țară, mă întorc acasă». Cam după 3 ani reușeai să prinzi negațiile, că era cu negații. Însă plecarea mea a fost cu scandal mare. E o istorie întreagă cum am scăpat de-acolo. Aveam deja aprobarea directorului trustului să mă mut cu postul la Baia Mare. Însă, între timp, s-a întâmplat un incident. Pe vremea aia nu erau videoconferințe, ci teleconferințe în care nu ne vedeam, dar ne auzeam toți. La teleconferințe participam toți directorii tehnici și directorii mari de unități și, de obicei, la celălalt capăt al firului era Dincă, zis Ion Teleagă, care sărea pe noi cu amenințări, cu partidul… Doar că în august 1989 a participat la teleconferință și tovarășa Elena Ceaușescu. Bineînțeles, toate județele: Teleorman, Călărași, Ialomița, județele din sud, se plângeau că nu pot crește performanța fiindcă n-au suficienți specialiști. La care coana Leana a rostit un lucru groaznic pentru mine: «Tovarăși, în fiecare an vă dăm mii de specialiști, iar voi îi lăsați să plece. Din acest moment este directivă clară. Fiecare unde este repartizat, acolo să fie îngropat». Puneți-vă în pielea unui tânăr de 26-27 de ani, care era pe picior de ducă și să auzi așa ceva”.
Dar ce piedică putea fi opoziția celui de-al doilea om din stat pentru un tânăr moroșan răzbit de dorul de casă?! Așa c-a reușit să fugă: ”Norocul meu a fost că a fost un scandal monstru cu un secretar de stat Gruia, prins de Ceaușescu cu bairamul ăla prea opulent pentru vremurile alea, pe care l-a destituit și s-a pus problema unde să îl mute cu serviciul pe tovarășul barosan care a fost destituit. Desigur, cât mai aproape de București. L-au schimbat pe directorul meu de trust, cel care îmi aprobase dezlegarea, cu acest Gruia. Și Gruia la prima mea întâlnire cu el în august mi-a spus: «Domne, pleci de-aici după mine». I-am răspuns: «Plec înaintea ta». După discuția asta m-am dus la secretarul de stat și din 7 solicitanți de cerere de transfer, ni s-a acceptat la doi. Am fost puțin șmecher. Motivul principal invocat a fost reîntregirea familiei. Profitând de situația că al doilea om după conducătorul unității era șeful de cadre, fiind nou, i-am spus : «Domne, vreau să-mi reîntregesc familia. Am părinții bolnavi, am probleme acasă, mi-am făcut datoria față de țară, vreau să mă duc înapoi». În 22 noiembrie 1989 a fost prima mea zi de muncă la IAS Baia Mare. Exact cu o lună înainte de revoluție”.
Tranziția și cumpărarea fermei de stat, al cărei director fusese
Revoluția din 1989 l-a prins ca medic de fermă la Seini, unde îngrijea inițial de 1.600 de vaci la o capacitate de 1.200. Imediat după, a început tăvălugul, în care directorii comuniști erau fugăriți pe stradă și destituiți pe bandă rulantă: ”Șefa de fermă a fost înlocuită și mi s-a propus mie să-i iau locul. Aveam o sută și ceva de angajați, dintre care 27 condamnați la locul de muncă. A urmat perioada de după, care a fost groaznică. IAS-ul s-a transformat în SA în ’93-’94. Am început să lucrăm fiecare fermă cu buget propriu șamd. Am adus ferma la niște performanțe foarte-foarte bune pentru acea perioadă. Ajunsesem fermă de elită pe Bruna de Maramureș. Mă apropiam de 6.200-6.400 de litri de lapte pe vacă. În 1999, de comun acord cu Agroindustriala Baia Mare, societatea mare, mamă, am decis să ne rupem în 6 societăți mai mici, ca să putem supraviețui”.
Din șef de fermă, Frânc a fost numit director al societății-fiice, Agrozootehnica SA, care a preluat două ferme vegetale, ferma zootehnică și un atelier mecanic. La scurt timp după numire, s-a cerut schimbarea sa: ”Au început presiunile, pe motiv că directorul trebuia să fie numit politic. Poate asta m-a și îndârjit atât de mult. A fost o perioadă groaznică în perioada 1997-2001 când a fost o decimare groaznică a ce a mai rămas de stat. Norocul a fost că în aceeași perioadă a apărut legea privatizării societăților comerciale. M-am bătut foarte mult să fiu pe lista primelor 30 de unități scoase la privatizare. Aveam cel mai valoros efectiv de Brună din țară și au apărut foarte mulți interesați să pună mâna pe el, inclusiv un fost ministru. Nu știam de ce eram foarte încurajat atunci să termin documentele pentru privatizare, până când m-am prins care e șmecheria. Vroia să termine dosarul, să facă licitație, să fiu exclus și să ia cine trebuie. Bineînțeles că am reușit să contracarez toate chestiile astea. Pe urmă au început presiunile asupra mea. Reclamat la poliție că am furat IAS-ul, anchetat 6 luni de zile de poliție, în ciuda raportului Curții de Conturi în care nu mi s-a găsit nimic pe toată perioada de directorat de 2 ani de zile. Era ADS-ul care deținea pachetul majoritar de acțiuni, era și SIF Banat Crișana care avea o parte din acțiuni. Am înființat Asociația Salariaților și prin PAS am reușit prin metoda MEBO să cumpăr,în octombrie 2001, pachetul ADS-ului, de 70%. Aveam datorii de miliarde de lei la bugete, la furnizori, peste tot. M-am chinuit până în 2007 să sting toate datoriile. O parte am avut noroc că a venit legea specială care ne-a ajutat să scăpăm de datoriile de datoriile la buget. Apoi am reușit să înjgheb un proiect pe SAPARD-ul românesc, în valoare de 1,9 milioane euro. Am început implementarea în august 2008 și în 2010 l-am terminat”.
Proprietar peste o fermă model, atipic în relația cu angajații săi
În prezent, Claudiu Frânc are o fermă ultramodernă pe structură metalică, ridicată la finalul anilor 2000 și care ține cont de toate nevoile animalelor. Crește 380 de capete, iar producția e de 6.800 de litri/cap de vacă pe ciclu de lactație. Aceasta este vândută unui procesator local, care-i cumpără laptele cu 1,2 lei/litru. În paralel cu fema zootehnică, Claudiu Frânc lucrează și 400 de hectare, din care doar 50 sunt în proprietate, restul fiind în arendă.
Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat Claudiu Frânc pe la mijlocul anilor ‘90 au fost tentativele de sustrageri din fermă: ”Eu mă chinuiam cu oamenii mei să-i determin să nu fure, să nu dispară lucruri din ferme. Pentru că la mine au rămas și grajdurile vechi și la mine la fiecare capăt de grajd vechi este și acum apă și curent. Grajdurile au chiar și geamurile de pe vremea lui Ceaușescu. Dar pentru asta a trebuit să trec printr-o perioadă în care toată ziua eram la poliție cu tot felul de reclamații. Le-am zis: «Nu vă las să le furați și să le vandalizați dintr-un motiv: vreau să cumpăr. Nu mi-am stricat cinci ani din viață ca să le prăpădească oricine»”.
Furatul, interzis la ferma lui Frânc
Ulterior, după ce societatea a trecut în patrimoniul său, Claudiu Frânc a impus o singură regulă, care însă e sfântă: furatul interzis: ”Am fost exagerat de sever în niște lucruri. Cel mai sever sunt împotriva celor care fură. În fermă la mine nu se ține nimic sub lacăt, flexuri, bormașini, truse de chei. Toate sunt în curte, dar n-are voie să dispară unul. Și l-a mine s-a furat, dar la sfârșit de lună facem inventarul: «Ce s-a furat?» «Un flex de 2 milioane». «Câți angajați suntem?» «Zece». «Împărțim suma la zece și oprim din salariu». Un litru de lapte furat din fermă se plătește de 100 de ori prețul de livrare. Un litru de lapte care acum se vinde cu un leu, dacă e furat, hoțul e pus să-l plătească cu un milion. La asta nu fac rabat. Dar în fiecare zi dau angajaților mei 1 litru de lapte gratuit și nu mă uit de multe ori dacă e 1 litru sau 2. În plus, angajatul are posibilitatea să-l cumpere la prețul la care eu îl vând la procesator, nu prețul din piață. Dacă vrea să ia toată producția, să ia toată producția. Dar dacă-l prind pe stradă că a furat 2 litri de lapte, dă 200 lei din salariu. Am prins angajați care au furat 3 litri, 5 litri și când au văzut că trebuie să dea înapoi jumătate din salariu, a doua oară n-au mai făcut”.
”Suntem între noi și de-acolo trebuie să trăim toți”
În ciuda durității sale, personalul i-a rămas fidel: ”Am lucrat cu muncitori destul de buni. La ora actuală am oameni cu care lucrez încă din 1989. La unii, părinții s-au pensionat și copiii lucrează în locul lor. În comunism un mulgător câștiga la mine între 5 și 8 mii de lei pe lună, în timp ce nevastă-mea, ca și medic veterinar de fermă avea 2.800 lei/lună. În afară de salariul pe care-l iau de la mine, care poate să ajungă la 1.400-1.600 lei/lună bani în mână, cine încheie un an de muncă cu mine are și porcul de Crăciun, pe care-l crește tot el, din mâncarea mea. Acolo suntem între noi și de-acolo trebuie să trăim toți”.
”Dacă-l ții în unitate fără să aibă de lucru, ce face românul?”
Și le mai dă ceva angajaților săi. Mult timp liber: ”Eu nu suport să am șef. Să vină cineva să-mi spună:«Tu trebuie să stai de la ora X la ora Y la servici, că ai treabă, că n-ai treabă. Aș înnebuni. Fermierul este propriul lui stăpân. De multe ori mă duc la 2 noaptea, dar mă duc pentru că știu că trebuie să mă duc. Nu mă duc forțat de un program, de-un orar prestabilit de cineva. De aceea, niciodată la mine în fermă personalul nu stă dacă n-are de lucru. Este o logică ce ține tot de arta de a conduce. Dacă-l ții în unitate fără să aibă de lucru, ce face românul? Se uită în unitate să vadă ce-ar putea să ducă acasă. La mine, ziua de lucru începe dimineață la 4.30 când vine personalul de la muls – sunt doi oameni, la ora 5 începe mulsul, la ora 7.30 se încheie, la 9.30-10.00 se încheie programul de dimineață, după care rămâne unul singur, supraveghetorul. Toată lumea pleacă acasă, cu excepția tractoriștilor și a mecanicilor, care nu au treabă cu vacile, ci fac alte activități, au muncile câmpului etc. Însă știu că animalele sunt pregătite, sunt curățate, sunt bine hrănite și, apoi, liniște”.
Laptele de la oraș este, adesea, ”apă vopsită în alb”
Șeful Federației Crescătorilor de Bovine din România e conștient că laptele e un lux pentru mulți români, din cauza puterii de cumpărare scăzute: Laptele e un aliment prohibit ca și acces financiar. Și de multe ori e și problema calității, mai ales la oraș. Adesea e apă vopsită în alb. Mă gândesc la părinții care dau lichidul ăla la copii. Dar, încet, lucrurile se schimbă. În jurul fiecărui oraș există acel abonament la lapte. Nu mai vorbim de automate, care dau lapte proaspăt. În mediul rural e altfel, fiindcă chiar dacă nu ai vacă, are vecinul”.
Fiecare bebeluș cu vaca lui
Locuitorii orășelului Seini vin adesea la poarta fermei să cumpere lapte proaspăt de la ferma lui Claudiu Frânc. Printre ei o categorie aparte o reprezintă proaspetele mămici, care vor să dea lapte bun bebelușilor lor: ”Am crescut o groază de copii cu laptele din fermă și fiecare avea vaca lui. Aveam la un moment dat cred că vreo 20-30 de bebeluși născuți în aceeași perioadă. Veneau mamele din Seini cu o lună de zile înainte de a naște și-mi ziceau: «Îmi vine sorocul. Pot să cumpăr și eu lapte să-l hrănesc pe puiuț?» Aveam o angajată care lucra la desfacerea laptelui la poartă, unde veneau o mulțime de oameni din Seini după lapte la fermă. La fiecare bebeluș în parte urmăream care e ultima vacă fătată din perioada când năștea femeia respectivă și doar de la acea vacă îi dădea copilului lapte ca să nu se facă dereglări, că e foarte important să nu schimbi calitatea laptelui. Angajații mei urmăreau ca fiecare bebluș să aibă continuitate de minim 7 luni de zile la acea vacă. Și se strângea lapte în fermă pentru fiecare copil de la vaca nominalizată pentru copilul respectiv. Și erau 20-30 de astfel de sticle simultan, câte una pentru fiecare bebeluș, a lui Claudiu, a lui Cătălin, a Veronicăi, că femeia că avea tabelul cu numele copilului și a vacii de la care era alăptat”.
Are fermă, bani și reprezintă toți crescătorii de vaci din România. Dar la finalul zilei…
Din 1993 până în 2008 a fost membru de partid în PD și pentru scurt timp PNȚCD, după care s-a retras, considerând că politica este a doua meserie din lume, cu rădăcini directe în prima. Cu toate acestea, e încă interesat de evoluțiile de pe scena politică, urmărind modul în care, în Franța, agricultorii acced în Parlament.
Trimite mail-uri între 2 și 4 dimineața
Ultimii patru ani au reprezentat pentru Claudiu Frânc un ritm alert în care a stat uneori mai bine de 200 de zile pe an plecat în delegații prin țară, la București sau în străinătate, în calitatea sa de președinte al Federației Crescătorilor de Bovine din România: ”De obicei dorm foarte, foarte puțin. Dacă ajung acasă la 12 noaptea și vreau să văd o emisune la televizor, n-am voie să mă pun în pat. În momentul în care m-am pus în pat, am adormit instantaneu. În momentul în care vreau să văd un meci sau ceva, stau pe scaun, dorm 2-3 ore, nu mai mult, după care mă trezesc . Colegii mei din Federație mă știu, că le trimit foarte multe mailuri între 2 și 4 dimineața. Atunci fac munca de birou și citesc foarte mult. Pe la 4 dacă mă apucă somnul mă duc mă mai întind puțin, o oră sau două. La 5-5.30 când mă trezesc, plec la fermă. Cam ăsta mi-e bioritmul. Ultima oară am pus aparatul pe-o vacă săptămâna trecută. Mă duc printre băieți în sala de muls și când mai dă câte-o vacă jos aparatul, nu-i nici o problemă. Lucrez pe tractor, pe buldozer, pe combină de lucrat siloz, pe combină de cereale, pe orice utilaj agricol. Am și angajați, dar sunt momente când ar trebui să am 10 tractoriști în același moment și suntem doar 2-3. Și-atunci ce faci? N-am voie să fiu medic veterinar în propria-mi fermă, dar o dată pe lună, când am timp, fac un control ginecologic în paralel cu medicul meu. Când sunt acasă, profit cât pot de mult să stau în fermă. În ultimii ani munca la Federație m-a ținut mult timp departe de casă. Dar când sunt plecat, de-abia aștept să mă întorc la fermă. Consider că viața de fermier e cea mai simplă viață și cea mai plăcută”.
În viața de familie noua atracție e nepoțelul său de două luni. Deși nu are mult timp liber, la finalul săptămânii își trage sufletul, practicându-și hobby-urile, care sunt total opuse personajului belicos care organizează proteste de stradă și poartă negocieri dure în numele fermierilor: ”Duminica, când este mai liber, mă duc dimineață tot pe la aceeași oră în fermă, dar pe la 9.30-10.00 mă întorc acasă și atunci îmi fac tabieturile. Îmi place să beauun pahar de pălincă, pregătesc un mic dejun împreună cu familia să mâncăm împreună. Masa de prânz împreună. Contribui mult la masă. Îmi place în special să fac salatele. Mai ales că am și solar acasă și le am toate proaspete. Iubesc florile. Îmi place să admir grădina de flori și să mă ocup de ea, să mă duc să le dau apă, să le aranjez. Am o grădină superbă care e înflorită tot timpul anului. Eu am umblat foarte mult în Olanda, așa că încep cu lalelele, continui cu crinii și trandafirii și acum am trandafiri, gladiole, crini… de toate. Îmi place să fac baie. Am și acasă o mică piscină. Să mă joc cu copiii în piscină, să mă bălăcesc. Îmi place să merg cu nevastă-mea prin livadă și să ne uităm la pomi, să vedem care din ei mai trebuie îngrijiți, ce mai e de făcut…”
”Creierul” celui mai mare eveniment dedicat Bălțatei Românești
Claudiu Frânc a dovedit vara aceasta, încă o dată, că este un om al faptelor. După o vizită în Bavaria la mai multe ferme și după discuții cu cei de la Federața Europeană Simmental, s-a întors acasă și într-o lună, a organizat la târgu Mureș cel mai mare eveniment dedicat Bălțatei Românești. I-a zis Congresul Internațional al Bălțatei tip Simmental pentru că i-a avut oaspeți pe cei care reprezintă destinele acestor bovine în UE și cu care, de altfel, Frânc a semnat un protocol de aderare la această forță europeană. ”Cu titlu gratuit, ei ne pun la dispoziție programele lor informatice care costă o căruță de bani, dacă ar trebui să le facem noi. Mai mult decât atât, experiența pe car ei o au și modul în care sunt organizate activitățile de reproducție, începând de la însămânțările artificiale, controlul performanțelor implicit registrele genealogice, cred că sunt benefice pentru crescătorii noștri”, a declarat Claudiu Frânc.
Liderul unei organizații cu 80.000 de membri
În 2006, Claudiu Frânc a fost invitat la ședința de înființare a Federației Crescătorilor de Bovine din județul Maramureș, unde n-a avut astâmpăr și le-a expus micilor fermieri ce-ar trebui făcut pentru consolidarea activității de creștere a vacilor. Drept răspuns, cei din sală l-au ales președinte al organizației nou înființate. Un an mai târziu, în 2007, s-a înființat Federația Națională a Crescătorilor de Bovine din România, la care organizația maramureșeană s-a afiliat imediat, fiind cel de-al 8-lea sau al 9-lea membru înscris după membrii fondatori.
În 2011, Frânc a candidat pentru președinția Federației, promițând transformarea acesteia într-o organizație reprezentativă l-a nivel național. Nu s-a ținut de cuvânt, depășindu-și targeturile asumate: ”Am preluat federația la 16 membri și mi-am pus în plan să duc federația cel puțin 30, deci aproape să dublez. La ora actuală am 38 de județe membre. Mai mult, ne-am propus ca să devenim într-adevăr recunoscuți de minister ca organizație reprezentativă la nivel național, lucru pe care îl avem de 3 ani de zile, pentru că eliberăm acele adeverințe. Suntem singura organizație care eliberăm adeverințe pentru statutul de fermier prin reprezentativitate națională”.
Federația Crescătorilor de Bovine din România condusă de Claudiu Frânc are peste 80.000 de membri care dețin circa 640.000 de capete, din care 224.000 de animale sunt înregistrate ca fiind Bălțată Românească.
Calitatea de membru în cadrul unei asociații membre a Federației ți-o dă vaca din grajd. În momentul în care ți-ai pierdut vaca, ți-ai pierdut statutul de crescător” – Claudiu Frânc, președinte al Federației Crescătorilor de Bovine din România
