• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii obligă producătorii să se înscrie în registrul alimentar. De importatori a uitat

    agrointeligenta.ro -

    Producătorii de alimente vor fi obligaţi să se înscrie din decembrie într-un registru electronic postat pe site-ul Ministerului Agriculturii, pentru a putea fi monitorizaţi, după ce le vor fi verificate calitatea, compoziţia produselor şi procesul tehnologic, potrivit unui proiect de ordonanţă de Guvern citat de Mediafax.

    Astfel, producătorii îşi vor putea desfăşura activităţile doar dacă sunt înregistraţi în Registrul Industriilor Alimentare (RIA) şi deţin un certificat de înscriere. Aceştia se vor înscrie în registru cu datele de identificare şi de contact, activitatea economică şi denumirea produselor.

    Registrul va fi înfiinţat pentru a monitoriza activitatea producătorilor alimentari, pentru a putea avea acces la statistici şi pentru a cunoaşte ce alimente se produc şi în ce cantităţi. Înscrierea în registru este gratuită.

    Măsura vizează toţi producătorii de alimente, indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate, de capital, respectiv societăţi comerciale, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice.

    „Funcţionarea registrului şi cadrul legislativ fac obiectul unui proiect de ordonanţă de urgenţă, care cred că va fi aprobat în maxim trei săptămâni. Din acel moment, producătorii alimentari au la dispoziţie trei săptămâni pentru a se putea înscrie în RIA”, a declarat luni secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Gheorghe Albu.

    El a spus că neregulile care vor fi găsite la firme vor fi făcute publice pe site-ul ministerului.

    Proiectul a fost lansat în urmă cu trei ani, dar între timp a suferit mai multe modificări. Cea mai importantă este eliminarea obligativităţii producătorului de a înscrie în registru şi reţeta produselor.

    Întrebaţi dacă importatorii de alimente vor fi obligaţi să se înscrie în registru, reprezentanţii MADR spun că au uitat să-i menţioneze în proiectul de act normativ.

    „Dacă puneaţi această întrebare în urmă cu câteva săptămâni, acum ar fi apărut şi ei în proiectul de act normativ. Am omis. Am uitat să ne referim şi la ei în proiect. La o primă modificare a proiectului o să-i introducem şi pe ei”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Iuliu Maloş, director în cadrul Direcţiei Generale de Industrie Alimentară.

    Fructele, legumele şi carnea din import se vând în magazine şi pieţe cu preţuri de două, trei şi chiar zece ori mai mari decât cele cu care intră în ţară, iar în unele cazuri cumpărătorul plăteşte pentru un produs alimentar şi de 15-20 de ori mai mult faţă de valoarea de import.

    Importurile de produse agroalimentare, băuturi şi tutun s-au cifrat în primele nouă luni la aproape 3 miliarde de euro, în creştere cu aproape 10% faţă de perioada corespunzătoare din 2011. Anul trecut, aceste importuri au totalizat 3,7 miliarde de euro, mai mari cu aproape 13% decât în 2010, reise din datele INS. Calculele au fost făcute la cursurile medii de schimb.

    Pentru a se putea înscrie în RIA şi a obţine certificatului necesar funcţionării, producătorii vor depune la direcţiile judeţene pentru agricultură sau a municipiului Bucureşti o cerere tip, însoţită de un caiet de sarcini. Acesta va cuprinde, printre altele, statutul societaţii, obiectul activităţii economice şi specificaţia tehnică sau standardul de firmă al produsului, elaborat şi aprobat de operatorul economic, dar şi etapele fluxului tehnologic al produsului.

    RIA va fi gestionat de Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ai căror reprezentanţi din cadrul direcţiilor judeţene vor verifica dacă datele şi informaţiile înscrise în cerere şi în caietul de sarcini corespund prevederilor. Reprezentanţii MADR sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor înscrise în documentele primite.

    Se vor înscrie în registru operatori din domeniul producţiei de lapte şi produse lactate, carne şi produse din carne, pâine şi produse de morărit şi panificaţie, al prelucrării şi conservării fructelor şi legumelor, uleiurilor şi grăsimilor vegetale alimentare, zahărului şi produselor zaharoase, băuturilor, amidonului, glucozei şi drojdiilor de panificaţie, al aromelor şi sosurilor utilizate în industria alimentară etc.

    La înscrierea în RIA, producătorii de alimente vor fi verificaţi dacă la fabricarea acestora respectă etapele procesului tehnologic de fabricaţie şi compoziţia produsului declarate în caietul de sarcini. Se va verifica, de asemenea, şi respectarea condiţiilor de calitate impuse de lege.

    Certificatul de înscriere în RIA se solicită în 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ de către producătorii aflaţi în activitate şi în 30 de zile de la punerea în funcţiune a fiecărei unităţi sau punct de lucru nou înfiinţat.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Ferme agricole închise de Garda de Mediu! Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Ploi și vreme rece la final de aprilie. Când se schimbă temperaturile