• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin: “Vrem un act normativ pentru reducerea la maximum 30 de zile a termenului de rambursare a TVA”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Termenul de rambursare a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru firmele care activează în agricultură şi în industria alimentară ar putea fi limitat la 30 de zile, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

    El a precizat că propunerea este deocamdată la stadiul de discuții cu Ministerul Finanţelor şi cu ANAF dar în perioada următoare s-ar putea concretiza printr-un act normativ.

    “Avem şi măsura de taxare inversă pentru cereale şi alte măsuri care pun presiune pe agenţii economici. Din acest motiv, trebuie să intrăm în normalitate. Pe zona de agricultură noi vrem să facem chiar un act normativ prin care, dacă nu chiar în 20 de zile, cât am dori noi, în cel mult 30 de zile, să fie rambursarea pentru agenţii economici din agricultură şi industrie alimentară”, a declarat Daniel Constantin la Conferința ”Taxe Mici=Afaceri Prospere” organizată de săptămânalul Capital.

    Foto: Răzvan Vălcăneanțu/Capital.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    INS: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele 7 luni din 2026 față de 2025 Mesajul unui tânăr fermier pentru ministrul Agriculturii Florin Barbu! La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Arsura, ”arși” de DAJ și APIA. Costel Ganea: „Nu mai rezistăm!” Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct