• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Facilitățile fiscale pentru cooperative, amânate pentru săptămâna viitoare. Ce șanse au asociațiile să intre în calculul de la Finanțe

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Adoptarea facilităților fiscale de stimulare a cooperativelor a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Până luni, fermierii trebuie să vină cu propuneri, inclusiv cum ar putea asociațiile de crescători de animale să se constituie în astfel de forme asociative care beneficiază de o serie de scutiri de impozit.

    Președinte al Asociaţiei crescătorilor de bovine pentru carne din România, Dumitru Grigorean a declarat pentru Agrointeligența că ministrul agriculturii le-a solicitat ieri fermierilor să trimită până luni propuneri “din teren” pentru modificarea Legii Cooperativelor.

    “Am mai clarificat câteva aspecte privind Legea Cooperativelor unde ne-a rugat domnul ministru Daniel Constantin ca până luni să mai transmitem puncte de vedere să vadă exact pe unde mai poate fi modificată legea. În principiu, este bine că vor să se repare ce s-a greșit anul acesta, dar pentru unii s-ar putea să fie prea târziu. Sunt anumite aspecte care țin mai ales de posibilitatea ca în cooperativele nou înființate să poată fi preluați membrii fondatori ai asociației care să devină și membrii ai cooperativei. Aici nu se știe exact care va fi punctul de vedere al Ministerului Justiției, dacă va permite preluarea. Că dacă nu, se consideră o încredințare directă fiind vorba de un beneficiar nou practic, dacă sunt aceeași membrii. Acum avem tot timpul să încercăm măcar în ceasul al doisprezecelea să facem o lege bună”, ne-a spus Grigorean, care a participat ieri la ședința de lucru de la MADR.

    Modificările legislative la Legea cooperativelor agricole se află în dezbatere publică și ar fi trebuit să intre pe ordinea de zi de ieri a ședinței de Guvern.

    Despre ce avantaje vor avea membrii cooperativelor, puteți citi în articolele:

    ***Măsura-bombă care-i va aduce pe fermieri în cooperative: Scutirea de la plata impozitului pe utilaje și pe terenurile lucrate la comun

    ***Legea cooperativelor, completată cu scutiri de impozite pentru fermieri. Fondurile europene accesate se distribuie ”corespunzător” între membri

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte

    Ultimele știri

    Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel” Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start”