• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cele mai performante GAL-uri, premiate duminică la Rural Fest

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va participa, alături de Şeful Reprezentantei Comisiei Europene în România, Angela Filote, duminică, pe 20 septembrie, la ora 10, la deschiderea celei de-a doua ediții a RuralFest. Evenimentul este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi cu Primăria Municipiului București.

    RuralFest se desfăşoară pe șoseaua Kiseleff în intervalul 9.00 – 20.30. Aceasta va fi închisă circulației auto pe porțiunea dintre piața Victoriei şi str. Arh. Ion Mincu pentru a face loc satului din mijlocul capitalei. După deschiderea oficială, ministrul Daniel Constantin va face turul târgului iar la ora 11.15 va susţine o declaraţie de presă în cortul amplasat în zona centrală.

    „Este o mare bucurie pentru mine să particip la cea de-a doua ediţie a Rural Fest. O mică parte din satul românesc va fi reprezentată în mijlocul Bucureştiului şi cred că este un moment prielnic pentru orășeni să redescopere tradiţiile şi obiceiurile şi chiar să le facă cunoscute generațiilor mai mici”, a declarat ministrul Daniel Constantin.

    Cu prilejul RuralFest, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), va organiza o festivitate de premiere a celor mai performante grupuri de acțiune locală (GAL), care derulează proiecte finanțate cu fonduri europene nerambursabile, disponibile prin LEADER, PNDR 2007-20213. Printre criteriile de ierarhizare avute în vedere s-au numărat și nivelul de contractare, nivelul de plată și impactul proiectelor derulate asupra comunității locale.
    RuralFest găzduieşte un târg al micilor producători din întreaga țară: expoziții cu vânzare de produse tradiționale sau ecologice, de la fructe și legume până la delicatese de panificație, cârnați, bulz, sarmale, uleiuri presate la rece sau produse cosmetice din miere și lavandă şi multe alte produse. De asemenea, vor avea loc demonstrații meșteșugărești şi prezentări ale ONG-urilor interesate de păstrarea valorilor românești și de viața sănătoasă.

    Cei mici vor fi încântați de microferma de animale, de jocurile și atelierele pregătite special pentru copii.

    În cadrul RuralFest va avea loc şi un program artistic, pe scena din zona centrală, susținut de trupe de muzică și ansambluri de dansuri tradiționale.

    Sursa: Comunicat de presă MADR

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul roșiilor a atins un nivel record în Italia. Cât costă un kilogram de tomate în piețele italiene Lege pentru succesiune gratuită. Moștenitorii scutiți de impozitul de 1% până pe 30 septembrie! Subvenție APIA pentru îngrășăminte: de la 14,78 la 100,60 euro/hectar. MADR a publicat cuantumurile! Armor, taurul Limousine care s-a licitat cu 10.800 de euro. ”Mergeam până la final, indiferent de sumă” Subvenția APIA care intră în conturile fermierilor de săptămâna viitoare

    Ultimele știri

    AFIR lansează pe 6 octombrie DR-12: până la 200.000 de euro pentru fermierii până în 45 de ani Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Subvenții pe suprafață 2026. Plata la avans pe hectar în România și în Polonia Seceta și datoriile îi fac pe fermieri să renunțe la fertilizarea de toamnă. Dragoș Ivan, SEEFCO: „Economia pe termen scurt poate genera o pierdere semnificativă de producție” Subvenția la vaca de lapte, de aproape 4 ori mai mare în România decât în Polonia. La oi, situația se schimbă