Agro-interviul de luni. Gheorghe Vlad, legumicultor: ”Cu un solar de 1.000 de metri pătrați, o familie de la țară își poate asigura un trai liniștit”
Vlad Macovei -
Gheorghe Vlad sau ”Gigi” Vlad cum îl cunosc toți fermierii este cel mai destoinic legumicultor din zona Vidra-Dărăști. Și-a construit afacerea singur, alături de familie, și a reușit să îi unească pe producătorii de lângă București pentru a intra cu legumele în marile magazine. El este primul protagonist al serialului de interviuri pe care le veți putea citi în fiecare zi de luni pe Agrointeligența.ro.
Dacă discutăm despre o unitate de suprafață de 1.000 de metri pătrați de solar, se poate întreține o familie dintr-o asemenea investiție în legumicultură?
Se poate. Categoric. Cu un solar de 1.000 de metri pătrați, o familie de la țară își poate asigura un trai liniștit. La acest moment când discutăm, noi lucrăm într-un cadru organizat, vindem către un supermarket, nu mai avem probleme cu valorificarea. Atât timp cât ai desfacerea asigurată, de pe acea mie de metri îți găsești un trai decent pentru o familie cu doi adulți. Cu cât te extinzi ca număr de persoane, îți extinzi și afacerea. Rămâne esențială desfacerea: dacă nu o ai, ai probleme cu veniturile.
Rămânând la această unitate de 1.000 de metri pătrați, ce ar însemna cheltuielile și profitul într-un an normal la o cultură medie – roșii, ardei, castraveți?
Cheltuielile sunt la circa 23.000 de lei, cu un 10.000 de lei profit net pe an de la acea suprafață, dar aici ar trebui intervenit cu ministerul de Finanțe pentru că la norma de 1.000 de metri, din patru tone de recoltă, nu se scade autoconsumul și ce se cade la sortare, ce nu poate fi comercializat.
Este solarul o soluție pentru familiile tinere din mediul rural?
Mai ales pentru ele. Profit de această oportunitate pentru a preciza că măsura de 15.000 de euro nerambursabili din noul PNDR vine ca o mănușă pentru construirea celor 1.000 de metri de spațiu protejat și ulterior, pentru o valorificare într-o formă organizată.
O să ajungem și la chestiunea valorificării imediat. Dar la investiția pentru solar despre ce sumă vorbim? Acei 15.000 de euro?
Exact! 15.000 de euro pentru că ea se rezumă undeva la vreo 12.000 de euro construcția cu folie și țeava de galvan, iar instalația de picurare și celelalte le acoperă cu acei 3.000 de euro ca să investească în sămânță, turbă, un motor electric ce e necesar pentru a începe un ciclu de producție.
Deci unitatea de la care putem vorbi de o afacere cu legume în România este 1.000 de metri pătrați?
Cum au fost programele ”Prima Casă”, Rabla și „Prima mașină”, gândim și acum și am discutat săptămâna trecută cu colegii din legumicultură este să inițiem ”Primul solar” în care cei 15.000 de euro să vină în agricultură, în investiții concrete.
Că vorbim despre modelul de afacere, în ziua de astăzi să ai un hectar sau o jumătate de hectar pe lângă casă și să pui porumb sau grâu, este un act sinucigaș…
La momentul la care vorbim sunt 4.200.000 de gospodării care supraviețuiesc din veniturile proprii din agricultură. Dacă analizăm necesarul de consum al României, dacă s-ar eficientiza această activitate, am putea asigura o parte și la export. Iar aici intervine iar factorul organizare. Când produci organizat reușești să îți vinzi întreaga cantitate de produs și să ai un trai decent. Cu cât o comunitate valorifică întreaga cantitate, cu atât acele venituri se vor regăsi în investiții în acea zonă.
Să trecem la studiul dumneavoastră de caz. Sunteți printre puținii legumicultori din România care, pe cont propriu, mergând din poartă în poartă aici în bazinul legumicol Vidra, i-ați convins pe oameni să se asocieze și acum vindeți către un supermarket din România. Repet, o organizare pe cont propriu: nu ați primit ajutor nici de la stat, nici de la bănci, nici vreo moștenire. Și ați reușit creați un brand pe care l-ați dus până în hipermarket.
Da, așa este. Este vorba de trasabilitatea mărfii. Tot ce pleacă de la noi are etichetă cu numele producătorului, adresa, produsul. Fără etichetă, nu intră în market.
Cum ați reușit să intrați în supermarket, mai ales că deseori se vorbește despre necesitatea unei anumite cantități, de calitate constantă sau de prezentarea impecabilă a produselor?
Este un lucru dificil pentru cei care nu înțeleg respectarea unui contract. Între mine și supermarket este un contract, dar la început era doar partea verbală și o înțelegere morală pe care am respectat-o. În market sunt condiții mai stricte pentru că marfa trebuie sortată, calibrată, dar nu trebuie să fie o sperietoare pentru că la noi, la o tonă de tomată, nu avem decât 50 de kilograme ca marfă ce nu coincide cerințelor marketurilor. Am mai avut retururi, am mai avut discuții.
Dar pe colegii legumicultori cum îi convingeți?
Problema multora este cu conștiința. Dar la cei cu care am lucrat eu, la început unii au încercat să facă șmecherii și s-au trezit cu retururi personalizate, pentru că fiecare lădiță e etichetată.
Ordine și disciplină…
Acum oamenii sunt conștienți, nu mai avem sincope cu calitatea mărfii decât în situații speciale, cum ar fi anumite ploi, discuții despre legume mai murdare, dar nimic notabil.
Deci consumatorii găsesc legumele românești de la Gigi Vlad în supermarket, corect etichetate, la fel ca și ale celorlalți producători din zonă.Care este sfatul pentru alte zone legumicole?
Primul sfat este, de fapt, o remarcă: vânzarea în supermarket are mai multe beneficii decât în piață. Acum roșia a căzut la 1,5 lei, iar eu plătesc producătorilor 1,8 cu ambalajul și transportul asigurat. Deci lui i se ridică marfa de acasă, nu mai are costuri de la poartă la valorificare. Sfatul este să înțeleagă că cel care se ocupă își asumă niște riscuri, niște costuri, și să nu creadă că se îmbogățește cineva peste noapte sau profită. Dar cel care îi ajută trebuie să aibă și el producție, că altfel vorbim de un businessman și nu îl mai interesează producătorul, ci doar factorul valoare-ban, cât îi revine lui.
Așa cum sunteți liderul asociației de aici din Vidra, este important ca dumneavoastră să rămâneți producător, ne spuneți, pentru a simți problemele de la rădăcină și să vorbiți aceeași limbă cu fermierii. Dar, vorbind generalizat, care ar fi limita subțire între nevoia de asociere și simțul proprietății?
Vă dau exemplul meu, care clarifică totul: pe un spațiu protejat pe care eu îl administrez de 3.500 de metri pătrați eu nu pot asigura întreaga gamă de produs, să fiu individualist, către acel market. Și atunci prefer asocierea pentru a asigura întreaga paletă de legume. Iar la o cantitate mai mare, cu un adaos foarte mic, îți permiți să faci o dotare cu aparatură – mașină cu frig, mașină de încărcat, de etichetat, de ambalat și una care sortează.
Și atunci de ce nu avem mai multe astfel de povești de succes în legumicultură și încă importăm atât de mult?
Eu am pornit cu o selecție mică de producători – 5, 10, și am ajuns la 44 pe bazin aici la mine. Mai am din județul Giurgiu de prin trei localități încă 40 de fermieri. Realmente lucrez cu circa 50 de producători, fiecare cu specificul său, cu ce a cultivat. Această coagulare vine de la factorul uman, să fii alături de el ca producător. S-a lucrat mult la factorul convingere, m-a ajutat și că eu lucrez din 2008 cu o anumită rețea de supermarketuri, am continuat anul trecut cu un program inițiat tot de mine…
Dar programul la care lucrați acum, cum se numește?
Am zis să fie ”Din grădină în supermarket” pentru că recoltez de dimineață, iar la ora 12, mașina îmi pleacă la market. Deci marfa de la mine nu are 12 ore de la cules când ajunge la consumator.
Ce ne spuneți este că dacă un lider, un producător priceput, poate să adune prima dată 5-10 oameni, restul vin singuri în forma de asociere
Corect, vin ei, nu mai trebuie să îi convingi. Când văd camionul la poartă, își dau seama că e treabă serioasă. Un alt aspect foarte important la mine este cel al plății la trei zile, cu o singură excepție când s-a schimbat ceva la sistemul electronic de plăți. Dar pentru a atinge această performanță, nu lucrez singur, ci am angrenat întreaga familie: și soția și băiatul mă ajută, că sunt de făcut etichete, avize, documentația, corespondența pentru comenzi. Noi miercurea trimitem comanda pentru săptămâna următoare cu cantități și zile, primim contraofertă, o dăm producătorilor și ei ne spun dacă le convine să dea la prețul acela sau nu.
O altă discuție de lămurit: supermarketurile acceptă, spre exemplu, roșii de dimensiuni diferite în aceeași lădiță? Nu știu dacă e mit sau realitate, dar poate ne spuneți care sunt regulile.
Rezolvarea a găsit-o tot supermarketul pentru că eu am tot insistat să nu le mai punem calibrate. Le punem neuniforme. Practic, eu începând din primăvară la căpșuni, le-am spus să nu le mai așeze, să nu le mai pună uniforme. Să le lase cum cad ele în ladă, iar această formă de prezentare a dat cel mai bun rezultat și pentru ei pentru că, în acest fel, consumatorul și-a dat seama singur că nu e marfă din import. Ba, mai mult, la anumite lădițe, ne-au lăsat și cu ”babe” – roșii mai coapte, mai lovite, puțin pătate, ca să se vadă că sunt produse în România.
Este o știre bună că supermarketurile încep să accepte aceste legume românești, naturale, care nu sunt uniforme, nu sunt perfecte, poate și un pic pătate, semn că au viață în ele.
Sigur, cu condiția ca aceste ”babe” să nu depășească procentul de 5-10% în ladă.
Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă dorim mult spor în tot ce faceți.
Eu vă mulțumesc pentru promovarea legumelor românești, a producătorului român și vă mai așteptăm în solariile noastre.
