• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premieră în România! Fermierul Gheorghe Lămureanu și-a făcut prima stație privată de pompare a apei din Canalul Dunăre-Marea Neagră

    Daniel Befu -

    Fermierul Gheorghe Lămureanu lucrează circa 1.400 de hectare de teren agricol pe malul mării, la Agigea, și este agricultorul care, pentru a-și iriga terenurile, a avut curajul să investească o avere în prima stație privată de pompare a apei din Canalul Dunăre-Marea Neagră.

    Agrointeligența l-a vizitat la fermă pe Lămureanu și a aflat ce l-a determinat să își construiască propriul ANIF, dar și care au fost sacrificiile financiare și care este rentabilitatea așteptată la această investiție.

    În prezent firma lui Gheoghe Lămureanu, Agroterra SRL, are 34 de angajați (majoritatea cu o vechime în firmă de 15-20 de ani), mecanizare super modernă și lucrează în jur de 1.400 ha, din care 20% este în proprietate, majoritatea cumpărate în ultimii 3-4 ani, când prețurile au fost în creștere. În medie, pe fiecare hectar a dat 3.000-4.000 eur0/ha. Restul terenului e luat în arendă pe 10-15 ani, oferind proprietarilor 900 kg de grâu la hectar.

    Apropierea de porturile Agigea și Constanța îi dau fermierului un plus de competitivitate comparativ cu confrații din alte regiuni ale României: ”Avem avantajul ăsta de a-l putea da oricând în port și la prețuri mai bune, într-adevăr. Îl dau cu 10-15 chiar și 20% mai bun decât fermierii din Moldova”.

    Un alt avantaj îl reprezintă Canalul Dunăre-Marea Neagră, impresionant, aducând mai degrabă a canion, cu ale sale maluri ce ajung să aibă și 80-100 de metri înălțime, dar Gheorghe Lămureanu vrea să ne convingă că săparea de către comuniști a ”Canalului” e de fapt o rană adâncă pe fața pământului, care sângerează fără oprire. Ne coboară pe pantele abrupte, arătându-ne ici și colo cum din maluri izvorăsc șuvoiae de apă care se scurg în apa fluviului: ”Canalul Dunăre-Marea Neagră este un dezavantaj pentru noi, deoarece ne fură toată pânza freatică de suprafață și tot ce este apă pluvială suplimentară, aia o adună și se duce în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Pe principiul drenajului ne adună toată apa de suprafață din pânza freatică de suprafață. Am 14-15 cercetători de la Institutul de Pedologie și Agrochimie care au constatat lucrul ăsta. Au chiar un simpozion la noi la fermă pe tema asta”.

    SPREAD 2 FOTO Secundara 2

    Deși ”Canalul” fură apa câmpurilor ce-l mărginesc, tot el o dă ogoarelor înapoi. Din Canalul Dunăre-Marea Neagră sorbea predecesorul ANIF-ului apa pentru a iriga sutele de mii de hectare în perioada comunistă: ”Pe vremea lui Ceaușescu te obliga să irigi când era secetă de la 1 martie până la 1 decembrie. Au fost ani când ne îngheța apa pe aspersor și acum ne rugăm de ei să ne dea apă și nu ne dau. Pentru că apa de irigat este ultima verigă tehnologică pe care nu puteam să o depășim. Ajungeam cu culturile până la superlativ la 1 mai și după aceea ele începeau să sufere, pentru că cel mai mare consum de apă îl au plantele de la 1 mai până la recoltare, la 1 iulie. Astea două luni au cel mai mare consum de apă, până la 1000 mc de apă pe lună pe hectar. Și atunci tu trebuie să vii în completare. Înainte vreme se irigau 480.000 ha pe tot județul din care 360.00 ha se irigau sub presiune, la superlativ. Acum se irigă 1200 ha”, își amintește fermierul.

    După Revoluție, Lămureanu s-a luptat să cultive în același regim irigat. Însă nu i-a ieșit: ”De 12 ani, din 2003, nu s-a mai dat apă pe canale. Legea 138/2004 aproape că a distrus irigatul în proporție de 99%. Au rămas doar canalele principale, magistralele, care și ele sunt deteriorate în proporție de 75-80%. Noi am preluat infrastructura pe aproape 3000 ha de teren, însă deși am avut grijă de ea 3 ani de zile, nu ni s-a dat nici un ajutor. Ni s-a promis că măcar valoarea pazei acestor obiective o să fie asigurată, dar nu a fost așa.

    Paznic legat și stație prăduită

    După 3 ani am făcut adrese oficiale și către primărie și către prefectură și către poliție și către direcția agricolă și către minister, efectiv le-am abandonat. Aveam 27 de oameni la pază cu care pază nu produceam nimic. Dacă ar fi fost apă pe canale ar fi fost altă discuție. Am găsit legat paznicul cu sârmă de balot în cabană și mi l-au bătut hoții, aproape să-l omoare și au furat tot din stație. Asta în ultima perioadă, că în primă fază am luat 22 de muncitori calificați pe care-i plăteam cu salarii mai mari decât ale mecanizatorilor mei, fiindcă am avut contract cu ANIF. Am constituit așa zisele vechile OUAI-uri (n.r. Organizaţia Udătorilor de Apă pentru Irigaţii), dar legea 138/2004 ne obliga pe noi, agricultorii să plătim avans 25% din contractul de irigat până la 1 februarie, ca să aibă ANIF resurse pentru întreținerea rețelei. Pur și simplu ne blocau financiar.

    Mai mult, ANIF-ul condiționa umplerea canalelor cu apă de contractarea serviciilor de udare pentru 50% plus 1 din suprafața totală a întregului sistem de irigații. Degeaba un fermier ar vrea să irige, dacă ceilalți fermieri care au terenuri amplasate pe raza aceluiași sistem de irigații al ANIF nu vor. Nu s-au adunat și nu se vor aduna niciodată, dacă va rămâne legea asta”.

    SPREAD 2 FOTO secundara

    ANIF în miniatură

    În ciuda colaborării eșuate cu ANIF, Gheorghe Lămureanu nu și-a putut scoate din minte cum sistemele de irigații țâșneau ca fântânile arteziene pe ogoarele dobrogene pe vremea când era un simplu tehnician agronom la CAP. Așa că s-a îndârjit și-a ipotecat la bancă toate terenurile agricole pe care le deține în proprietate și și-a făcut propriul său „ANIF în miniatură”.

    În această lună fermierul va inaugura prima stație de pompare privată care ia apă din Canalul Dunăre-Marea Neagră, investiție de 1,24 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, la care se mai adaugă instalațiile de irigat în valoare de 270.000 euro: ”Dau drumul la o instalație de punere sub presiune și priză din Canalul Dunăre Marea Neagră, o premieră în România, fiind prima stație de pompare privată care trage apă din Canalul Dunăre-Marea Neagră, care până acum a fost monopolul ANIF-ului. Conform proiectului o să am 419 ha irigate, iar eu din primăvară o să mai fac o conductă de 3 km până la sat și să extind suprafața irigată până la 800 ha. Tot proiectul e 100% privat, fără ANIF. Suntem un plot independent și chiar dacă va funcționa sistemul ANIF-ului, suntem cap de sistem, nu ne încurcăm reciproc și oricum ei ne asigurau apa destul de greu. Noi avem cu Canalul Dunăre Marea Neagră contract de asigurare a necesarului de apă, ei dându-ne toate aprobările și de priză și de volum de apă”.

    După inaugurarea stației de pompare – eveniment programat să aibă loc astăzi, sporul de producție nu va fi automat garantat: ”Irigatul este o artă când îl faci. Nu trebuie să dai norme mai mari de 300-400 mc/ha, pentru că ce depășește această cantitate se duce în pânza freatică și pânza freatică ți-o captează Canalul Dunăre Marea Neagră. În plus, sporurile nu le ai din prima, ci trebuie să ai 2-3 ani răgaz să irigi, ca să creezi o rezervă în sol și pe care apoi s-o păstrezi prin irigări succesive”.

    Deja pentru anul viitor Lămureanu și-a pus în plan să pună 100 de hectare cu porumb, cultură de care până în prezent s-a ferit, din cauza randamentelor jalnice cauzate de faptul că Dobrogea e unul din polii secetei din țara noastră.

    Reportajul integral realizat la ferma lui Gheorghe Lămureanu poate fi citit în paginile revistei Agrointeligența, apărută astăzi – luni, 28 septembrie, la toate punctele de vânzare a presei. Publicația noastră este gratuită și se distribuie cu întreg tirajul săptămânalului Capital. 

    anunt revista


    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania! Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Subvenții APIA. Fermierii de pe lista de plăți de dinainte de Crăciun Alertă meteo de ninsori! Județele unde ninge înainte de Crăciun Rusia și-a stabilit cotele de export la cereale pentru 2025. La porumb e jale!