Lista RUȘINII! Cine sunt deputații-fermieri din Comisia de agricultură care au blocat Legea irigațiilor. Au stat în bănci și s-au făcut că plouă!
agrointeligenta.ro -Doi ani plimbată prin Parlamentul României, comisii și subcomisii, fermieri chemați săptămânal la București să participe la elaborarea a ceea ce trebuia să însemne prima Lege a irigațiilor care să includă reabilitarea completă a sistemului național prăduit după Revoluție. Rezultatul final: o catastrofă de care se fac vinovați mai ales deputații care, deși au fost ieri la votul final, au stat în bănci și au ascultat directiva de la partid de a se abține, de a sabota actul normativ lucrat împreună cu fermierii.
Culmea, în lista celor care s-au abținut de la a vota legea se numără parlamentari care, în spațiul public, își fac un nume și bravează cu faptul că fac agricultură și că apără interesele acestui sector.
Unii cu afaceri în agricultură, alții au avut funcții prin MADR
Nu de puține ori, cei care fac parte din Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților, for decizional pentru actele normative din acest sector, vorbesc în calitate de fermieri, de oameni apropiați agriculturii și fermierilor. Mulți dintre ei au, la rândul lor, afaceri în agricultură, au ocupat funcții în Ministerul Agriculturii. Și, cu toate acestea, ieri, când a fost momentul să fie alături de fermieri, să susțină interesul agriculturii naționale și, implicit, al României, au ales să joace un joc politic murdar, abținându-se de la vot.
Agrointeligența a făcut Lista rușinii cu deputații care, deși fac parte din Comisia de agricultură, unii chiar cu amendamente adoptate la Legea irigațiilor, ieri, s-au făcut că plouă din băncuțele lor din Parlament.
COMISIA DE AGRICULTURĂ – cum au votat deputații pe LEGEA IRIGAȚIILOR
ABȚINERE – 12 membri:
1. Nini Săpunaru – PNL
2. Costel Șoptică – PNL
3. Marian Avram – PNL
4. Ioan Cristian Chirteș – PNL
5. Nechita-Stelian Dolha – PNL
6. Tinel Gheorghe – PNL
7. Dumitru-Verginel Gireadă – PNL
8. Vasile Gudu – PNL
9. Liviu Laza – Mariuță – PNL
10. Viorica Marcu – PNL
11. George Scarlat – PNL
12. Cătălin-Florin Teodorescu – PNL
DA – 14 membri:
1. Liviu Harbuz – PSD
2. Ioan Munteanu – PSD
3. Marin Anton – UNPR
4. Ion Bălan – PSD
5. Florică Ică Calotă – ALDE
6. Liliana Ciobanu – ND
7. Daniel Constantin – ALDE
8. Petre Daea – PSD
9. Toader Dima – PSD
10. Ioan Dîrzu – PSD
11. Titi Holban – UNPR
12. Gavril Mîrză – PSD
13. Dumitru Niculescu – UNPR
14. Alexandru Stănescu – PSD
ABSENȚI – 10 membri:
1. Atilla-Bela-Laszlo Kelemen – UDMR
2. Valeriu Steriu – UNPR
3. Gheorghe-Dănuț Bogdan – PSD
4. Mara Dragomir – Neafiliat
5. Viorel Marian Dragomir – PSD
6. Marian Ghiveciu – PSD
7. Vasile Iliuță – PNL
8. Ion Melinte – PSD
9. Stanciu Zisu – PSD
10. Ion Tabugan – UNPR
Așa cum vă puteți da seama, lista rușinii este a cea a numelor înroșite. Cât despre cei absenți, aceștia sunt, din verificările noastre, fie plecați din țară, fie cu probleme de sănătate sau personale, anunțare din timp și motivate la grupurile parlamentare din care fac parte, implicit a conducerii Camerei Deputaților.
Legea va fi luată de la zero în 2016
Astfel, din cauza deputaților-fermieri din Comisia de agricultură al căruit model a fost urmat, implicit și de colegii de partid care nu au tangență cu sectorul agricol, plenul Camerei Deputaților nu a reușit ieri să adopte proiectul de lege pentru aprobarea ordonantei de urgență.
”Nu a fost întrunită majoritatea calificată a Camerei Deputaților pentru adoptare, iar proiectul se va rediscuta în sesiunea următoare pornind de la forma cu care Camera a fost sesizată inițial”, se arată pe site-ul oficial al instituției. Potrivit datelor oficiale, rezultatul votului este de 181 voturi pentru, 3 contra și 91 de abțineri din 275 de deputați prezenți la vot.
Ce urma să introducă noua lege
”Legea irigațiilor”, așa cum a devenit ea cunoscută public în ultimele luni, era de fapt un proiect privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2013 privind modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, precum şi pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
Cel mai important aspect pe care îl introducea noul act normativ ar fi fost alocarea unei prime tranșe de bani de la buget – 145 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului principal de irigații. O sumă cu care s-ar fi demarat un proiect gândit pe următorii 5 ani pentru ca seceta în agricultura românească să devină istorie.
Se găsise inclusiv o soluție pentru controversatele sisteme secundare, care urmau să ajungă în proprietatea organizațiilor de udători, însă numai printr-o Hotărâre de Guvern, pe baza unui contract încheiat cu clauze privind investițiile pe care agricultorul și le asumă și care reprezentau clauze rezolutorii. Adică dacă nu erau respectate aceste clauze, sistemele reveneau în proprietatea statului.
S-ar fi introdus totodată un abonament pentru irigații, și, prin contracte sezoniere, s-ar fi dat acces inclusiv micilor fermieri pentru a iriga de la sistemul național, plătind apa la alt tarif decât cei cu contracte multianuale, care erau favorizați la acest serviciu prin tarifare preferențială.
Foto: www.gds.ro