• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Indagra 2015. Promoții la standul Romvac: Reduceri de 15% la toate produsele companiei

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Romvac este compania al cărui stand nu trebuie să îl ratați în cadrul ediției din acest an a Târgului Indagra. La fel ca și în anii precenți, compania le-a pregătit crescătorilor de animale oferte speciale, extrem de avantajoase, precum și ocazia de a intra în contact direct cu specialiștii Romvac pentru a primi cele mai bune sfaturi și recomandări.

    “Suntem prezenți ca întotdeuna cu produsele pe care deja fermierii le cunosc dar avem și o gamă extinsă pentru animale de companie și hrană la prețuri foarte bune. Încercăm să acoperim cerințele nutriționale pentru toate tipurile de animale și de specii”, ne-a declarat Nistor Maierean, Marketing Manager al companiei.

    Toate produsele companiei au reduceri de 15 la sută pe toată durata târgului dar și în afara evenimentului.

    “Sigur că și în afara acestuia oferim discounturi de volum în funcție și de client pentru că una este să îi vinzi unui crescător de animale cu efectiv mic și alta este să vindem produsele unui distribuitor sau unei unități medical-veterinare care  cumpără  un volum mai mare de produse”, ne-a mai declarat specialistul.

    Te-ar mai putea interesa

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total A doua săptămână pe roșu la Euronext. România exportă masiv, dar prețurile cerealelor scad Prețurile mondiale la cereale au scăzut cu 4,5% în octombrie. Producția globală rămâne aproape de record Testul fiabilității la Maxagro: trei luni de muncă, 24 de ore din 24! Cum a convins Zoomlion familia Zifceak Broker de Asigurare Clubul Fermierilor Români: 15 ani de încredere și parteneriat cu fermierii români