• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Modificări importante în Programul Național Apicol!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost publicat ieri un proiect de modificare a HG nr. 1050/2013, actul normativ care reglementează normele Programului Național Apicol pentru perioada 2014-2016. Principalele schimbări vizează acoperirea cheltuielilor pentru tratamentele și medicamentele folosite în stupină și care nu vor mai fi decontate doar pentru varroa, ci și pentru alți agresori ai albinelor.

    Din PNA a fost eliminată decontarea asistenței tehnice pentru apicultori și grupuri de apicultori, care viza în special achiziția sistemelor informatice de inventariere a familiilor de albine la nivel de județ – investiții ce deja s-au realizat și sunt funcționale.

    Nu se va mai deconta doar combaterea varrozei, ci ”combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varrozei”.

    Din Anexa 1 a PNA vor fi eliminate și condițiile ca tratamentele să fie aprobate și urmărite de către reprezentanții formelor asociative. Mai mult, se scot și condițiile stricte pentru fundurile de stupi pentru control sau antivarroa și care, până acum, trebuiau să fie acoperite cu o plasă metalică sau din inox inoxidabil la stupinele bio, dar și să aibă un sertar pentru examinarea paraziților.

    După adoptarea modificărilor la PNA, apicultorilor le vor fi decontate cheltuielile cu toate medicamentele folosite în stupină, fie că este vorba despre combaterea varoozei sau de alți dăunători.

    Furnizorii de medicamente, funduri de stupi pentru control, funduri de stupi antivarroa, mătci, roiuri pe faguri, familii de albine sau de stupi nu pot fi și beneficiari ai măsurii pentru care sunt furnizori în Programul Naţional Apicol pentru perioada 2014-2016.

    Proiectul de modificare a PNA este în dezbatere publică și trebuie aprobat în ședința de Guvern pentru a fi publicat în Monitorul Oficial și pentru a intra în vigoare.

    Documente utile

    ***Hotărârea Guvernului nr.1050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar

    ***Proiect de modificare a HG 1050/2013

    Foto: factorialist.com

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci”

    Ultimele știri

    Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie