Agro-interviul de luni. Arnaud Perrein, președintele APPR: ”Și eu, care lucrez aici de atâția ani, undeva sufăr din cauza influenței străinilor”
agrointeligenta.ro -
Acum o săptămână, la Bruxelles era publicat un studiu care arăta că aproximativ 40% din terenul agricol românesc este controlat de cetățeni străini, în mare parte fiind vorba despre fonduri de investiții care au acaparat zeci de mii de hectare. În realitate, printre străinii din agricultura românească, avem și oameni care și-au construit aici o viață nouă, care nu exportă profitul și pentru care România a devenit acasă. Este și cazul francezului Arnaud Perrein, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România, care lucrează circa 3.600 de hectare în localitatea Mihail Kogălniceanu din județul Ialomița.
Ce părere aveți despre studiul care arată că aproape jumătate din pământul arabil e controlat de străini?
Este o reacție firească a celor care trăiesc în România. Și eu, care lucrez aici de atâția ani, undeva sufăr din cauza influenței străinilor. Și cred că ne referim și ar trebui precizat, că sunt firme multinaționale, care vin, care au cumpărat până la 50.000 de hectare în România și pe care nici măcar nu le cultivă. Le dau în arendă cu un contract anual, fără să ne dea nici un fel de garanții, adică nici drept de preemțiune nu avem. Nu asta e agricultura pe care ne-o dorim în România.
Vă considerați fermier român sau fermier francez?
În anii `90, august 1990, după Revoluție, am făcut o călătorie în Europa de Est, am vizitat statele de aici și îmi amintesc că atunci au existat mai multe motive care m-au făcut să prefer România. Deci efectiv am trăit mai mult în România decât am trăit în Franța și nu mă mai simt un străin aici. Eu trăiesc în România, soția mea este româncă, copiii mei sunt crescuți aici în sat, școlarizați aici în sat sau aici la Slobozia. Sunt un cetățean al României, chiar dacă cu certificat de naștere francez. De altfel, eu nu provin dintr-o familie bogată în Franța, ci dintr-o familie cu mulți copii, suntem opt frați. Nu aveam buget inițial foarte mare când am venit aici, iar față de restul țărilor unde am fost, în România am simțit o altfel de atmosferă, o altfel de deschidere dacă aș compara cu Ungaria sau de Cehia. Faptul că româna este o limbă latină a fost un plus, că am întânit oameni care vorbeau foarte bine limba franceză și parcă era o țară mai sigură pentru investiția pe care mi-o doream, pentru viața pe care vroiam să mi-o clădesc.
Aveți o fermă frumoasă, în Bărăgan. Este adevărat, însă, că vă luptați cu un pământ dificil?
Avem mult teren argilos. Foarte greu de lucrat, se tasează, suferă de exces de apă iarna și de lipsă de apă vara. Este un teren destul de greu, dar în același timp și interesant, care ne obligă să aplicăm tehnici noi de cultură. Spre exemplu, acum pregătim un covor verde cu o semănătoare de origine nord-americană, cu dinți, nu e cu discuri. Suntem deja în al treilea an în care punem acest covor verde și am ajuns la 500 de hectare. Este o suprafață pe care nu am inclus-o la agro-mediu, ci este o cultură verde pe care o punem voluntar. Este o soluție pentru cei care au teren așa argilos cum avem noi. Este o parte din rezolvare: plantele vor lucra terenul – este prea târziu să mai punem însămânța, să arăm. Noi o să lăsăm plantele să lucreze terenul și să usuce terenul primăvara devreme. Așa că vom semăna în condiții mai bune și un pic mai devreme floarea-soarelui, porumb sau soia.
Ce producții ați reușit să obțineți anul acesta?
Toate lucrările agricole s-au încheiat acum, în afară de semănarea covorului verde. Anul acesta, da, a fost un an cantitativ extraordinar de bun la orz, foarte bun la grâu. Am făcut o producție medie la orz de 7.700 de kilograme, ceea ce pentru noi, în zonă, este o producție extraordinară. 6.800 de kilograme la grâu, încă un record al fermei, media pe 1.000 de hectare. A fost însă un an foarte slab la rapiță și la floarea-soarelui: la rapiță am închis cu 2.600 de kilograme, iar la floare, cu 2.400. Deci producții destul de slabe din cauza inundațiilor din iarna trecută. La porumb, în schimb, suntem foarte mulțumiți: încheiem cu o producție de 11 tone la hectar pe cele 750 de hectare cultivate la care am și irigat. De altfel, la soia și la porumb irigăm întreaga suprafață. Fără irigații, nimeni din zonă nu a scos mai mult de 5,5 tone la hectarul cu porumb.
Cât teren irigați?
Irigăm peste 1.500 de hectare. La noi nu prea avem de ales, în sensul că e riscul foarte mare să nu recoltăm nimic dacă nu irigăm. Avem aproximativ 20 de canale de irigații aici în Luncă, vorbim despre canale ce trebuie curățate măcar o dată la doi ani, lucrare pe care o efectuăm acum. Nu suntem foarte mulți care irigăm. Aici în Luncă prețul apei, unde suntem pe treapta a doua de pompare, unde punem noi presiune apei, deci apa vine în canal, este în jur de 80 de lei mia de metru cub. Mi-a părut totuși scump, așa că am refăcut sistemul care exista, dar nu a fost folosit niciodată și acum luăm apa din Ialomița. Ne costă apa 20 de lei mia de metri cubi.
Urmăriți cum fac francezii agricultură?
Trebuie să ne uităm la ce s-a făcut în Franța, dar nu facem un copy-paste cu ce se întâmplă acolo. Condițiile pedo-climatice și sociale din România nu au nici o legătură cu ce se întâmplă în Franța.
Ce credeți că lipsește fermierilor români pentru a fi o voce importantă, cum sunt cei din Franța, spre exemplu?
Nu suntem destul de bine reprezentați la minister, nu suntem destul de bine reprezentați la Bruxelles. Avem interesele noastre de apărat. Noi propunem ca fiecare fermier să contribuie cu 0,5 euro de hectar, bani pe care să îi dirijeze către asociația pe care el o dorește. Fie LAPAR, fir Pro Agro, fie Asociația Producătorilor de Porumb din Romania, fie Asociația Holstein. Nu contează, dar spre asociații. La nivel de țară ar fi circa 5 milioane de euro care se vor strânge și asta ne va ajuta să ne profesionalizăm. Să angajăm oameni, juriști, care să vină nu doar cu o propunere verbală la nivel de Guvern sau de Bruxelles. Vor veni cu proiecte de legi, cu o argumentare foarte bine pusă la punct.
