Un focșănean exploatează cea mai mare suprafață de viță de vie ecologică din România. Care sunt provocările unei astfel de culturi!
Roxana Dobre -Cea mai mare suprafață de viță de vie ecologică din România este exploatată în podgoria Însurăței Brăila de către Lucian Neacșu, un viticultor din Focșani care împreună cu fratele său, George Neacșu, a creat brandul Senator Wine.
Povestea fraților Neacșu a început în 1994 când Lucian Neacșu spune că “a avut nebunia” să investească în viticultură tot ce câștigase până atunci.
“Am lucrat în toate domeniile industriei alimentare începând carne, lapte, legume, fructe, zahăr, ulei, panificație, morărit etc. Efectiv pe producția de vinuri am trecut în 1994 când am cumpărat prima cramă din Vrancea. Procedeul a fost greoi pentru că atunci luptele au fost foarte mari iar zona vinului era un subiect tabu, nimeni nu discuta sau nu se aventura să investească”, ne-a povestit Lucian Neacșu despre începuturi.
Din pasiunea pentru vin cu timpul, a reușit să achiziționeze 800 de hectare situate în “patru zări”, Huși, Însurăței, Vrancea (Cotești, Odobești și Panciu) și Tirol. “Inclusiv am vrut să îmi cumpăr un elicopter ca să pot ajunge la cele patru podgorii pe care le deținem, pentru că drumurile din România lasă de dorit”, spune zâmbind viticultorul.
Produce vin bio din 2010. Prima încercare a eșuat din cauza birocrației
Lucian Neacșu recunoaște că o cultură bio nu este lucru ușor. Secretul? Oameni buni, multă pasiune și informații cu tot ce este nou în domeniu. “Cu bio am tatonat terenul în 2004. Un an mai târziu am și dat drumul la formalități dar condițiile erau foarte drastice și durau cu anii. Am pierdut 2 ani de zile iar în 2007 am luat-o de la capăt astfel că după 3 ani de birocație am reușit în 2010 să scot pe piață primul vin bio”, ne-a explicat viticutorul.
Spune că provocarea crește odată cu numărul hectarelor care sunt lucrate . “La o suprafață mică de 2-3 hectare este destul de ușor să obții bio dar atunci când vorbim deja de 250 de hectare atunci devine complicat”, a mai adăugat viticultorul.
Costuri de minim 2.000 de lei la hectar și tehnologie aplicată cu sapa
Costurile cu întreținerea culturii bio nu sunt deloc ieftine, ci, din contră, pentru îngrijirea unui hectar variază între 2.000-2.500 de lei pe an în funcție de capriciile vremii din perioada respectivă.
Producția pornește de la 2 tone de struguri pe hectar și poate ajunge în anii buni la maxim 4-5 tone. “Costurile sunt de trei ori mai mari decât la o cultură convențională mai ales că vorbim de cules manual, de tratamente costisitoare cu substanțe avizate bio, îngrășăminte costisitoare. Avem perioade când facem lucrările și cu sapa, dacă nu putem folosi utilajele, chemăm 100 de oameni și ne apucăm de treabă. Pentru îngrășăminte folosim Guano importat din Italia dar folosim și metodele noastre cum ar fi boștina care rămâne de la struguri, o mai combinăm și punem ca îngrășământ”, ne-a dezvăluit Lucian Neacșu.
Soiuri de struguri care “merg” la cultura bio
Viticultorul focșănean spune că nu există un soi anume care “merge” pe bio, dar diferența se face doar între cele sensibile sau mai rezistente la boli și dăunători. “Evident este indicat să le alegem pe cele din urmă ca să putem îndeplini condiția prin care sunt excluse cu desăvârșire substanțele chimice și modificările genetice. Cele mai rezistente de exemplu la făinare sunt soiurile cu frunza lată, adică Zghihară de Huși, Galbenă de Odobești sau Crâmpoșia, toate soiuri românești”, a mai explicat viticultorul. El a adăugat că singurele tratamente admise sunt cele cu sulf și cu substanțe pe bază de cupru.