• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce înseamnă fermă mică și fermă de familie în accepțiunea ministrului agriculturii Achim Irimescu

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Într-un interviu acordat publicației România Liberă, ministrul agriculturii Achim Irimescu a fost întrebat despre situația fermelor mici din România, dar și ce înseamnă acest concept în viziunea sa, dar mai ales în cea a legislației europene.

    ”Fermă mică înseamnă cinci hectare. Adică cei care primesc între 1.200 şi 1.500 de euro subvenții pe an. Dacă vă gândiţi că 85% sunt beneficiarii subvenţiilor până în cinci hectare, aveţi o imagine foarte clară a agriculturii noastre. Aici ar trebui să vină aportul deosebit al Ministerului Agriculturii”, a declarat Achim Irimescu.

    Acesta a arătat că și exploatațiile mari au nevoie de sprijin, dar provocarea majoră o reprezintă ajutorarea fermei de familie. ”Fermele mari au la rândul lor nevoie de sprijin şi îndeplinesc condiţiile solicitate, dar pe de altă parte Ministerul ar trebui să se concentreze foarte mult pe încurajarea dezvoltării fermelor de familie. S-a discutat la noi mult, dar nu cred că s-a ajuns la scopul urmărit. O fermă de familie ar trebui să asigure unei familii cu maxim patru membri mijloacele de trai, exact cât să trăiască o familie de patru persoane din agricultură. În opinia majorităţii ar trebui să fie ferma medie la nivel european. Adică 18 hectare. Dacă ai un hectar de legume, sigur profitul este mult mai mare. Dar Ministerul nu poate peste noapte să transforme fermele mici în ferme mici viabile. Dacă atunci când se dau ajutoare de stat, inclusiv subvenţii, s-ar urmări o eficientizare a acestor ferme, în mod sigur am reuşi ca într-o perioadă de timp să avem ferme mici mai viabile economic”, a explicat ministrul agriculturii.

    Foto: tinybluelines.com

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș