• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Directorii din MADR vor da concurs cu teste de inteligență și de management

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Agriculturii a vorbit într-un interviu acordat Agerpres despre echipa cu care va lucra pe perioada mandatului anunțând concursuri pentru posturile de director, la care vor fi susținute teste de inteligență și de management, similare cu cele care se dau la Comisia Europeană.

    “Sunt oameni de calitate în sistem, care trebuie aduși la suprafață. Eu nu comentez cum au fost puși unii sau alții. Nu contează cu ce vii în spate, nu am probleme cu politicul, important este ca oricine să poată veni la concurs. Asta este ideea. Și directorii actuali și oricine dorește. Voi da test ca la Comisia Europeană. Eu am dat test pe inteligență, pe management, deci merg exact ca la Comisia Europeană”, a explicat ministrul.

    El a menționat că vrea să mai simplifice organigrama astfel încât să nu mai existe o armată de directori generali, adjuncți, directori și așa mai departe. “Nu am un procent anume de reducere, dar în mod sigur o voi ușura. Adică, mergem pe eficiență. Unde s-a creat o direcție de dragul de-a avea un director, clar voi renunța”, a mai spus Achim Irimescu care a dat propriul exemplu de simplificare după ce deja a eliminat un post de secretar de stat și a rămas doar cu trei.

    “L-am numit pe Sorin Radu și în viitor vom vedea ce se va mai întâmpla. Am schimbat directorul general la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), l-am numit pe Andrei Szakal, și în curând îl voi schimba și la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). L-am adus ca și consilier al meu pe Miron Moldovan, care a mai lucrat în minister, la buget, și care deja a descoperit niște lucruri care m-au șocat. Este vorba de 800 de proiecte, pe Măsura 322 de infrastructură rurală, unde primăriile riscă să returneze banii europeni, dacă nu vom face cât mai rapid acte adiționale cu aceste primării și prefecturi. Sunt adevărate bombe cu efect întârziat pe care funcționarii noștri nu mi le-au semnalat. Domnul Moldovan are și o relație foarte bună cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, pentru că vorbește același limbaj”, a mai spus ministrul.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Soții Acatrinei s-au întors acasă din Irlanda pentru a-și împlini visul: o fabrică de bere artizanală! Se scumpesc roșiile de import! Motivul pentru care vom plăti mai mult pentru un kilogram de tomate Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig