• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele Senatului: Ordonanța de urgență – soluția rapidă la revendicările oierilor

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Lideri din sectorul creșterii ovinelor au avut astăzi o ședință de lucru cu președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, întâlnire la care a participat și fostul ministru al agriculturii., Daniel Constantin.

    După discuții, președintele Senatului a declarat că având în vedere că este finalul anului și al sesiunii parlamentare, cea mai rapidă soluție pentru problemele oierilor este emiterea unei ordonanțe de urgență care să modifice prevederile Legii vânătorii. În acest sens, Călin Popescu-Tăriceanu, subliniind că revendicările crescătorilor de ovine sunt rezonabile, a arătat că va lua legătura cu premierul Dacian Cioloș.

    ”Le-am propus să vorbesc cu premierul să îi transmit revendicările cu rugămintea să fie preluate și rezolvate printr-o ordonanță de urgență care trebuie să fie promovată de Ministerul Mediului și Agriculturii”, a declarat președintele Senatului.

    Peste 8.000 de oieri protestează astăzi la București, în fața Parlamentului României. Crescătorii de ovine sunt nemulțumiți de prevederile Legii vânătorii care le limitează numărul câinilor în turmă și le interzice pășunatul animalelor în perioada 6 decembrie-24 aprilie.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!