• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Și, totuși: De câți câini este nevoie la o turmă de oi?

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Numărul de câini necesari la o stână a încins spiritele între vânători și crescătorii de ovine. Prevederea aflată acum în vigoare prin Legea Vânătorii îi obligă practic pe ciobani să dețină numai 3 câini la munte, 2 la deal și 1 la câmpie. Ciobanii, care au participat marți la un amplu protest în Capitală, au primit promisiuni că legea va fi modificată. Aceștia spun că numărul minim de măcar 5 câini la un efectiv de 500 de capete, adică 1 câine la 100 de oi.

    Marcel Andrei, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România: “1 câine la 100 de oi ne este suficient”

    Modificarea Legii Vânătorii negociată de liderii oierilor cu parlamentarii a fost făcută astfel încât să existe 1 câine la 100 de oi dar nu mai mult de 5 câini care să însoțească ziua oile, spune Marcel Andrei. “La stână putem avea și 50 de câini, nu are nimeni treabă, dar să fie legați. Deci nu au voie să însoțească oile astfel încât să ajungă prin pădure și să deranjeze vânatul. Oricum noi nu ținem atâția câini. De aceea am și căzut de acord”, a mai completat oierul.

    Ionică Nechifor: “În zona de munte unde pericolul este mai mare, la o turmă de 200 de capete ținem undeva la 5-6 câini”

    Chiar dacă dețin efective de peste 1.000 de oi, fermierii au de obicei să le împartă în câte 200, maxim 300 de capete, deci animalele se țin de regulă separate în 3-4 turme, spune Ionică Nechifor, președinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Moldoovis”.

    “Toate acestea în funcție de zona de pășunat sau suprafața de care se dispune. Nu ne poate spune cineva câți câini să avem noi la o turmă. Ca să fie protejate oile au nevoie, în zona de munte unde pericolul este mai mare, la o turmă de 200 de capete undeva la 5-6 câini. Atunci oile ar fi în siguranță dacă se apropie o haită de lupi sau urși”, ne-a declarat oierul.

    El spune că nici rasele de câini nu sunt de neglijat. “Bineînțeles că aici trebuie să vorbim și despre rasele de câini pentru că un maidanez, de exemplu, nu își are locul la o stână. Sunt acei căței de întors oile pe care ciobanul îi folosește cel puțin 2 căței la o turmă de 200 de capete. Iar pe lângă aceia mai este nevoie de încâ 3-4 câini de pază care practic protejează turma”, ne-a mai spus Ionică Nechifor.

    Dumitru Andreșoi, oier din Hunedoara:”Noi ținem 8-9 câini la 1000 de oi”

    Noi nu ținem câinii de drag ci pentru că avem nevoie de ei, ne sunt utili, spune Dumitru Andreșoi. “Ni s-a reproșat că animalele noastre deranjează vânatul. O aberație mai mare nu mi-a fost dat să aud până acum, pe terenul meu pot ține câte animale vreau. De exemplu în zona de munte sunt folosiți de ciobani ca să se apere de urși. De obicei numărul acestora este ales în funcție de turmă. La munte, în zona pășunează oile, mele minim 5 câini la turmă am avut și maxim 8-9, la 1.000 de oi. Mai mulți nu ținem. Dar este absurd să ni se impună să folosim 2-3 câini care să împrăștie 1.000 de oi și să le și mai păzească”, a mai completat cunoscutul oier.

    Gigi Becali:”La 100 de oi, trebuie să ai un câine”

    Gigi Becali, unul dintre puținii oieri români care au trecut și prin Parlament și care știe cum este viața la stână spune că la 100 de oi trebuie să ai un câine. “La 2.000 de oi trebuie să ai 20 de câini. În casă poți să ții 20 de câini, dar în casă nu ai voie. Dacă eu Becali eram în Comisie, niciodată nu votam legea asta. Ei habar nu au ce au votat. Parlamentarii au votat ca oile. Oamenii ăia iubesc câinii ca pe copiii lor. Cum să ducă ei câinii la adăpost?”, a spus Gigi Becali la B1 TV. Patronul Steaua a precizat totodată că în prezent mai deține doar 30 de oi pe care le crește în curtea reședinței sale din Pipera.

    Te-ar mai putea interesa

    Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade

    Ultimele știri

    Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României” DSVSA Timiș: Focarul de la stâna din Giulvăz – stins. Restricțiile rămân în vigoare până pe 10 octombrie Câte kilograme de îngrășământ ai deja în sol, fără să știi. Calculul pe care orice fermier îl poate face în 10 secunde Alertă în ferme. Un virus reapărut după 61 de ani a suferit mutații și infectează noi specii de animale Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor