• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Top 10 tractoare noi care au făcut furori în 2015

    agrointeligenta.ro -

    Un an în care piața mașinilor agricole, în special cea a tractoarelor, a cunoscut o scădere a cifrelor de afaceri la nivel mondial, marile companii s-au întrecut în promoții, lansări de modele și prezentări menite să îi convingă pe fermieri că, în ciuda dificultăților financiare, soluția rămâne aceea de a investi în tehnologie. Și ce ușurează mai mult munca la fermă dacă nu un tractor performant care să facă față cu brio tuturor sarcinilor, dar și să ofere mecanizatorului cele mai bune condiții de lucru?

    Analizând atât premiile obținute pe parcursul anului 2015, cât și reacțiile stârnite la expozițiile și târgurile agricole, precum și ce spun jurnaliștii din presa de specialitate din alte țări, iată care sunt tractoarele de top ale anului 2015.

    1.Fendt 1000 Vario
    Acest tractor este, fără nici un dubiu, senzația-anului. A primit deja titlul de ”Tractorul Anului 2016” și este apreciat ca fiind cel mai puternic tractor compact din lume. ”Monstrul” agricol cu 500 de CP, este vârful gamei 1000 a celor de la Fendt și a impresionat publicul și jurnaliștii specializați prin exploatarea facilă şi manevrabilitate. Are înălţimea maximă de 3,60 metri şi o greutate (fără încărcătură) de 14 tone, ceea ce, prin comparaţie cu alte tractoare din clasa sa de putere, înseamnă că este considerabil mai uşor. Pentru a se putea adapta diverselor lucrări şi condiţii, tractorul are integrat sistemul de umflare a roţilor, VarioGrip, care permite utilizatorului să regleze presiunea anvelopelor din cabină, în mişcare. Graţie colaborării cu producătorul suedez Trelleborg, tractorul are cea mai mare anvelopă pentru agricultură din lume, cu diametrul de 2,35 m.


     

    tractor CASE IH Optum

    2.Case IH Optum CVX
    O noutate a acestui an, tractorul Optum CVX al celor de la Case IH a atras atenția încă de la lansare. Ținând cont în principal de cerințele agricultorilor europeni, inginerii Case IH au reușit să producă o nouă gamă de tractoare mai puternice și mai apropiate ca dimensiuni de tractoarele din seria Puma. Noile tractoare Optum CVX sunt primele utilaje de acest tip fabricate de Case IH care au un aspect complet diferit de tractoarele din celelalte serii, cu o capotă mai joasă, aripi spate remodelate și un bloc de lumini mai atrăgător din punct de vedere vizual. Gama de tractoare Optum CVX este compusă din două modele, echipate cu motoare compacte NEF, având capacitatea cilindrică de 6.7 litri, fabricate de compania FPT Industrial. Motorul primului model dezvoltă puterea nominală de 270 CP la turația de 2,100 rpm în timp ce motorul celui de-al doilea dezvoltă puterea de 300 CP la aceiași turație de lucru. Puterea maximă dezvoltată de motorul modelului mai mare la turația de 1,800 rpm este de 313 CP.


     

    3.John Deere 9RX
    Cel mai nou tractor lansat anul acesta de John Deere se adresează exploatațiilor mari și este primul cu patru șenile din portofoliul producătorului de mașini agricole. Noua serie de tractoare verzi vine cu motoare între 470 și 620 de cai putere, iar ca și design, se pare că noul 9RX va împrumuta multe elemente de la ”verișorul” său 9R, cu excepția faptului că va avea șenile și un design upgradat. De precizat că acest tractor nu este încă disponibil pe piață și că va putea fi achiziționat abia din 2016.


     

    Claas Axion 870

    4.Claas Axion
    În 2015, Claas a optat pentru un nou tractor Axion care va avea un standard de 280 de cai putere și va fi disponibil pe piață de anul viitor. Tractorul Axion 870 este pasul următor după Axion 850. Astfel, dacă acesta din urmă oferă fermierilor 264 de cai putere, noul tractor va atinge 280 de cai putere, chiar mai mult. Astfel, spre deosebire de alte modele din gamă, la Axion 870 s-a adăugat o funcție de boost care poate ”să împingă” până la 295 cp la viteze mai mari de 14 km/h sau atunci când este cuplată priza de putere.


     

    5.Valtra N4
    Modificările aduse de Valtra noii game de tractoare din seria N nu înseamnă însă doar un vârf mai puternic, ci și îmbunătățiri considerabile la structura și design-ul cabinei – ”ajustări” similare cu cele pe care Valtra le pune la dispoziția fermierilor care aleg tractoarele din Seria T. Astfel, cu mai multă sticlă și stâlpi curbați, operatorul are acum o vizibilitate sporită. În plus, s-a lucrat la nivelul de zgomot din cabină și s-a simplificat board-ul de comandă al mașinii. Totul pentru ca operațiunile cu noul tractor Valtra, în special cele de încărcare, să fie acum o adevărată plăcere. În privința motorizării, Valtra a vrut să impresioneze, așa cum a fost la momentul când, în seria N, a lansat tractorul N163, cel mai puternic la acea vreme pe motorizarea cu patru cilindri. Cu noul N174, puterea ”de catalog” este de 165 cp, dar se pot dezvolta 185 cp la demaraj și transport. Este un salt important față de ce se oferă la N163, adică 163 de cp și un ”boost” de 171 cp.


     

    6.Massey Ferguson 7700
    Lansate oficial la SIMA 2015, tractoarele Massey Ferguson 7700 vin cu noutăți de motor Sisu – 6,6 litri sau 7,4 litri, 185-255 de cai putere și cinci modele diponibile – 7719,7720,7722,7724,7726. Este, astfel, de admirat curajul cu care cei de la Massey Ferguson au ales ca în acest an să lanseze o gamă de tractoare pe una dintre cele mai competitive segmente de piață.


     

    7.New Holland T7
    La New Holland, de foarte multă publicitate la nivel mondial au beneficiat anul acesta tractoarele din seria T9, însă pentru fermele din România, mai populară ar fi seria T7. Astfel, fermierii care caută tractoare de 200 de cai putere trebuie să aibă în vedere acest model de la New Holland. Ca și noutate, fabricantul a introdus un sistem de protecție pentru mașinile care intră în coliziune cu utilajul, această dotare reprezentând o extra-opțiune de 3.300 de euro. Alte facilități moderne asigură un confort mai bun în cabină.


     

    8.Steyr 6230 CVT
    Mecanica Ceahlău, unul dintre cei mai importanți furnizori de utilaje agricole pentru piata locală, și-a completat portofoliul de anul acesta și cu tractorul STEYR 6230 CVT, desemnat în Polonia, “Echipamentul agricol al anului 2015”. Nu doar că este un utilaj foarte apreciat pentru dotările și forța sa, dar Steyr 6230 CVT are și un preț foarte bun pentru cei 228 de cai putere pe care îi oferă. Astfel, potrivit Bazei cu prețuri de referință de pe site-ul AFIR, utilajul poate fi achiziționat cu circa 117.000 de euro, ceea ce îl face o adevărată ofertă pe piața mașinilor agricole din România și nu numai!


     

    new-holland-t9-615-tracks

    9.New Holland T9
    Spectaculoase, tractoarele din seria T9 de la New Holland s-au făcut remarcate în acest an la toate târgurile de profil. Modele – din care patru parcă ”turnate” pentru nevoile agriculturii din UE, mașinile au o putere nominală ce pornește de 354 cp și poate să ajungă până la 608 cp. Mai mult, aceste tractoare sunt spectaculoase și prin condițiile de lucru pe care le oferă, cu o cabină spațioasă, confortabilă, cu vizibilitate la 360 de grade și totul automatizat, la o atingere distanță de mecanizator.


     

    10.Deutz-Fahr Warrior
    Pentru cei plictisiți de culorile tradiționale ale seriei 7 de la Deutz-Fahr, această ediție specială vine pe negru. În pachetul Warrior mai intră: protecție de căldura soarelui, lumină cu LED-uri, scaun cu piele naturală și ţeava de evacuare a noxelor acoperită cu o protecţie de inox pentru a emana putere şi ai atribui o sclipire unică de dominare şi stil. Puterea lui 7250 Warrior este dată de un motor Deutz TCD 6.14 V cu șase cilindri, care dezvoltă până la 263 CP (194 kW), transmisie cu variație continuă TTV cu un maxim al vitezei de până la 60 km/h. Capacitatea maximă de ridicare: față 4.500 kg şi 10.000 kg spate.

    Foto: Jonathan Page, Farmer Polonia, CaseIH.com, Farmers Weekly, TractorTube.com, Tractordata.com


    Te-ar mai putea interesa

    Ofertă la tractorul Zetor Fronterra de 136 CP cu dotări premium și garanție: 65.500 de euro Ce se întâmplă cu tractoarele pe care RAR le găsește neconforme la ITP Herculano: Remorci fiabile și eficiente pentru agricultorii români

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii