• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DOCUMENT – Propunerile oierilor din Romovis pentru simplificarea cererii unice. Reducerea pragului minim pentru sprijinul cuplat, printre priorități

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Liderii din sectorul ovinelor, înscriși în Federația Romovis,  au trimis la Ministerul Agriculturii o serie de propuneri pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 care se află pe site-ul MADR în dezbatere publică.

    ”Asociația responsabilă de Registrul Genealogic va acorda acele adeverințe pentru fermierii din țară în funcție de rasa pe care o are înregistrată. Domnul ministru a fost de acord să simplificăm cererea cât mai mult. Noi am cerut în mod special ca acea adeverință a medicului concesionar să fie înlăturată pentru că nu își are locul acolo deși ni s-a spus că respectă anumite reguli ale UE privind sănătatea animală. Și adeverințele de la asociație vrem să le simplificăm ca să nu mai avem acea surpriză cu 180 de asociații în toată țara care dau adeverință sau sunt acele asociații fantomă. O să găsim o formulă ca acele asociații credibile care își fac treaba și dovedesc că au activitate probabil că vom găsi o formulă convenabilă în următoarea perioadă de aceea. Domnul ministru a spus că nu va da drumul la ordin până nu se va ajunge la un consens ”, ne-a declarat Ionică Nechifor, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine MOLDOOVIS și, totodată, secretar general al Romovis.

    El a menționat ca și propuneri pentru simplificare la depunerea cererii unice și câteva detalii legate de amenajamentele pastorale.

    ”Adică cine să încaseze subvenția, cooperativele sau asociațiile. Noi am propus ca utilizatorii să ia banii. Pe noi ne interesează ca acele asociații ale primăriilor, să spunem așa, să dispară pentru că încurcă foarte mult. Dacă iau utilizatorii sigur că fiecare își face datoria o dată pe suprafață și pe urmă pentru proprietarul terenului care, în cazul pășunilor comunale este primăria. Și ar trebui simplificată chestiunea aceasta pentru că dă mari bătăi de cap în teritoriu”, ne-a mai explicat secretarul general al Romovis.

    Vă relatăm modificările propuse se Romovis exact așa cum au fost ele trimise la Ministerul Agriculturii.

    001

    002

     

    Te-ar mai putea interesa

    Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”