• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cooperativă de nevoie! Până la adoptarea facilităților fiscale, fermierii din Moldovița s-au asociat pentru un preț mai bun la lapte: ”Vrem să eliminăm intermediarii”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Până când decidenții politici vor adopta facilitățile fiscale promise fermierilor care se asociază, fenomenul pare să ia contur sub presiunea pieței. Mai exact, producătorii își vad afacerile amenințate de prețurile mici și decid, fără a fi împinși de la spate de stat, să își unească forțele pentru a-și apăra interesele și, foarte important, pentru a elimina intermediarii care le ”mușcă” din producție.

    La Suceava, un număr de 19 fermieri cu vaci de lapte s-au unit în cadrul Cooperativei Agricole „Runc” Moldoviţa, proiectul, aflat la început de drum, urmărind atragerea a sute de membri din zona de munte. Obiectivul principal al cooperativei este de a se ocupa de colectarea, procesarea, depozitarea şi comercializarea cărnii şi a laptelui, în vederea obţinerii unui preţ mai bun de către crescătorii de bovine, nevoiţi acum să dea laptele la centrele de colectare la preţuri foarte mici, de 70-80 de bani la litru.

    Alexandru Crăiuţ, vicepreşedintele Cooperativei Agricole „Runc” Moldoviţa, unul din fermierii veterani din localitate, a explicat rolul cooperativei: “Încercăm să închidem puţin cercul acesta de la colectare şi până la comercializare, să eliminăm pe cât posibil intermediarii, pentru ca crescătorul să nu mai fie atât de văduvit în ceea ce priveşte partea mult prea mică ce ajunge la el din valoarea produsului finit”. Pentru crescătorii de vaci mai în vârstă acesta a ţinut să precizeze faptul că această cooperativă cu personalitate juridică de drept privat nu are nici o legătură cu modul în care funcţionau cooperativele din perioada comunistă, fiecare membru păstrându-şi proprietatea, iar paritatea făcându-se în funcţie de aceasta.

    Preşedinte al cooperativei a fost ales un tânăr, Ionuţ Prindii, absolvent al Facultăţii de Silvicultură Suceava, promoţia 2015. Acesta provine dintr-o familie care lucrează o suprafaţă mare de teren şi are 31 de animale. El este înscris în registrul agricol cu 10 bovine.

    Ca obiective din viitorul apropiat, cooperativa îşi propune să înfiinţeze o secţie de producere de telemea, existând în aceste sens un parteneriat cu primăria locală, care ar urma să pună la dispoziţie clădirea pentru secţie. Acest proiect depinde de accesarea unor fonduri europene.

    Conform statisticilor, la Moldoviţa sunt înregistrate 3.950 de bovine, cele mai multe din comunele de la munte din judeţul Suceava.

    Sursa: Monitorul de Suceava

    Te-ar mai putea interesa

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Aproape 54.000 de fermieri primesc despăgubiri de secetă. Banii, în cont până la finalul anului! Grâul românesc, din nou în vizorul Algeriei. Germania pierde 17% din recolta de porumb, iar importurile UE vor crește Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA!