• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agricultorii se tem că nu vor avea bani de semănăturile din primăvară

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Întârzierea subvențiilor încurcă foarte mult activitatea agricultorilor, obișnuiți să le intre banii în conturi în general în lunile decembrie – ianuarie. Rămași fără surse de finanțare în această perioadă, agricultorii își pun problema nu doar cu ce vor fertiliza culturile luna viitoare, ci și de unde vor face rost de bani să înceapă semănăturile.

    “Chiar dacă toată lumea vorbește că banii vor veni la data de 8 aprilie, eu unul nu mă aștept să se întâmple acest lucru. La momentul actual, nu mai am nicio sursă de finanțare, mă gândesc chiar că n-o să am bani de însămânțări. În alți ani, de exemplu, în februarie intrau o parte din banii din subvenție, iar restul în mai – iunie, pe când acum se tot întârzie din cauza softului de la APIA”, a declarat Costică Măcelaru, un fermier din județul Brăila care lucrează circa 500 ha de teren agricol.

    Acesta spune că în decembrie, a primit 50 de euro, avansul din subvenție, bani pe care i-a folosit pentru ”a plăti toate scadențele de la sfârșit de an”. În martie, ar trebui să efectueze fertilizările parțiale la culturi, dar deocamdată nu știe cum o să se descurce, mai ales că nu are resursele financiare necesare.

    Și Ilie Dan, un cunoscut fermier din Ilfov, spune că data de 8 aprilie este ”cam târzie”, ținând cont că până atunci vor trebui să fie făcute toate lucrările specifice acestei perioade, iar mulți fermieri nu dispun de surse de finanțare, mai ales că vin după un an cu venituri mai mici, din cauza secetei. Cei mai afectați de întârzierea plății subvențiilor vor fi fermierii care lucrează peste 100 de hectare, deoarece aceștia au costuri cu mult mai mari, inclusiv cu întreținerea utilajelor agricole, după cum susține fermierul ilfovean.

    ”Sunt agricultori care au închis 2015 cu pierderi. Mulți au avut probleme și cu băncile, pentru că a fost secetă, producțiile au fost mai mici și nu și-au acoperit costurile”, a declarat Ilie Dan.

    Cât despre anunțul privind plata banilor pentru subvenția la motorină aferentă trimestrului trei din 2015 în această săptămână, Ilie Dan spune că este bine ca ei să intre în conturi cât mai repede.

    ”Orice sumă este binevenită, noi așteptăm însă subvenția cea mare”, a precizat Ilie Dan.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe