• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ungaria a interzis ținerea câinilor în lanț. În România, ciobanii sunt obligați să lege câinii la stână

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    În timp ce oierii din România sunt nemulțumiți că prin Legea vânătorii sunt obligați să țină câinii legați la stână, în Ungaria, situaţia stă altfel. O lege care a intrat în vigoare la începutul anului le interzice vecinilor noștri să-şi mai ţină patrupedele în lanţ.

    Amenzile pentru cei care nu ţin cont de noile prevederi legale ajung la 150.000 de forinţi, echivalentul a 2.000 de lei. În România, legea nr. 9 din 2008 sancţionează relele tratamente şi cruzimea faţă de animale cu închisoare până la trei ani.

    ”Ce mă deranjează pe mine cel mai tare din toată discuție pe care am avut-o pe marginea Legii Vânătorii este că nu se spune adevărul. Eu am înțeles de la domnul ministru că prevederea cu câinii legați vine pe baza unor regulamente europene, spun cei de la Ministerul Mediului. Ori eu nu îi cred. De ce? Pentru că recent în Ungaria s-a dat o lege care interzice legarea câinilor. Și ei nu sunt tot în UE? Cum să fim obligați să legăm câinii de acum? Ne uităm la vecinii noștri sau la celelalte țări din UE și noi venim și spunem că trebuie să punem în aplicare ceeea ce alții interzic cu desăvârșire”, ne-a declarat Ionică Nechifor, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine MOLDOOVIS și, totodată, secretar general al Romovis.

    Va exista o astfel de lege și în România?

    Inițiativa ungurilor le-a dat idei și aleșilor noștri care vor să facă o astfel de lege aplicabilă și în România. Astfel, mai mulți parlamentari vor depune un proiect legislativ prin care se va interzice concret aplicarea de rele tratamente animalelor din curțile românilor.

    Unul dintre articolele legii se referă la acei români care își țin câinii legați în lanțuri, gest pe care aleșii îl consideră drept o barbarie aplicată animalelor. ”Cu toate că există o lege care prevede sancțiuni dure pentru cei care aplică rele tratamente animalelor, adică nu sunt hrănite, nu sunt îngrijite medical sau sunt lipsite de libertate, aceasta nu are un articol care să se refere strict la limitarea spațiului de mișcare al câinilor din curți. Astfel, în legea pe care o vom iniția vom specifica clar că nici un animal, nu mai poate fi ținut în lanț, fie el câine sau alt animal din curtea oamenilor. Este o barbarie fără margini. Să-i facă țarc, dar nu în lanț”, a declarat pentru Libertatea unul dintre inițiatorii legii. Parlamentarii vor prevedea și sancțiuni clare pentru cei care își vor mai lega animalele.

    Legea spune că pe lângă amenzile destul de mari, care încep de la 1.000 de lei și ajung până la 5.000 de lei, în funcție de cum este tratat animalul, cei care se vor comporta dur cu patrupedele vor face și închisoare. ”Dacă Poliția sau ANSVSA vor găsi câini ținuți în lanț și nu în țarc sau padoc, atunci stăpânului respectivului necuvântător i se va face dosar penal pentru rele tratamente apilcate animalelor, iar dacă se va constata că acel câine este traumatizat, proprietarul riscă până la 3 ani de închisoare”, mai spun aleșii.

    Surse selective: Digi24.ro, Libertatea.ro

    Foto: ruxache.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Seceta devastează porumbul din Franța și Germania: România și Bulgaria, singurele excepții pozitive din UE

    Ultimele știri

    Virusul piticirii și îngălbenirii orzului – semnele atacului, prevenire, hibrizi cu rezistență Un fermier a declarat război păsărilor cu ajutorul unor figurine gonflabile Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme Schimbare importantă la subvenția de 1.500 euro pentru micii fermieri Un deputat AUR cere Consiliului Concurenței să verifice modul în care funcționează piața cerealelor