• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noul Program Național Apicol: Sprijin pentru stuparii cu minim 50 de stupi și deconturi făcute direct de apicultori

    Roxana Dobre -

    Liderii Asociației Crescătorilor de Albine au discutat ieri la Ministerul Agriculturii propunerile pe care le au apicultorii pentru noul Program Național Apicol (PNA) 2017-2019. Asociațiile din toată țara s-au întâlnit în prealabil pentru a pune la punct toare cererile pe care le au pentru noul program.

    Printre cele mai importante modificări se numără cea legată de numărul de stupi care ar urma să intre la plată și modul de decontare a cheltuielilor prin PNA. Programul trebuie înaintat la Bruxelles în forma sa finală în primăvară așa că apicultorii nu mai au mult timp la dispoziție pentru propuneri.

    ”Noi sperăm ca după ce va fi aprobat la Bruxelles să nu mai existe modificări așa cum s-a întâmplat în anii trecuți. Adică dacă se ajunge la o formă finală să rămână aceeași”, ne-a declarat Constantin Dobrescu, vicepreședinte al Federației ROMAPIS.

    Pe de altă parte, liderul ACA, Ioan Fetea ne-a precizat că propunerile venite de la apicultori sunt numeroase astfel că săptămâna viitoare va exista o nouă întâlnire cu reprezentanții ministerului agriculturii pentru a putea pune la punct forma finală care va pleca la Bruxelles.

    Reducerea de la 75 la 50 a numărului de stupi elibigibili în PNA, propunerea agreată în unanimitate de apicultori

    În opinia celor doi lideri ai apicultorilor cele mai importante propuneri sunt legate de numărul de stupi eligibili în PNA și decontul de cheltuieli pentru care, de data aceasta ministerul, a cerut să poată fi făcut și individual de apicultori. ”Propunerea ministerului era ca bani pentru medicamente, lăzi și familii de albine să se dea doar pentru cei care au peste 75 de stupi, 75.000 de familii, iar noi am cerut să fie diminuat pragul la 50 de stupi. Argumentul nostru a fost că există multe ferme mărunte, de subzistență, care trebuie dezvoltate”, ne-a declarat Ioan Fetea.

    Și liderii Romapis au fost de acord cu această propunere care, spun ei, încurajează apicultorii să își înmulțească numărul de stupi dar și salvează sectorul de la pieire.

    „Cea mai importantă schimbare este cea a pragului de eligibilitate pentru apicultorii care doresc să acceseze măsuri de finanțare prin Programul Național Apicol (PNA) 2017-2019. Acum pragul este de 75 de stupi iar noi am propus să se reducă la 50 de stupi. Totuși pragul este cam ridicat pentru că România nu este încă la nivelul în care să existe foarte mulți apicultori cu mai mult de 75 de stupi. Și așa trendul este descrescător al apicultorilor care doresc să aplice pentru banii prin PNA, dacă menținem pragul la 75 de stupi atunci prea puțini apicultori pot lua banii” , a argumentat Constantin Dobrescu.

    Decontul de cheltuieli poate fi făcut și de apicultori individual și nu doar prin asociații

    O altă propunere foarte importantă, venită de această dată venită din partea ministerului a fost ca și apicultorii care nu aparțin de asociații să poată depune dosarul pentru decontul cheltuielilor.

    Această măsură practic nu îi mai obligă pe apicultori să facă parte din vreo formă asociativă. ¨S-a solicitat ca tot acest sprijin financiar să nu se mai dea prin formele asociative ci direct la apicultori așa cum este și în cultura mare¨, ne-a mai explicat președintele ACA.

    În aceeași ordine de idei, Constantin Dobrescu spune că această propunere ar putea îngreuna munca funcționarilor APIA iar, pe termen lung, ar putea determina apicultorii să renunțe la formele de sprijin disponibile prin PNA din cauza birocrației cu care se vor confrunta.

    ”Am mai discutat și despre propunerea privind opțiunea apicultorilor de a-și depune deconturile de cheltuieli individual și nu prin asociație așa cum se proceda până acum. Adică fiecare apicultor va merge la APIA cu un dosar iar agenția de plăți va avea mai mult de muncă pentru că până acum decontul se făcea prin formele asociative de care aparțineau apicultorii. Părerea noastră a celor din Romapis este că aceasta nu este o variantă bună dar ministerul a invocat dreptul celor care nu aparțin de nicio asociație să poată depune dosarul pentru deconturi. Noi am propus soluția prin care se poate face și individual pentru cei care nu sunt și nu vor să aparțină de vreo asociație dar și prin forma asociativă pentru ceilalți”, ne-a mai explicat vicepreședintele ROMAPIS.


    Te-ar mai putea interesa

    Mierea produsă în stupina lui Cosmin Herța l-a îndulcit până și pe Papa Francisc Mierea vegană, care nu e produsă de albine, se pregătește să intre pe piața europeană Târgul Național al Mierii – pe 5 aprilie, la București. Apicultorii se pot înscrie în perioada 4-8 martie

    Ultimele știri

    Plantele beau, nu mănâncă! Baza agriculturii: Solul! Cum îl facem optim pentru culturile noastre acum, în primăvară, cu cheltuieli minime? S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene!