• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Jujeul – ”mărul discordiei” între oieri și Mediu!

    agrointeligenta.ro

    Dezbaterile asupra Legii Vânătorii au început la Comisia de Agricultură din Parlament. Reprezentanții oierilor, cei ai ministerelor agriculturii și mediului, dar și din partea vânătorilor s-au așezat la aceeași masă cu parlamentarii din comisie pentru a stabili care va fi forma finală a acestei legi.

    ”Legea se află acum în dezbatere la Senat dar noi trebuie să stipulăm clar ce modificări vor fi făcute pentru că cele care sunt deocamdată suspendate trebuie înlocuite cu articole clare”, a declarat la începutul dezbaterilor, Nini Săpunaru, președintele Comisiei de Agricultură.

    Un subiect pe care însă se pare că cei de la Ministerul Mediului nu au căzut de acord cu oierii a fost legat tot de câini și anume, de această dată nu de numărul acestora, ci de obligativitatea ca patrupedele să poarte la gât un jujeu.

    ”Subiectul asupra căruia nu s-a căzut de acord a fost cel privind utilizarea jujeului. Sigur că reprezentanții Agrostar (Federația Agrostar – n.r.) au insistat foarte mult să nu se utilizeze acest instrument, eu am avut propunerea de a găsi o altă formulă adică o curea mai mare de identificare cu ținte care să aibă un microcip și să determinte foarte clar că este câinile oierului. În schimb cei cei de la Mediu au spus că se cere obligatoriu jujeu”, a declarat Daniel Botănoiu, secretar se stat în Ministerul Agriculturii.

    El a trecut în revistă și celelalte modificări printre care permiterea pășunatului doar pe terenul propriu.

    ”Am căzut de acord asupra înștiințării în prealabil a proprietarilor de terenuri sau de animale, care nu era prevăzut în lege, prin intermediul autorității publice locale în vederea respectării dreptului de proprietate. De asemenea, am căzut de acord asupra modificării HG nr 1679/2008 prin care să se reglementeze termenul de anunțare între 48 și 72 de ore. Dacă este vorba de producerea unei pagube pe care animalele le fac pe terenurile private, am vorbit și despre posibilitatea sumelor de despăgubire în cel mai scurt timp iar aceasta să fie făcută la prețul de piață al animalelor sau culturilor în momentul producerii pagubei. Al treilea punct a fost interzicerea pășunatului în terenurile agricole între data de 6 decembrie și 31 martie cu aexcepția terenurilor în proprietate ale deținătorului de animale sau a altor persoane cu acordul scris al acestora, precum și mișcarea turmelor pentru adăparea și păstrarea sănătății animalelor urmând să se armonizeze perioada de pășunat în HG 1064/2013 adică Ghidul privind amenajamentul pastoral”, a mai spus Botănoiu.

    Jujeu bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor, spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri

    Cu câți câini au voie ciobanii?

    Așa cum a mai explicats eceretarul de stat ciobanii vor avea voie la un efectiv de 300 de oi cu 6 câini ciobănești în zonele de munte, 4 în zonele de deal și 3 în zonele de câmpie. Iar pentru fiecare 100 de oi încă un câine.

    Turmele mai pot fi însoțite și de doi câini de întors animalele. La stână este permisă deținerea unui număr de maxim 10 câini ciobănești de pază, cu condiția să fie ținuți în lanț și care pot fi utilizați în caz de atac al animalelor sălbatice.

    Foto: www.descopera.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an!

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Prețul grâului DAP Constanța – de referință. Săptămână încheiată la 211 euro/tonă Seceta devastează porumbul din Franța și Germania: România și Bulgaria, singurele excepții pozitive din UE Noul îngrășământ SEEFCO: doză mai mică la hectar, aceeași cantitate de fosfor pentru culturi Plan comun România-Ucraina pentru creșterea capacității de tranzit a cerealelor ucrainene Forumul de la Neptun: Marile organizații profesionale ale României se reunesc pentru un apel comun către clasa politică!