• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vești bune pentru oieri: S-a renunțat la număratul câinilor și la interzicerea pășunatului. Cu o condiție!

    agrointeligenta.ro -

    Problemele oierilor îl preocupă pe ministrul agriculturii Achim Irimescu. Aceasta a declarat că s-a ajuns la concluzia că nu este nevoie să se țină o evidență numerică a câinilor de la stână. Mai mult, s-a luat o decizie și privind pășunatul pe timp de iarnă.

    ”S-a ajuns la Parlament (la dezbaterea de marți – n.r.) la concluzia să se renunțe la număratul câinilor, deci nu vor mai fi precizați în lege. Au fost două articole importante pentru care s-a protestat – acesta și al doilea subiect, pășunatul. Probleme au apărut când autoritățile de mediu chiar au aplicat amenzi conform prevederilor legale ce datau de mai mult. Ideea de bază la pășuni a fost că în opinia noastră, respectăm oierii. Anul trecut au exportat în valoare de 137 de milioane de euro animale vii și 29 milioane de euro carne de ovine. Sigur trebuie să avem în vedere și fermierii noștri și ei nu trebuie să intre în conflict. Și când fermierii au culturile de toamnă, ei nu sunt bucuroși ca oierii să treacă cu oile să distrugă culturile. În acest sens, este prevăzut în proiectul de lege respectiv posibilitatea ca oierii să meargă la pășunat între 6 decembrie și 31 martie numai la pășunile pe care le dețin de fapt. Le-am propus și analizăm ca atunci când trec transhumanță le acordăm un sprijin pentru a urca oile în camion și de a le muta dintr-o parte în alta. Se practică și în alte state și ar fi o soluție”, a declarat ministrul Achim Irimescu, subliniind că nu va fi o problemă găsirea camioanelor pentru transportul animalelor dacă se va acorda un sprijin financiar pentru această acțiune.


    Te-ar mai putea interesa

    Ilie Ursu a dat startul celui de-al doilea ciclu de producție la tomate: ”Am vândut până acum 20 de tone” Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania Strigătul disperat al micilor producători de cartofi: ”Prețul este de 30-50 de bani pe kg. Muncim pe minus, falimentăm!”

    Ultimele știri

    Plantagro a intrat în semi-insolvență. Fermierii care au de încasat nu mai pot executa momentan firma de inputuri și cereale MADR: Ajutoarele de minimis pentru usturoi și cartof – tăiate de la plată în acest an! Lege în vigoare: Proprietarii de căruțe, obligați să le ”înmatriculeze”. Plăcuțele se cumpără de la Primărie