Seceta lui 2012 – Cronica unui an prost
agrointeligenta.ro -
Amintirile bunicilor despre „seceta din 46” păreau neverosimile: pământul ca o crusta crăpată, floarea soarelui uscată mult înainte de vremea culesului ca o măciulie de chibrit ars.
Erau imagini puternice cărora lor li se intipăriseră adânc pe scoarţa cerebrală. Ele nu erau însă produsul unei imaginaţii poetice (în cele mai multe cazuri cu siguranţă că nu) ci doar percepţii ale unor fenomene extreme şi rare.
Raritatea acestor fenomene extreme era cea care hrănea senzaţia noastră de neverosimil – pentru că deşi confruntaţi cu ani „mai puţin buni” aspectele la care făceau referire bunicii descriau realităţi şi mai negre cu care încă nu ne confruntaserăm.
Deopotrivă re-activarea unor imagini depozitate în memoria colectivă (transmisă de la o generaţie la altă) cât şi cifrele reci ale statisticilor referitoare la temperatura, cantitatea de precipitaţii sau la randamentul culturilor, ne indică faptul că situaţia cu care ne confruntăm iese din tiparele obişnuite.
Putem vorbi astfel despre „cea mai severă secetă cunoscută în două generaţii”, despre „un dezastru care vine odată la 100 de ani”. Cel puţin în Statele Unite, anul 2012 se înscrie în pattern-ul anilor 1930-1950 (ai tinereţii bunicilor cu poveşti neverosimile), caracterizaţi de perioade îndelungate de temperaturi mari şi precipitaţii reduse.
Undeva în America
În Statele Unite luna iunie a anului 2012 a fost cea de a 14-a luna ca temperatură şi a 10-a ca lipsă de precipitaţii din 1895 (de când au început să fie făcute măsurători medii la nivel naţional) şi până acum. Temperaturile mari, peste medie, şi precipitaţiile scăzute sub medie au creat şi întreţinut condiţiile unei secete severe – una dintre cele mai severe din ultima jumătate de secol: peste jumătate (55%) din teritoriul continental al Statelor Unite a fost afectat într-o măsură moderată până la severă (potrivit indicelui Plamer al secetei, Palmer Drought Index).
Autorităţile federale au declarat stare de dezastru natural în 1 300 de districte de-a lungul a 29 de state – cel mai mare dezastru natural din istoria Americii. Măsura ar trebui să le permită fermierilor să aibă acces la diferitele programe de ajutor susţinute de bugetul federal, precum scheme de finanţare cu dobânzi reduse.
Astfel aceştia ar putea trece peste pierderile din recoltă şi merge mai departe la anul. De profituri nu poate fi vorba în 2012 – la mijlocul lui iulie, peste 50% din culturile de porumb din şapte state din Midwest, grănarul Americii, erau în stare „proastă” sau „foarte proastă” – în unele cazuri, precum, Kentucky, Missouri şi Indiana, erau chiar peste 70%. Doar 31% din culturile de porumb din Statele Unite sînt, mijlocul verii, în stare „bună” sau „excelentă” – în urmă cu un an, în 2011, cifra era de peste două ori mai mare, 66%.
Soluţiile cuprinse în „Planul B” sînt foarte puţine, unii dintre fermieri şi-au văzut deja neputincioşi culturile compromise pînă la punctul în care nu vor mai putea recupera nimic, alţii au trecut la recoltarea înainte de vreme pentru a transforma porumbul în nutreţ (asumându-şi câştiguri mult sub cele estimate iniţial).
Explozia „bushel”-ului de porumb
De la mijlocul lui iunie la începutul lui august, în şase sătămâni, preţul porumbului a crescut pe piaţa din Statele Unite cu 50%, atingând în ultima parte a lui iulie mai multe maxime istorice (precum cotaţia de luni, 30 iulie,la Chicago Board of Trade, 8,20 de dolari per bushel pentru contractele cu livrare la o lună – 1 bushel, porumb = 25 kilograme porumb) estimându-se o păstrare a acestei tendinţe (după cum indică creşterea în aceeaşi perioadă cu 44% a coşului complet de contracte futures ale porumbului Teucrium Corn ETF – CORN).
Potrivit datelor Departmenetului Agriculturii, deşi în sezonul 2011-2012 au fost semănate 92 milioane acri (37 milioane hectare) cu 4 milioane acri mai mult decât în cel precedent, producţia ar atinge doar 12 miliarde busheli conform celor mai fericite estimări, insuficient pentru a acoperi cererea de peste 13 miliarde de busheli a pieţei americane, balanţa care ar susţine tendinţa de scumpire.
Cu cantităţi mult mai mici la dispoziţie şi cu un preţ din ce în ce mai atractiv pe piaţa locală producătorii americani vor uita să privească spre celelalte pieţe (unde cu excepţia Chinei, preţul local este mai mic decât media la nivel global). Aceasta va conduce la o inevitabilă şi semnificativă scumpire a prorumbului şi pe pieţele internaţională – două treimi din porumbul tranzacţionat pe acestea fiind american.
Lanţul scumpirilor
Analiştii Departamentului Agriculturii al Statelor Unite aşteptă inevitabile scumpiri ale alimentelor precum, carnea de porc ( 2,5% – 3,5%), de vită (cel mai mult dintre toate, 4%-5%), lapte (3,5% – 4,5%) şi ouăle (3%-4%), şi mai departe a produselor care le includ pe acestea ca ingrediente, porumbul ocupând un loc important în hrana animalelor şi păsărilor.
Scumpirea alimentelor ar putea fi accentuată şi dacă, după porumb, şi recolta de soia ar fi compromisă (87%, un procent în creştere de la mijlocul lui iunie la începutul lui august, din terenurile semănate cu soia aflându-se în regiunile cele mai afectate de secetă din SUA).
Pentru soia mai există însă timp, şi speranţa îmblânzirii arşiţei şi a venirii ploilor. Îngrijorător este faptul că şi preţul contractelor de soia a crescut în paralel cu cel al celor de porumb, o evoluţie determinată mai mult de factori psihologici şi motivaţii speculative.
Lanţul scumpirilor se va extinde dincolo de solul american, Statele Unite fiind un important exportator de produse agricole şi alimentare, pe lângă porumb,soia sau grâu. Afectate vor fi direct acele pieţe naţionale aflate pe lista principalilor clienţi internaţionali ai SUA.
Pentru a înţelege cum se va propaga unda de şoc a scumpirilor de pe piaţa americană la nivel internaţional prin intermediul acestui releu nu trebuie să amintim decât de surplusul înregistrat de Statele Unite la capitolul comerţului cu produse agricole şi alimentare cu China – în 2011, Statele Unite au exportat în China produse agricole şi alimentare în valoare de 19 miliarde de dolari (comparativ cu doar 4 miliarde de dolari realizate de China în Statele Unite), pe primul loc aflandu-se soia boabe cu 10,5 miliarde de dolari, folosită larg în sectorul creşterii animalelor şi păsărilor şi regăsindu-se prin urmare şi în preţul cărnii, lactatelor şi ouălor cumpărate pe piaţa chineză.
Secetă de la Mediterana la Marea Galbenă
Temerile privind o criză alimentară la nivel global sînt legate de faptul că majoritatea marilor producători de cereale (porumb, grâu, orez) din emisfera nordică – Uniunea Europeană, Rusia, Ucraina, Kazahstan, India sau China se confruntă cu o vară neprielnică agriculturii.
Aceasta poate determina reducerea cantităţilor oferite pe pieţele internaţionale – de la caz la caz în funcţie de cultura economicăşi politică a fiecărei naţiuni, fie în urma unei decizii motivate economic (când preţul stabilit pe piaţa din ţara producătorului este superior celui pe care acesta l-ar regăsi pe pieţele altor ţări) sau politic (când statul decide limitarea sau sistarea exporturilor de grâu pentru a asigura acoperirea cererii interne şi a împiedeca eventualele scumpiri în lanţ care să conducă la scăderea puterii de cumpărare a populaţiei).
În sudul şi estul continentului european prima jumătate a verii a adus temperaturi ridicate şi precipitaţii sărace afectând ţări precum Spania, Italia, Ungaria, România şi Bulgaria dar şi mai departe Ucraina şi partea sudică a Rusiei europene.
Pe o bandă care uneşte estul Peninsulei Italice cu cel al litoralului Mării Negre s-au înregistrat în această perioadă temperaturi de peste 35 de grade Celsius, mai multe zile la rând, într-o perioadă când pentru culturile de porumb optimă ar fi fost o temperatură de 32 de grade Celsius.
Maturizarea timpurie a culturilor de cereale de iarnă a permis însă ţărilor din sudul şi sud-estul Europei (Bulgaria, România, Ungaria, Ucraina şi Rusia europeană) să înceapă mai repede recoltarea acestora, asigurând astfel salvarea unei părţi importante a sezonului agricol. Pentru culturile de porumb se ia în calcul însă o scădere de cel puţin 9% a radamentelor estimate iniţial.
Nici din Rusia nu vin veşti mai bune, seceta s-a instalat deopotrivă în grânarul european cât şi în cel siberian ameninţând recoltele – în regiunea Volga se aşteaptă în august cu 35% precipitaţii mai puţine decât ar fi fost normal în această perioadă a anului, în regiunea Siberia se aşteaptă precipitaţii mai puţine cu de la 2 la 22%. În China 5,1 milioane de hectare de teren arabil din centrul, nordul şi estul ţării sînt afectate de secetă – în unele regiuni, precum cele din nord vest şi centru existând chiar şi probleme în asigurarea necesarului zilnic de apă potabilă pentru populaţie (cel puţin 800 000 de persoane). De altfel, China este în cel de-al treilea an de secetă.
Al doilea val de „Revoluţii ale Iasomiei”?
Unii analişti ai relaţiilor internaţionale, precum cei de la Oxfam, au stabilit o legătură între decizia autorităţilor ruse de a interzice în 2010 exporturile de grâu şi seria proteste care au izbucnit în 2011 în mai multe ţări ale lumii islamice, cunoscute sub denumirea de revoluţii ale iasomiei.
În 2010 Rusia s-a confruntat cu cea mai călduroasă vară din ultimii 136 de ani, fenomen care a afectat sever culturile de cereale. Încă înainte ca recolta să fie adunată preţul cerealelor a început să crească atât pe piaţa internă cât şi pe cea internaţională.
Invocând necesitatea de a proteja consumatorii şi producătorii de alimente din Rusia de o creştere necontrolată a preţurilor alimentare – de la pâine la carne, lapte şi ouă – autorităţile de la Kremlin au decis sistarea pentru 12 luni a exporturilor de cereale.
Ponderea cerelalor din Rusia, al treilea exportator mondial de grâu, a împins preţurile pe piaţa internaţională şi mai sus decât acestea oricum urcaseră. Țările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, cuprinse ulterior de valul de mişcări de protest al „revoluţiiilor isomiei” au fost afectate pe două căi de această decizie – mai întâi prin stoparea livrărilor de cereale, în special grâu, din Rusia, de care depindeau în mod direct, mai apoi prin nevoia de a susbstitui aceste livrări cu achiziţii realizate pe o piaţa internaţională, pe care în urma deciziei Rusiei de a sista exporturile, cerealele şi în special grâul se scumpiseră foarte mult.
Creşterea preţurilor alimentare în aceste ţări cu procente semnificative de populaţie trăind în condiţii modeste a hrănit şi mai mult nemulţumirea faţă de regimurile politice autoritar-dictatoriale. Țări precum Egipt, Siria, Iran, Yemen sau Tunisia se numărau în acel moment pe lista primilor zece beneficiari ai exporturilor ruseşti de grâu.
În acest an, aşa cum afirmă autorităţile de la Moscova, nu se iau în calcul limitări sau sistări ale exporturilor de cereale, în ciuda scăderii randamentelor datorate secetei, estimându-se o recoltă care să asigure un surplus pentru export. Acest lucru nu alungă temerile – exporturile Rusiei, ca şi ale altor mari producători vor fi din pricina recoltelor proaste mai mici, iar aceasta va contribui la creşterea preţurilor pe plan internaţional.
În ţările dependente de importuri, cu situaţii sociale precare riscul tulburărolor generate de scumpirea alimentelor este foarte ridicat – în Algeria, Libia sau Egipt, unde revoluţiile iasomiei au învins, noile regimuri sînt încă fragile, în Siria războiul civil este în curs, în Yemen, Maroc şi Bahrein unde au avut loc proteste care nu au dus la schimbări politice majore mişcările pot fi reluate, la fel şi în Iran.
Seceta lui 2012 şi criza economică
Seceta acestui an, cu recoltele sale proaste şi cu inevitabilele scumpiri ale alimentelor, nu este deloc o veste bună pentru decidenţii de politici economice şi monetare, care în lupta cu criza economică au din ce în ce mai puţine soluţii la îndemână.
Confruntaţi cu scumpirea alimentelor consumatorii vor avea mai puţini bani la dispoziţie, vor cumpăra mai puţin şi mai puţine din ce li se oferă pe piaţă, iar acest lucru va însemna câştiguri mai mici pentru producătorii de bunuri şi servicii.
Nu este o situaţie pe care să şi-o dorească cineva în acest moment al economiei. “Fantoma inflaţiei de anul viitor” îi sperie deopotrivă pe americani, pe europeni şi pe chinezi.
În SUA creşterea economică lipsită de spectaculozitate, şi fără mari consecinţe asupra creerii de noi locuri de muncă, dar măcar constantă a fost întreţinută de listele de cumpărături ale simplilor americani, constrânşi şi aşa să fie mai zgârciţi decât şi-ar fi dorit de menţinerea ratelor la un nivel destul de ridicat.
În Zona Euro, unde, din pricina problemelor determinate de criza datoriilor suverane şi a vulnerabilităţilor sistemului bancar, dar şi a relansării creşterii economice, demararea unor noi programe de stimului şi de injecţii de capital pare a fi inevitabilă, se lua în calcul deja o creştere a inflaţiei de natură să roadă din puterea de cumpărare a omului simplu.
Mai departe în China, autorităţile, cu grija lor de a hrăni “un miliard de oameni”, încă nu au reuşit să alunge “fantoma inflaţiei anilor trecuţi” hrănită tocmai de creşterea preţurilor la alimente (aceleaşi alimente care se anunţă acum a fi şi mai scumpe - cereale, carne, lapte).
Surse: New York Times, National Climatic Data Center, Oxfam, The Guardian, Xinhua, Ria Novosti, Bloomberg, Businesweek
