• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar PNDR: Submăsurile ”Instalarea tinerilor fermieri” și ”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” se deschid la sfârșitul lunii martie

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Primele măsuri cu care se va deschide perioada de programare a anului 2016 vor fi 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 ”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Acestea urmând să fie lansate la sfârșitul lunii martie, potrivit directorului general al Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale, Andras Szakal.

    ”Se pune problema când vor fi lansate noi măsuri de finanțare pentru anul 2016 pentru cele care au fost deja lansate de anul trecut, dar și pentru măsurile care vor fi lansate pentru prima data anul acesta. Vizavi de cele noi avem o mică problemă pe care eu cred că o rezolvăm în perioada următoare, în sensul de a rezolva soft-ul AFIR-ului pentru că măsurile noi trebuiesc create pe o nouă platformă. În schimb cele care au fost lansate în 2015, cred că la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, foarte multe din aceste măsuri vor fi lansate. Probabil că vom începe la sfârșitul lunii martie cu măsura 6.1”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” pentru că aici este cererea cea mai mare”, a declarat Andras Szakal, directorul general al AFIR, în cadrul Conferinței ”Agricultură Competitivă în 2016” organizată de săptămânalul Capital.

    De asemenea, directorul general de la AFIR a ținut să precizeze că o parte din ghiduri au implementate simplificări, iar la celelalte, simplificările urmează să fie făcute.

    ”Ghidurile sunt deja în consultare, pe site-ul AFIR-ului astfel încât eu cred că la mijlocul lunii martie acestea vor fi într-o formă definitivă, urmând ca la sfârșitul lunii să lansăm aceste măsuri. Celelalte măsuri 4.1”Investiții în exploatații agricole”, 4.2”Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole”, 4.1 a”Investiții în exploatații pomicole”, 4.2 a ”Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”, 7.2 ”Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” le vom lansa la începutul lunii aprilie. Cred că este un calendar bun, putem să ne ținem de acest calendar”, a mai spus directorul general de la AFIR.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă