• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii din cooperative vor avea prioritate la accesarea fondurilor europene

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a participat astăzi la întâlnirea cooperativelor agricole din sectorul laptelui, la care au fost prezenţi reprezentanţi ai cooperativelor agricole: Someş Arieş – Cluj, Samus Lact – Satu Mare, Târnava Mare – Harghita şi Timlactagro – Timiş. Evenimentul a avut loc în localitatea Covaci, judeţul Timiş.

    Temele de discuţii de pe ordinea de zi au vizat modificările Legii 566/2004 şi ale Ordinului 619/2015, relaţia cooperative-supermarketuri şi posibilităţile de mediere ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, posibilitatea accesării de către cooperative a fondurilor europene cu un procent mai ridicat decât 50% al sprijinului nerambursabil.

    Dezvoltarea sistemului cooperatist în agricultură reprezintă o prioritate pentru MADR, deoarece foarte mulți producători agricoli lucrează terenurile în mod individual sau își comercializează produsele pe piață prin mijloace proprii. Având în vedere că se constată o reticență accentuată în ceea ce privește asocierea și cooperarea între producătorii agricoli, MADR a luat măsura ca în cadrul PNDR 2014–2020, prioritate la accesarea fondurilor europene să aibă agricultorii care se asociază în diferite tipuri de cooperative.

    Sprijinul financiar acordat cooperativelor se va face în primul rând prin măsurile PNDR – Măsura 4 – Investiții în active fizice, Măsura 6 – Dezvoltarea exploatațiilor și întreprinderilor , Măsura 9 – Sprijin pentru înființarea grupurilor de producători, Măsura 16 – Cooperare. Aceste măsuri au prevăzut în Ghidul solicitantului criterii de eligibilitate, prin care fermierii care se asociază în cooperative, vor primi punctaj superior.

    Submăsurile M 4.1 Investiții în exploatații agricole și M 4.2 – Investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, vizează implementarea proiectelor de investiții viabile prin achiziționarea de echipamente și utilaje agricole performante, acordând un punctaj superior cooperativelor, în vederea atragerii unor noi membri, cât și a numărului de cooperative.

    „Ministerul Agriculturii împreună cu Ministerul Finanțelor își propun alocarea de fonduri de la bugetul de stat, altele decât cele prin PNDR 2014-2020, care să vizeze achiziționarea de echipamente și utilaje precum tractoare de mare capacitate, utilaje de irigații, combine etc., care să fie acordate cu prioritate producătorilor care vor să se asocieze. Dezvoltând cooperativele crește puterea de negociere dintre reprezentanții supermarket–urilor și cooperativele agricole, stimulând producția și comercializarea în interes reciproc”, a afirmat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

    Ministrul Irimescu a prezentat cu această ocazie şi proiectul de HG prin care producătorii din sectorul laptelui și al produselor lactate ar urma să primească ajutorul financiar de 8.773.154 euro
    din sprijinul de 11,1 milioane de euro acordat României de Comisia Europeană. Prin acest act normativ se reglementează criteriile și condițiile utilizate pentru acordarea ajutorului financiar, cuantumul ajutorului financiar pe fiecare categorie de beneficiari din sectorul laptelui produselor lactate; termenul de depunere a cererii (15 martie 2016), documentele specifice care însoțesc cererea, termenul de efectuare a plăţilor (până la 30 iunie 2016).

    În cadrul întâlnirii, ministrul Agriculturii le-a prezentat celor prezenţi simplificările rezultate în urma consultărilor cu reprezentanţii producătorilor agricoli din Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinului MADR nr. 619/2015. Fermierii vor putea, începând cu 1 martie 2016, să depună cererile unice de plată conform perioadei prevăzute în actele normative în vigoare, respectiv 1 martie – 15 mai (fără penalităţi).

    Te-ar mai putea interesa

    Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit 51 de vaci, împușcate direct pe pășune. Fermierii cer urgent o anchetă Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist

    Ultimele știri

    Guvernul a aprobat plata unui ajutor de stat de 300 euro/hectar pentru cultivatorii de cartofi Medicii veterinari – controale în forță în fermele de oi după confirmarea unui nou focar de variolă O singură tehnologie de încredere. Povestea Banat Agri Group și ADAMA Adio rambursări pentru motorina fermierilor? Acciza redusă ar urma să fie aplicată direct la pompă Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească