• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine sunt fermierii care au spus ”pas” unor subvenții de mii de euro la hectar

    agrointeligenta.ro

    Sprijinul cuplat oferă fermierilor șansa de a beneficia de un ajutor în plus dacă investesc în culturi aflate în declin ca și suprafață pe teritoriul României și pentru care se plătesc mai mulți bani tocmai pentru a le încuraja producția. Și, totuși, nu toți fermierii profită de această oportunitate, s-a plâns Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe.

    Tănase susține că deși se plătesc subvenții de mii de euro la hectar pentru culturile de legume în spații protejate, producătorii preferă să vândă haotic decât să se pună în ordine și de a beneficia de acești bani care ajung la 6.300 de euro pe hectar. În cazul solariilor, sprijinul este de 3.000 de euro/hectar, iar pentru a primi acești bani, legumicultorii trebuie să facă dovada comercializării cu acte a recoltei.

    ”Am insistat pentru 2.000 de hectare de tomate destinate industrializării pentru că am ajuns la 98% din producția de pastă să o importăm. Față de 2.000 de hectare cât am avut asigurați bani, s-au realizat 412 hectare. Este o chestie pe care nu o înțeleg”, a declarat Aurel Tănase în cadrul emisiunii ”Viața Satului”.

    Sprijinul financiar cuplat, care se adaugă subvenţiilor pe suprafaţă, se acordă fermierilor din sectorul legume-fructe pentru următoarele culturi: mazăre şi fasole – 500 de euro/ha/an, legume cultivate în solarii – 3.200 de euro/ha/an, legume produse în sere – 6.300 de euro/ha/an, tomate în câmp destinate procesării – 1.400 de euro/ha/an, castraveţi cornişon destinaţi industrializării – 500 de euro/ha/an, iar pentru livezile de măr, prun, cais, piersic, cireş şi vişin – 320 de euro/ha/an.

    Este important de ştiut faptul că respectivele ajutoare financiare cuplate se acordă cultivatorilor de legume şi fructe în baza cererilor de plată şi a actelor justificative ce se depun anual de către fermieri la APIA. În acest sens, preşedintele Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume şi Fructe, Aurel Tănase, a precizat : “Fermierii sunt eligibili şi, prin urmare, acceptaţi la plată doar dacă justifică cu documente că au valorificat producţia şi au livrat legumele şi fructele unor fabrici spre procesare”.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă

    Ultimele știri

    Fermierii – scrisoare către președintele Dan și premierul Bolojan! Cuantumul pe hectar ce trebuie clarificat! Prima țară UE care a adoptă o lege cu cote fixe de îngrășăminte pentru fiecare fermă Prețurile la grâu și porumb, la un pas de picaj? Declarațiile lui Vladimir Putin au impactat direct bursele Pas important pentru deblocarea exporturilor de ovine. Anunțul ministrului Tanczos Barna Soi sau hibrid de orz? Când vrei mai mult de la fiecare hectar