• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Strigătul unui fermier: ”Suntem ai nimănui? Domnilor Cioloș, Irimescu și Merca nu le pasă de noi? Trebuie să defilăm cu tractoarele la Guvern ca să fim luați în seamă?”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii din România trec printr-o perioadă extrem de dificilă mai ales din cauza întârzierilor cu plata subvențiilor despre care fuseseră anunțați în decembrie că le vor primi în ianuarie. Acum, la ieșirea din iarnă, pentru a supraviețui, agricultorii s-au împrumutat la bănci, au amânat ratele sau au luat pe datorie, în timp ce la crescătorii de animale s-a ajuns la situația în care aceștia și-au vândut animalele sau le-au sacrificat pentru că nu mai aveau cu ce să le țină. 

    Pe lângă situația disperată, fermierii se mai lovesc și de indolența unora dintre funcționarii APIA care, deși ar trebuie să le dea informații legate de plățile care urmează să fie făcute, pasează fermierii de la un departament la altul astfel încât în final aceștia nu se aleg cu un răspuns clar astfel încât să știe cum își fac strategia, inclusiv financiară, pentru perioada următoare.

    ”De câteva zile încerc personal să iau legătura cu cei de la departamentul Plăti – APIA Central. De fiecare dată când sun la ei sunt redirecționat către Relații cu Publicul iar de acolo iarăși către o persoană care nu răspunde niciodată la telefon, practic sunt „aruncat” pe o linie moartă. Nu sunt singurul fermier care se află pus în situația aceasta, fără bani de motorină, piese sau plata angajaților. Degeaba ne vor da acești bani pentru că va fi prea târziu”, ne-a declarat Iulian Paraschiv, fermier din Moara Vlăsiei, Ilfov.

    El spune că banii erau extrem de utili pentru fermieri în luna martie mai ales că aceasta este cea în care au loc foarte multe lucrări esențiale majorității culturilor. ”Nu am primit banii pe motorină (restul de 48% trimestrul III 2015 și nici trimestrul IV 2015). De asemenea mi s-a făcut și plata greșită pentru despăgubirile privind calamitățile din 2015 și nici acei bani nu i-am primit. Ca să nu vorbim despre faptul că pentru prima tranșă de la APIA – bani europeni, majoritatea fermierilor au făcut împrumut la bancă pentru a-i putea avea la timp și acum că nu am primit diferența plătim dobânzi la bănci. Suntem ai nimănui? Domnilor Cioloș, Irimescu, Merca nu le pasă de noi? Trebuie să defilăm cu tractoarele la Guvern, în Piața Victoriei, ca să fim luați în seamă?”, își încheie fermierul mesajul care speră să ajungă și la urechile celor responsabili cu plata subvențiilor.

    Foto: zoomradar.com

     

    Te-ar mai putea interesa

    Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!