Lactate Brădet devine Brădet Românesc SA! Cum devii acționar la prima fabrică gândită ca un proiect național?
agrointeligenta.ro -Marius Badea, cel care a fondat fabrica de lactate de la Brădetu merge mai departe cu planul său de a realiza o unitate de procesare a laptelui în care oricine vrea să susțină produsele românești poate deveni acționar. Argeșeanul a anunțat astăzi public transformarea brandului LActate Brădet în Brădet Românesc SA, iar modul în care oamenii pot susține proiectul este unul transparent, ce poate fi monitorizat online.
”Astăzi punem prima cărămidă la construcția companiei Brădet Românesc S.A. Începem să strângem capitalul social. A SOSIT MOMENTUL să vedem cât de PUTERNICI suntem în fata celor care vor să îngroape tot ce este produs AUTENTIC ROMÂNESC. După strângerea capitalului, pe durata a 60 de zile, înființăm societatea pe acțiuni și în functie de banii subscriși decidem: fie construim o fabrică nouă, fie extindem fabrica actuală. Dacă reușim să construim o fabrică nouă, actuala fabrică va intra în circuitul agro-turistic. Suntem amplasați într-o zonă de vis, o zonă de maximă relaxare la care toți acționarii vor avea acces gratuit după o regulă stabilită împreună. Modalitatea de subscriere este simplă și total transparentă, fiind asigurată de platforma sprijina.ro”, a anunțat Marius Badea pe pagina de Facebook a fabricii sale de lactate.
Decizia lui Marius Badea a-și transforma afacerea într-un proiect național a venit după ce 25 de brânză produsă la el în unitate a fost depistată cu E.coli într-un magazin din Argeș. Incidentul s-a suprapus într-o perioadă marcată de îmbolnăvirea și chiar decesul unor bebeluși despre care medicii spun că au dezvoltat sindromul hemolitic-uremic de l această bacterie, așa că producătorul a fost pus la zid. El a luat decizia de a-și închide fabrica până la finalizarea anchetei, iar rezultatele oficiale arată că nu există nici o legătură între brânza produsă la Brădetu și suferința micuților, o mare parte de ei din același județ.
”ESTE oficial, Institutul Cantacuzino a publicat rezultatul final: Brânza noastră nu este cauza îmbolnăvirilor celor mici. Este cea mai bună veste pe care am primit-o de la naștere. A sosit momentul să pornim la treabă. După câteva zile în care am cunoscut numai oameni cu totul și cu totul deosebiți, încercând să aflu mai multe puncte de vedere, acum sunt gata să vă prezint concluzia. Sper ca alegerea mea să fie pe placul celor mai mulți și să fie soluția perfectă”, a spus Badea.
Fondatorul Lactate Brădet a anunțat că se va implica și va conduce noul proiect colectiv ”care sa arate tuturor că românii pot să facă un produs românesc adevărat”.
”Până acum mi-am respectat mereu furnizorii și clienții. Am plătit mereu prețul CEL MAI BUN pentru laptele achiziționat de la fermieri si microfermieri, am oferit clienților produse de CALITATE, la un preț convenabil. Am reinvestit, în fiecare an, profitul obținut, pentru a putea face față competiției cu companiile străine. Oricât de greu a fost, nu m-am lăsat doborât niciodată. Am muncit 15 ani, timp in care am crescut putin cate putin. Am fost convins ca pot sa fac ceva pentru comunitatea in care m-am format ca om. Am crezut ca pot sa pun cate o caramida la reconstructia acestei frumoase tari in care am fost privilegiat de Dumnezeu sa traiesc, fiind convins ca daca fiecare dintre noi am face acest lucru ne va fi bine atat noua cat si semenilor nostri. Am crezut întotdeauna in oameni si in omenia lor, cu toate ca de-a lungul vietii am fost de multe ori lovit prin spate, probabil ca multi dintre Dumneavoastra, dar întotdeauna mi-am lins singur rana si am lasat dreptatea sa vina singura. Asa cum in anul 2008, un incediu nemilos mi-a distrus tot, si acum, am puterea sa o iau de la capăt, ca împreună sa realizăm ceva de vis”, a mai spus Badea.
Prin intermediul platformei SPRIJINA.RO aveți următoarele posibilități de susținere si participare:
- Subscriere pentru acțiuni ale companiei pe care o vom crea împreună;
- Achiziționarea de bonuri valorice pentru cumpărături de produse „Lactate Brădet”. Se pot achiziționa un număr nelimitat de bonuri valorice, capacitatea noastră de producție actuală fiind de 20.000 de litri de lapte pe zi.
Întrebări și răspunsuri
Cum s-a stabilit target-ul campaniei?
Obiectivul fixat, de 10.000.000 RON este, în această etapă estimativ, el urmând a fi adjustat în funcție de aportul de capital al investitorilor.
Cum pot sa plătesc pentru a susține această campanie?
Alegând o recompensă aflată în secțiunea de recompense sau contribuții directe. Plata se poate realiza cu cardul sau prin transfer bancar. Transferul sumelor corespunzăoare alegerii voastre, poate fi făcut online direct în platformă, ulterior, prin transfer bancar, utilizând numărul de referință atât pentru transfer online cât și pentru transfer la ghișeul băncii.
De ce folosim platforma Sprijina.ro?
Achiziția făcută și suma plătită va fi vizibilă pe platforma Sprijina.ro, în timp real. Dintre toate variantele analizate, am decis să o alegem pe cea mai SIMPLĂ, cea mai SIGURĂ și cea mai TRANSPARENTĂ.
De ce noi?
Vom folosi experiența Lactate Brădet, acumulată în 15 ani, pentru a realiza o companie care să urmărească, cu prioritate, interesele producătorilor de lapte și nevoile consumatorului român.
Cum vom face?
Vom înființa împreună o companie, în acționariatul căreia este binevenit fiecare cetățean român din țară sau străinătate, precum și persoanele juridice înregistrate în România.
Pot să contribui anonim?
În cazul în care doriți să vă păstrați anonimatul, aveți disponibilă această opțiune. Datele voastre de identificare și contact vor fi vizibile doar administratorului platformei, pentru a vă putea contacta în vederea finalizării procedurilor de înființare a noii companii.