• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calul cu etichetă de văcuţă e în Bucureşti. În scandal apare şi numele preşedintelui ANSVSA

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Circa 100 de kilograme de carne de cal, etichetată drept carne de vită, au fost depistate într-un depozit situat pe Șoseaua de Centură. Carnea provine de la o fermă din Botoşani.

    În scandal apare şi numele preşedintelui ANSVSA, Mihai Ţurcanu, a cărui familie deţine ferma de unde a provenit carnea etichetată greşit găsită la comerciant.

    „Am depistat ieri (marţi n.r) un lot de 100 de kilograme de carne de cal etichetat fals ca fiind carne de vită de un comerciant din Bucureşti. Carnea de cal a plecat corect din unitate. Noi am verificat toate unităţile şi nu am găsit nereguli, dar după ce iese pe poarta unităţii, comerciantul poate face ce vrea. Am luat toate măsurile şi vom continua controalele, împreună cu ANSVSA, inclusiv la agenţii economici”, a declarat, pentru Agerpres, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriuclturii.

    Conform RTV, carnea etichtetată greşit provine de la ferma din judeţul Botoşani a familiei Ţurcanu, familia preşedintelui ANSVSA Mihai Țurcanu (foto). Mai precis, ferma aparţine lui Florea Ţurcanu, tatăl oficialului ANSVSA,. După ce informaţia a apărut în presă, preşedintele ANSVSA, Mihai Ţurcanu a negat orice implicare a abatorului deţinut de familia sa în scandal, ba mai mult, a făcut sesizare la Poliţie după ce a fost descoperită carne de cal cu etichetă carne de vită sub numele firmei Florea Carn din localitatea Dracşani din judeţul Botoşani într-un depozit din judeţul Ilfov.

    Mihai Ţurcanu susţine că implicarea sa în acest scandal este o formă de intimidare la care au apelat unii procesatori din industria cărnii pe fondul controalelor dispuse de ANSVSA, conform Agerpres. El se referă la un producător de carne din Alba Iulia care a falsificat etichetele imprimând pe ele firma Florea Carn. Ulterior, carnea a fost livrată firmei din Ilfov.

    ‘Este vorba de un fals grosolan. Probabil am deranjat pe mulţi prin acţiunile de control pe care le-am desfăşurat şi încearcă să mă atace ca să renunţ. Nu o voi face. Problema este în cercetare. Am sesizat şi organele de poliţie’, a declarat, pentru Agerpres, Mihai Ţurcanu.

    România a fost implicată recent într-un scandal privind etichetarea falsă a cărnii de cal drept carne de vită, într-o serie de produse comercializate pe piaţa din Marea Britanie. Furnizorul cărnii, firma Spanghero, a acuzat două unităţi din România ca fiind furnizoarele cărnii de cal etichetate drept carne de vită folosite la lasagna. Ulterior, au fost descoperite nereguli la Spanghero.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care nu pot intra pe lista de plăți la prima tranșă din subvenții Subvenție APIA, de astăzi la plată. Bani în conturi pentru 15.386 de beneficiari Prețul porumbului în portul Constanța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap

    Ultimele știri

    Doar 5 companii vor deveni Parteneri Fondatori Agrointeligența TV. Un nou proiect media se construiește pentru agricultura României Comisia Europeană vrea să limiteze accesul Ucrainei la subvențiile agricole după aderare Ferma de Angus lui Gigi Nețoiu a fost controlată din nou și a primit o amendă uriașă Luca Niculescu – premier desemnat de președintele Dan să formeze un nou guvern Grâul DAP Constanța urcă după achiziția uriașă a Arabiei Saudite. Fermierii bulgari cer 500-550 euro/tonă la floarea soarelui ca să iasă pe plus