• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Emil Dumitru (Pro Agro): Am investit 280 milioane de euro în fermele de îngrășat suine și acum riscăm să închidem tot

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sectorul de creștere a suinelor traversează o perioadă dificilă determinată de criza la nivel european, care a dus prețul la cel mai scăzut nivel din ultimii anii. Astăzi, la poarta fermei vorbim despre un preț de 3,5 lei/kg. Această realitatea crudă este reflectată și de îngrijorările reprezentanților sectorului.

    În opinia lui Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro, toate investițiile realizate până acum în fermele de îngrășat porci s-ar putea duce pe apa sâmbetei, dacă nu se iau măsuri urgente pentru susținerea sectorului suin.

    ”În calitatea mea de președinte de federație multisectorială cred că fermierii români care produc pentru piață și aduc produse calitative din punct de vedere competitiv ar trebui să fie tratați pe principiul de competiție loială. Simțim cu toții cel puțin pe sectorul de carne de porc și pe criza laptelui că există o competiție neloială în piață, fie și prin faptul că anumite state acordă sprijin financiar sub diverse forme, destul de substanțiale către sectoarele aflate în suferință. Noi nu putem face asta pentru că nu avem alocații bugetare. Trebuie să ne gândim că numai pe sectorul de creștere a suinelor s-au investit aproape 280 de milioane de euro și riscăm să închidem aceste capacități de producție. În continuare vom rămâne tributari unei achiziții intracomunitare de produse finite de aproximativ 68-70%, nu ne vom dezvolta industria alimentară și nu vom avea materie primă pe care să o procesăm în România. Asta va duce și la prețuri mici la cereale, pentru că exportăm subvenție și nu există suficientă materie primă absorbită de sectorul zootehnic”, a declarat Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro, speaker în cadrul Conferinței PRIA Agriculture.

    Pe termen mediu și lung, liderul Pro Agro a propus conducerii ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să regândească politicile publice de susținere a sectoarelor din agricultură, iar accentul să cadă pe zootehnie.

    ”Încă este suficient loc de dezvoltare a sectorului zootehnic și acesta poate fi locul unde producția primară poate fi absorbită. Avem nevoie de politici publice consistente, trebuie să prioritizăm și să știm clar care sunt țintele și obiectivele noastre. Suntem într-o competiție de 28 de state membre și trebuie să facem ceva. Avem nevoie de o strategie fermă de dezvoltare a agriculturii care să fie dezbătută în spațiul public și să fie elaborată împreună cu organizațiile profesionale astfel încât, indiferent cine va fi ministrul Agriculturii, aceasta să fie implementată”, a mai spus liderul Pro Agro.

    Te-ar mai putea interesa

    Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni APIA a început plata avansului din subvenții. Primii 103.755 de fermieri care au intrat la plată! Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”