• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Efectul delegației în Iordania: 100.000 de miei au plecat deja spre țările arabe!

    Roxana Dobre -

    O delegația e a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) condusă de ministrul Achim Irimescu, și formată din crescători de ovine și exportatori s-a deplasat în Regatul Hașemit al Iordaniei în perioada 2-4 aprilie 2016, pentru a participa la conferința regională cu tema “Implementarea standardelor OIE (n.r. – Oficiul Internaţional al Epizootiilor) privind zonarea”.

    Un punct ”fierbinte” al discuțiilor a fost reluarea în forță a exporturilor către țările arabe în perioada imediat următoare.

    ”Faptul că domnul ministru a însoțit delegația a dat mare greutate negocierilor, iar partenerii noștri au fost extrem de încântați. Crescătorii de ovine prezintă o altă credibilitate în fața partenerilor din zona arabă când sunt însoțiți de un înalt oficial. Chiar aș vrea să vă mărturisesc că multe lucruri privind exporturile au fost clarificate datorită prezenței domnului ministru acolo”, ne-a explicat Ionică Nechifor, oier din Botoșani care a făcut parte din delegație ca reprezentant al Federației Romovis.

    12938241_888517341270971_6157674898401398728_n

    Primele patru vapoare cu miei au luat deja calea exportului

    Nici nu au bătut bine palma cu arabii că oierii au și trimis zilele acestea primele vapoare pline cu miei către Iordania.

    ”Chiar zilele acestea au fost încărcate undeva la 4 vapoare cu miei care deja au plecat spre export. Pe o singură navă pleacă până în 25 de mii de capete. Se ține cont de preț, cantitate și bineînțeles, de calitate. Calitatea la ei înseamnă ca animalul să fie întreținut și să aibă o greutate considerabilă, vorbim de mielul greu dar și de cei mai mici”, ne-a declarat Ionică Nechifor.

    El spune că în vizita din Iordania, delegația României a vizitat și un centru de colectare în lucru prin care țările arabe pot prelua mieii din România sau din alte țări cu care încheie parteneriate.

    ”Am mers la acel centru de colectare cum se spune la noi iar ei îl numesc ”zonă liberă”.  Acesta va fi finalizat practic la 1 septembrie iar și exportatorii din România care au însoțit delegația ne-au spus că în condițiile în care există cerere și prețul oferit crescătorilor va fi mai mare. Dar, cel mai important este că nu doar exportatorii pot da mieii la acest centru ci și noi spre exemplu ca Federație ne putem organiza și putem trimite direct. Vom avea și noi discuții în cadrul Federației și după ce vom pune pe hârtie tot ce ține de costuri vom vedea ce variantă găsim. Pentru că acolo, în acel centru de colectare, care se la întinde pe o suprafață de 150 de hectare, indiferent  cine va duce mieii acolo adică fie exportatori sau Federații va avea steagul României  și standul țării iar atunci se va știi exact din ce țară provin animalele iar cei care doresc  să cumpere,  vorbim de 15-16 state arabe, își vor alege marfa. Dar, vreau să precizez că România este principalul furnizor de carne de oaie în zonă. Normal că și noi sperăm la un preț mult mai bun dar constant și mai ales care să acopere cheltuielile de cost și să reflecte clar calitatea. Ei au nevoie de o țară sigură care produce constant. Ne-au spus clar că doresc să colaborăm pe termen cât mai lung”, ne-a mai declarat Ionică Nechifor.

    Zonarea în cazul apariției limbii albastre, o dezbatere ce vine în ajutorul oierilor din România

    ”Ceea ce ne-au cerut ei practic a fost ca, în cazul în care ca apărea în România boala limbii albastre să anunțăm unde anume, în ce zonă sunt probleme. S-a discutat despre această zonare astfel încât să nu fie afectată toată țara în caz că apar aceste probleme. Se vor respecta acele distanțe adică ce înseamnă zona de restricție, zona de supraveghere și cea de protecție. Dar restul țării să rămână liber pentru că ei au nevoie de o constanță  în a se desfășura exportul. Adică să evităm situațiile precedente când spre exemplu am avut un caz de limbă albastră în Botoșani și toată țara a avut interzis de a mai exporta în Iordania. Și a fost extrem de greu să refacem legăturile și parteneriatul”, a mai spus secretarul general al Romovis.

    El ne-a explicat că arabii nu au cerut anumite rase. ”Nu au specificat nimic de rase dar noi știm că în România ponderea o deține Țurcana iar ei au consumat și până acum carne de miel din țara noastră și au spus că avem o carcasă de calitate și mai ales sigură. Ei știu că toți mieii care ajung din România în zona lor nu au niciun fel de probleme privind sănătate animală”, a mai adăugat Ionică Nechifor.

    Mielul românesc, cerut și de alte țări

    La conferința regională cu tema “Implementarea standardelor OIE privind zonarea” și-au exprimat și alte țări intenția de a achiziționa miei din România.

    ”Rămâne doar ca ANSVSA să clarifice situația certificatelor sanitare-veterinare între state. Deci și-au mai manifestat interesul țări precum Kuweit, Arabia Saudită, Irak, Israelul, care exista deja mai ales pe rasa Karakul. Piața arabă cere carne de miel și noi avem de unde să le dăm.  Categoric vorbim de o gură de oxigen pentru sector, dar trebuie să ținem cont că noi trebuie să fim foarte serioși în ceea ce privește aceste demersuri care s-au făcut. Această activitate pentru noi, fermierii, nu este nouă dar se desfășoară sub altă formă și cred că trebuie să ne învățăm de acum încolo să finisăm tot ce avem animale în viu iar pentru a putea câștiga în întregime piața arabă în orice moment trebuie să avem miei bine întreținuți și seriozitate în ceea ce privește documentele care însoțesc animalele către țările arabe”, a conchis Ionică Nechifor.

    Foto: static.fairfaxrural.com.au


    Te-ar mai putea interesa

    MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!