Agro-interviu. Directorul general al APIA, Ioan Merca, despre plata subvențiilor agricole: ”Practic, ordinele de plată se vor emite începând de vineri”
Roxana Dobre -Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură urmează astăzi, 8 aprilie, să demareze plata subvențiilor pentru anul de cerere 2015. Cu o zi înainte de mult-așteptata autorizare la plată a primilor fermieri, Agrointeligența a obținut un scurt interviu cu directorul general al APIA, Ioan Merca.
Domnule director, plățile pe suprafață pentru anul de cerere 2015 sunt în linie dreaptă. Practic, mâine (astăzi, vineri-8 aprilie), așa cum a anunțat și ministrul agriculturii, Achim Irimescu, modulul de plăți urmează să fie activat. Care este stadiul modulului în acest moment, câte cereri sunt procesate și câți fermieri vor intra efectiv la plată pe vegetal în primele zile?
Atunci când am preluat conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la jumătatea lunii decembrie 2015, v-am comunicat că la nivelul APIA ne-am stabilit obiectivele pentru anul 2016, două dintre acestea fiind prioritare. Mă refer aici la începerea campaniei de depunere a cererilor unice de plată la data de 1 martie 2016 și la începerea plăților către fermieri la data de 8 aprilie 2016. Ambele obiective au fost ambițioase și deloc ușoare, dar ne-am ținut de cuvânt. Modulele informatice au fost dezvoltate și, la momentul zilei de 8 aprilie, așa cum am promis, vom începe autorizarea la plată a fermierilor.
În primele zile vom începe să autorizăm Schema de plată unică pe suprafaţă – 79,73 euro/ha, plata redistributivă – primul interval: 1 – 5 ha inclusiv – 5,00 euro/ha, al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv- 51,07 euro/ha, Plata pentru tinerii fermieri – 19,93 euro/ha, Plata pentru micii fermieri care au pana la 7 ha – maxim 1250 euro si ANT 1 – 19,19 euro/ha.
Numărul fermierilor care intră la plată în primele zile este de 458.000, urmând ca ceilalți fermieri să fie plătiți în perioada imediat următoare.
Ce se întâmplă cu banii pentru agromediu, zonele defavorizate sau suprafețele cultivate ecologic (Măsura 13) – când vor intra aceste măsuri la plată?
În luna decembrie 2015, APIA a autorizat la plată suma de 15,5 milioane euro pentru o parte dintre fermierii care au continuat angajamentele aferente măsurii 214 “Plăți de agromediu”, asumate în perioada anterioară de programare. O primă măsură care va intra la plată până la sfârșitul lunii aprilie este cea privind zonele defavorizate respectiv Măsura 13 (Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice), pentru care a fost depuse un număr mare de cereri în Campania 2015 (circa 400 mii fermieri /cereri).
În ceea ce privește restul de plată aferent Măsurii 214 – Plăți privind agromediu, dar și sumele aferente Măsurilor 10 și 11, precizăm că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură depune toate eforturile necesare în vederea efectuării plăților în cursul lunii mai 2016.
Doresc să vin și aici cu precizarea că aceste măsuri presupun verificarea mai multor criterii și cerințe specifice, așa cum este prevăzut în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, acestea fiind măsuri delegate.
Din declarațiile unor oficiali ai APIA am înțeles că în 8 aprilie vor începe plățile, să spunem mai simple, schemele de bază. Ce se întâmplă cu fermierii care au cerut și sprijin cuplat pentru vegetal, când vor intra și aceștia la plată?
Într-adevăr, așa cum am precizat, începem plățile în data de 8 aprilie. Nu aș spune că schemele de bază sunt mai simple, ci începem cu acestea într-o ordine firească.
De exemplu, nu putem începe să autorizăm alte scheme, fără să avem autorizată schema de plată unică pe suprafață. De asemenea, vă asigur că eforturile noastre sunt constante și că vom începe să autorizăm și celelalte scheme de plată în decursul lunii mai.
Cea mai mare parte dintre ele sunt scheme noi, pentru care, în conformitate cu legislația în vigoare, fermierii au depus o serie de documente privind producțiile realizate. Mă refer aici în special la schemele de sprijin cuplat. Așadar, facem tot ce ne stă în putință ca fermierii să aibă banii în conturi pentru toate schemele de plată din cererea unică, până la 30 iunie.
Având în vedere că data de 8 aprilie ”pică” vineri, cum va funcționa efectiv programul cu Trezoreria, când să se aștepte, teoretic, primii fermieri să aibă banii în conturi? Va exista un program special de lucru pentru cele două instituții implicate, APIA și Trezoreria Statului?
Așa cum am mai spus, ca și etape procedurale, după autorizare la plată şi transferul listelor de plată la Direcția Economică, aceasta emite ordinele de plată către Trezoreria Municipiului București, operaţiune care durează o zi.
Practic, ordinele de plata se vor emite începând de vineri.
În continuare, se va urma fluxul acestor ordine de plată între trezorerie și instituțiile bancare.
Pentru APIA va exista program de lucru atât sâmbătă, cât și duminică.
Pentru că tot vorbim de plăți, care este situația sumei restante pentru banii de motorină aferenți trimestrului III din 2015? Au ajuns la fermieri? Dacă nu, când vor ajunge?
Vin cu o veste bună pentru fermieri, legată de acest tip de sprijin. În Monitorul Oficial nr. 253/05.04.2016 a fost publicat Ordinul MADR nr. 440 pentru aprobarea cantităţilor de motorină determinate la plată, utilizate şi nedecontate în anul 2015, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare. Diferenta de 48% aferentă cantității de motorină din trimestru lII – an 2015 este de 119,3 milioane de lei. De aceasta diferență vor beneficia un număr de aproximativ 13.600 de fermieri. În cursul zilei de astăzi (ieri – 7 aprilie) se efectuează transferul în contabilitate a sumelor cuvenite beneficiarilor, urmând fluxul normal de plată, iar în câteva zile fermierii vor primi în conturi aceste sume.
Ce mesaj aveți pentru fermierii care așteaptă plățile? Dar pentru funcționarii APIA care au depus un efort susținut pentru ca aceste plăți să fie efectuate conform planificării convenite cu furnizorul de soft și cu organizațiile de fermieri, respectiv în cel mai scurt timp posibil?
Transmit fermierilor să aibă încredere în APIA. În această perioadă am demonstrat că ne-am onorat obligațiile asumate și îi asigur că în continuare munca noastră va fi la fel de intensă.
Iar pentru colegii mei, nu pot decât să le transmit mulțumirile și aprecierile mele, întrucât fără sprijinul lor nu aș fi putut să vin astăzi în fața dumneavoastră cu aceste realizări.