• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata pe înverzire: Când ajung cei 59 de euro/ha la fermierii din sectorul vegetal?

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Respectând calendarul stabilit și obiectivele asumate, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat chiar cu o zic mai devreme autorizarea la plată iar astăzi, 8 aprilie, a început efectuarea plăților finale aferente cererilor unice de plată – Campania 2015.

    Ieri erau pregătite pentru plată 536.160 cereri unice în sumă totală estimată de 300 milioane euro. Dintre acestea, o primă tranșă de 27.273 cereri, în sumă totală de 13.687.915 euro au fost plătite în cursul zilei de astăzi.

    Până la acest moment, schemele care se autorizează la plată sunt următoarele:
    – Schema de plată unică pe suprafaţă în cuantum de 79,73 euro/ha;
    – Plata redistributivă:
    • primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha;
    • al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,07 euro/ha.
    – Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/ha;
    – Plata pentru micii fermieri care au până la 7 ha în cuantum de maxim 1250 euro;
    – ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,19 euro/ha.

    Singura schemă care nu a intrat la plată, așa cum ne-a declarat încă de ieri și directorul general al APIA, Ioan Merca, este cea de înverzire o plată importantă pentru fermieri mai alea datorită cuantumului de 59 de euro/ha, o sumă deloc de neglijat.

    Potrivit surselor noastre, banii ar urma să ajungă la fermieri în maxim 2-3 săptămâni pentru această schemă.

    ”Este schema care le-a dat cele mai mari bătăi de cap atât fermierilor cât și funcționarilor APIA. Deocamdată nu este clar cum se vor aplica sancțiunile pentru cei 59 de euro, însă este clar că nu toți fermierii vor încasa suma întreagă dar nici nu vor pierde toți banii. Marea problemă este cea legată de ZIE unde ponderea este de 5 la sută și sunt fermieri care au respectat doar 2-3 la sută. De aceea, decizia de la centru a fost să mai așteptăm până dăm drumul la această plată pentru că nu putem face calcule din fix pe o margine de birou. Fermierii trebuie să înțeleagă că regulile sunt mai drastice iar vremurile când nu erau verificați sau primeau bani toți au trecut. În privința înverzirii, preferăm să facem o plată mai întârziată dar corectă decât una pe grabă și pe urmă să cerem banii înapoi. Oricum credem că va fi deranj mare printre fermieri pentru că probabil s-au culcat pe o ureche și au crezut că, deși nu respectă regulile, vor încasa toți banii”, ne-au precizat sursele noastre din conducerea APIA Central.

    Plata pe înverzire pentru anul de cerere 2015 se va ridica la circa 59 de euro pe hectar, sumă pe care ar urma să o primească fermierii care îndeplinesc condițiile pentru practicile benefice pentru mediu și climă, așa-zisul ”greening” în termeni vestici. Plata a fost introdusă de abia de anul trecut, anul de cerere 2015, iar banii, care vor aduce fermierilor 30% din valoarea maximă a subvențiilor, pot fi încasați de către aceștia anual până în 2020.

    De menționat că fermierii care practică agricultură ecologică nu sunt condiționați cu nimic la plata pentru înverzire iar cei care au întreaga exploatație ocupată cu culturi permanente (vii, livezi) beneficiază implicit de plata  pentru înverzire. Cei care au sub 10 hectare nu au obligații privind diversificarea culturilor iar cei care au sub 15 hectare nu au obligații privind  respectarea ZIE. Dar restul agricultorilor trebuie să respecte 3 practici agricole. Este vorba de la diversificarea culturilor, menținerea suprafețelor de pajiști permanente și protejarea zonelor de interes ecologic (ZIE).

    Foto: www.ieep.eu

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe