• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Timac Agro România: sfaturi pentru fertilizarea porumbului. Ce nutrienți se aplică în vegetație?

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii recurg la fertilizarea în vegetație atunci când doresc sa eficientizeze utilizarea nutrienților (în special a azotului), să stimuleze, cu ajutorul biostimulatorilor, metabolismul plantelor care au suferit diferite tipuri de stres, sau să corecteze, prin îngrășăminte foliare, efectele unor carențe de macro și microelemente care s-au manifestat în primele faze de creștere.

    În ceea ce privește produsele biostimulatoare, Timac Agro România recomandă o serie de formulări, cum ar fi Fertiactyl Starter ca și biostimulare radiculară în primele fenofaze vegetative sau Fertileader Oris ca biostimulare foliară în vegetație.

    În condiții pedoclimatice favorabile porumbului, momentul aplicării azotului nu influențează semnificativ producția. Semănatul în epoca optimă poate fi mai important decât aplicarea îngrășămintelor la un anumit moment dat. Din acest motiv, există cazuri când întreaga doză de azot se aplică înainte de răsărirea plantelor de porumb. Nu același lucru se întâmplă pe solurile cu textură ușoară, pe care azotul se aplică fracționat, pentru a preveni levigarea azotului, mai ales dacă doza depășește 100 kg N/ha. Dacă azotul se aplică după stadiul de 6 frunze, coeficientul de utilizare al azotului crește de la 60% la 80%.

    Nutrienții care se aplică în vegetație

    Azotul trebuie să fie la dispoziția plantelor de porumb în cantități suficiente înainte de stadiul de 8 frunze. Conform unor cercetări din Statele Unite, realizarea potențialului de producție depinde de azot în proporție de aproximativ 25%.

    Poate fi aplicat prin împrăștiere (după stadiul de 4 frunze – azotul ureic produce arsuri mai mici decât cel nitric), dar se preferă fie încorporarea lui (mai ales dacă este vorba de azot ureic sau azot lichid-soluție UAN), fie distribuirea odată cu apa de irigare (fertirigare). Dacă apare carența de azot, se poate fertiliza și mai târziu, până în stadiul de brunificare a mătăsii.

    Ar fi de dorit ca azotul ureic sau cel lichid (UAN 2-32) să fie aplicate când temperatura este sub 15 grade Celsius, solul este umed și eventual vine o ploaie de cel puțin 2 mm după ce s-a fertilizat.

    Zincul. Dintre microelemente, pentru porumb, cel mai important este zincul. Fertilizarea cu Zn se poate face cu 500-600 g/ha, folosind produse care au un conținut în zinc ce variază de la 0,1% la 40%. Tratamentele foliare se fac la un interval de 7-10 zile, începând cu stadiul de 5-7 frunze. Carențele de Zn pot apărea când solul conține mai puțin de 1,4 ppm zinc mobil.

    Autor: Conf. dr. ing. Horia-Victor Hălmăjan

    Pentru mai multe informații despre o fertilizare corectă a culturilor agricole, intrați pe www.ro.timacagro.com

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel” Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start”