• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sprijin de 30,2 milioane de lei pentru apicultori în 2016!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Apicultorii vor primi în cursul anului 2016 sprijin financiar în sumă de 30,204 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României. Astfel, suma a fost aprobată în ședința de astăzi și va ajunge la crescătorii de albine prin Programul național apicol pentru perioada 2014-2016, din care 15,102 milioane de lei alocate de la bugetul de stat, iar 15,102 milioane de lei din fonduri europene, conform unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

    Scopul de bază al Programului este sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

    Valoarea totală a sprijinului financiar acordat prin acest program în perioada 2014-2016 este de 44,8 milioane de lei, din care 50% din fonduri europene și 50% din fonduri naționale. În primii doi ani de aplicare, de sprijinul financiar au beneficiat aproximativ 5.500 de apicultori, persoane fizice și juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale.

    Actul normativ adoptat astăzi facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități. Astfel, se introduce în program decontarea medicamentelor folosite pentru tratarea nosemozei la albine și se elimină realizarea sistemului informativ pentru înregistrarea stupilor, care va fi finanțată din fonduri de la bugetul de stat.

    Alte modificări vizează clarificări referitoare la documentele de achiziție a produselor, a medicamentelor sau reglementări ale controalelor la fața locului. Pentru a facilita accesul apicultorilor la această formă de sprijin, se elimină condiția de eligibilitate și documentul justificativ referitor la faptul că tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfășoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat și urmărit de reprezentanții formei asociative. Modificarea este propusă de reprezentanții asociațiilor deoarece, conform prospectului medicamentului și în funcție de anotimp, fiecare apicultor își realizează singur calendarul tratamentelor.

    Vom reveni cu detalii pe www.agrointel.ro

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    O cunoscută pepinieră din România a decis să nu majoreze prețurile la puieții de pomi fructiferi MAXAM a lansat noi dimensiuni pentru două modele de anvelope agricole România, Bulgaria și Turcia vor crea un mecanism comun pentru a răspunde amenințărilor din Marea Neagră Fermierii români riscă să piardă 65 de euro pe hectar din cauza tăierilor bugetare Ploi la începutul lunii noiembrie. ANM a emis alerte de precipitații ce pot ajunge la 70 l/mp