Cine nu ştie să numere, să relanseze economia!
Lucian Davidescu -
Iată cum s-au pierdut – prosteşte – miliarde de euro în agricultură
E la modă acum atitudinea de tip „it’s the economy, stupid”* – toate media ne întrecem să-i sfătuim pe politicieni despre cum să lase cearta şi să se apuce de treabă.
Până la un punct, e o abordare sănătoasă. Există însă două riscuri enorme: Primul este ca politicienii să fie supraestimaţi cu bănuiala că nu pot face două lucruri în acelaşi timp. În realitate nu pot face nici măcar unul. Al doilea este să încerce să facă „lucruri mari” înaintea de-a le fi observat pe cele mici.
Încurcătura de la referendum este doar cel mai vizibil exemplu de incompetenţă: administraţia nu reuşeşte să numere şi să sorteze în mod convingător cetăţenii români, operaţiune care în secolul XXI ar trebui să dureze nu o lună, nu zile, nu ore – ci milisecunde. Dar statul nu reuşeşte să numere mai nimic, de la proprietăţile impozabile până la propriii angajaţi. Nu este în stare să-şi respecte propriile proceduri birocratice, compromise de contradicţii şi de ambiguuitate. Și nu se descurcă nici cu birocraţia UE, care e – orişicât! – mult mai predictibilă.
Aşa s-a ajuns la absorbţia catastrofală a fondurilor UE, care puteau fi cheia depăşirii fără dureri a crizei economice şi a presiunilor pe leu. De exemplu, doar banii destinaţi îmbunătăţirilor funciare (jumătate de miliard de euro) ar fi asigurat irigarea a încă 400 de mii de hectare, pe lângă cele doar 100 de mii care au rămas irigate în România. Câştigul pentru economie ar fi fost anul acesta: 0,8 – 1 miliard euro. Gradul de absorbţie este însă de numai 7%, cifră a cărei lectură corectă este „93% bani pierduţi”.
În realitate, pierderile sunt mult mai mari şi mai greu de măsurat. Ai crede că agricultorii români nu-s în stare să facă un calcul economic simplu sau sunt prea hapsâni ca să investească în irigaţii. În realitate, calculul este foarte exact: „de ce să investeşti în bunăstarea hoţilor de fier vechi?” Ei au depăşit măcar întrebarea care-i face pe alţii să ţină pământul pârloagă: „de ce să investeşti în bunăstarea hoţilor de recolte?” Ce-au făcut toţi miniştrii de interne, care ar fi trebuit să rezolve până acum problema? Simplu! N-au observat-o. În loc să alerge sistematic după hoţi, jandarmii se antrenează la ciomăgit „huligani”, poliţiştii fac recensăminte mai mici sau mai mari iar şefii de post adună talpa satului la vot. Banii pierduţi din astfel de abordări depăşesc chiar şi ordinul miliardelor de euro: ei sunt diferenţa dintre satele româneşti sărăcite şi economia rurală prosperă din ţările civilizate.
În atare condiţii, este chiar periculos când un guvern îşi propune măsuri ambiţioase de „relansare a economiei”. Un exemplu este mixtul de promisiuni de a valma făcute acum – cu reduceri sistematice de taxe şi creşteri generalizate de cheltuieli – care fac ca bugetul de anul viitor să nu stea, deocamdată, pe nimic. Va sta pe o revenire dureroasă cu picioarele pe pământ în momentul în care guvernul va trebui să dea banii luaţi de la FMI; dintr-un previzibil împrumut luat din acelaşi loc. Și reducerea TVA la alimente poate fi utilă, la fel şi reîntregirea salariilor bugetare. Doar că simultan nu sunt posibile, că altfel nu mai pierdea nimeni alegeri vreodată.
Alt exemplu este sugestia, foarte convenabilă pentru unii, ca energia „pentru irigaţii” să fie subvenţionată. În termeni vizuali, este ca şi cum ai subvenţiona apa dintr-o găleată găurită. În termeni financiari, este un pretext numai bun pentru a căpuşa o Hidroelectrica abia deparazitată. Iar experienţa arată că aproape fără excepţie, încercările din ultimii 20 de ani ale statului de-a stimula economia din bani publici au sfârşit prin a toca şi mai mulţi bani publici.
* „It’s the economy, stupid!” este sloganul care l-ar fi ajutat pe Bill Clinton să câştige alegerile în 1992. Însă şi mai mult l-a ajutat promisiunea încălcată a lui George Bush: „Read my lips: no new taxes”
