• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce arendă se plăteşte pentru un hectar de teren agricol în 2013

    agrointeligenta.ro -

    Proprietarii de terenuri date în arendă primesc, în medie, circa 700 de kg/ha, la o producţie de 4 to/ha. Nivelul arendei depinde de calitatea şi poziţia terenurilor şi de puterea de negociere a agricultorilor.

    Arendaşii spun că din cauza condiţiilor meteo dificile, este greu să ne gândim astăzi în România la producţii medii de grâu de peste 4.000 de kilograme la hectar – nu înseamnă însă că nu există şi excepţii, cum este cazul marilor agricultori, cu producţii comparabile de multe ori cu cele din Vest – în lipsa unui sistem integrat de producţie şi desfacere, dar şi în lipsa unor norme clare care să impulsioneze productivitatea.

    Dincolo de puterea de negociere a proprietarilor şi de calitatea terenurilor, cantitatea de cereale primită variază în funcţie de mărimea asociaţiei, de poziţionarea terenurilor, de accesul la irigaţii, sau chiar de factori conjuncturali precum apropierea de drumurile naţionale, după cum susţin arendaşii.

    Cotele medii primite nu diferă prea mult de la o regiune la alta, cu mici excepţii, judeţe precum Cluj sau Gorj. Trebuie remarcate însă diferenţele mari dintre zone ale aceluiaşi judeţ.

    În Timiş, de exemplu, una dintre zonele care au atras cei mai mulţi investitori străini, arenda medie primită este de 850 de kg/ha, însă sunt cazuri în care proprietarii de terenuri primesc doar 600 kg/ha sau din contră, chiar şi 1.200 kg/ha, susţine Viorel Matei, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş. Producţia medie de grâu în această parte a ţării a fost anul trecut de 3.800 kg/ha, însă au fost fermieri care au obţinut şi peste 5 tone/ha.

    Există şi situaţii, izolate ce-i drept, când se trece şi peste aceste cifre. În Arad, la Curtici, Dimitri Muscă a dat în 2012 circa 1.500 kg de grâu şi porumb la hectar proprietarilor de terenuri. A avut însă şi producţii pe măsură: peste şapte tone/ha atât la porumb, cât şi la grâu.

    În Sud, arenda se încadrează în medie

    În partea de sud a ţării, proprietarii de terenuri se încadrează în media pe ţară, de aproximativ 15% din producţie. În Teleorman, cotele variază în funcţie de calitatea pământului şi de negociere, în jurul a 600-700 de kilograme la hectar.

    “Putem vorbi de o medie de 700 de kilograme la o producţie de grâu de vreo 4.000 de kilograme la hectar. La noi, oricum, cam 75% din suprafaţa de 410.000 de hectare a judeţului este dată în arendă”, declar[ Ion Mănăilă, preşedintele Asociaţiei de Marketing şi Consultanţă Agricolă „ASOMAR” Teleorman.

    Și în Gorj, situaţia este relativ similară.

    ”În Gorj, societăţile agricole dau cam 600 de kilograme la hectar. În orice caz, proprietarii primesc cam 30% din profit, conform contractelor încheiate din 2000 încoace. În orice caz, la noi grâul nu prea rentează pentru că producţia este mică. Porumbul ne scoate”, consideră Traian Ghinoiu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Gorj.

    La Constanţa, diferenţe mari

    Lucrurile sunt ceva mai complicate în sud-estul ţării, unde calitatea terenurilor variază foarte mult.
    ”În Constanţa, agricultorii primesc între 400 şi 900 de kilograme la hectar pentru că variază mult calitatea terenurilor. Producţia medie pe judeţ este pe undeva la 2.800-3.000 de kilograme de grâu la hectar. Există însă locuri, cum ar fi Topraisar sau Negru Vodă, unde terenurile sunt de calitate regală. Aici proprietarii primesc peste 800 de kilograme le hectar”,

    susţine Gheorghe Lămureanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Privaţi de Cereale şi Plante Oleaginoase din Constanţa.

    În Călăraşi, nu a fost fermier care să fi primit sub 800 de kg/ha, anul trecut, spune Lucian Adam, director executiv, Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Călăraşi, în ciuda unui an agricol nu foarte bun din cauza secetei, El mai adaugă că arenda medie a fost de circa 850 kg de grâu/ha în condiţiile unei producţii de circa 3.500 kg/ha.

    Cea mai mică arendă, la deal

    În centrul ţării, în schimb, în zonele de deal, unde producţia este mai slabă iar exploataţiile mai mici, proprietarii primesc printre cele mai mici cote de arendă din ţară.

    ”În Cluj, e zonă de deal, aşa că terenul bun e cam fărâmiţat. Într-un loc găseşti câteva hectare, dincolo alte câteva. Arendaşii dau în general circa 400-500 de kg/ha, dar nici producţia nu este foarte mare. Abia dacă ajunge la 3.000 de kg/ha la grâur”, susţine Iosif Balla, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Cluj.

    Moldova, peste medie

    În Moldova, în zonele cu terenuri bune, cotele depăşesc media pe ţară, susţin agricultorii.

    ”În Bacău putem vorbi de o arendă medie de 800 de kilograme la hectar la o producţie medie de 4.000 de kilograme la hectar. Pe terenurile mai slabe se plăteşte cam 600 de kilograme, iar pe cele mai bune, irigate sau cu ieşire la drumul naţional se dă chiar şi 1.000 de kilograme la hectar. Nu ne comparăm cu terenurile bune din sud unde se dă, de exemplu, 1.500 de kilograme la hectar în Galaţi sau 1.200 de kilograme în sud, la Olteniţa”, spune Daniel Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Producătorilor Agricoli Bacău.

    România în statistici
    Suprafaţa agricolă totală a României se ridică – conform celui mai recent recensământ agricol din România – la 13,3 milioane de hectare, din care 8,3 milioane de hectare este teren arabil. România se află pe primele locuri la nivel european în topul tranzacţiilor agricole, cu peste 700.000 hectare de teren agricol vândute străinilor, Cele mai mari suprafeţe sunt deţinute de investitori din Italia – 24,29 % din terenurile cumpărate, Germania – 15,48%, ţările arabe – 9,98%,Ungaria – 8 ,17%, Spania – 6,2% , Austri a – 6, 13% sau Danemarca – 4,52%.

    Arenda pe judeţe (kg/ha)

    Judeţ Producţie medie (kg/ha) Cota proprietar(kg/ha)
    Teleorman 4.000 700
    Gorj 3.000 600
    Constanţa 2.900 400-900
    Călăraşi 3.500 850
    Cluj 3.000 400-500
    Bacău 4.000 600-1.000
    Timiş 3.850 600-1.200

    Sursa Asociaţiile agricultorilor


    Te-ar mai putea interesa

    Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!