4 tone de PEȘTE cu VIERMI retrase de pe piață. Cantitatea provenea din SPANIA!
Roxana Dobre -Transportul cu acest tip de produs era alcătuit din 6 loturi, în cantitate totală de 23.060 de kg.Probe recoltate din fiecare lot, în cadrul programului de autocontrol, de unitatea de depozitare autorizată, au fost transmise pentru a fi analizate la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară.
În urma efectuării examenului parazitologic, la probele prelevate din patru loturi au fost depistate larvele nematodului Anisakis în viscere, iar în probele din alte două loturi a fost decelată prezenţa larvelor parazitului atât în viscere, cât şi în musculatura dorsală şi cea abdominală.
Conform procedurilor, operatorul a iniţiat procedura de retragere a produsului neconform, sub atenta monitorizare a inspectorilor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană implicată în gestionarea alertei.
Până la această dată, sub supravegherea inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, s-a retras de la comercializare o cantitate de 3.840 de kg (1.578 de kg din loturile de produs cu localizare a parazitului la nivel muscular şi 2.262 de kg din loturile de produs cu localizare viscerală).
Acţiunea de retragere de la comercializare a produsului neconform este în derulare.
Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor (Ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr.35/2016) prevede obligativitatea supunerii fiecărui lot de peşte, icre sau lapţi, randomizat, examenului prin inspecţie vizuală, înainte de prelucrarea sau comercializarea acestuia, în vederea depistării şi îndepărtării paraziţilor vizibili cu ochiul liber, cât şi obligativitatea prelevării unor probe reprezentative din fiecare lot de peşte, icre sau lapţi.
Măsuri dispuse de serviciile veterinare:
– Peştele parazitat sau părţile parazitate din acesta nu vor fi comercializate pentru consum uman;
-Peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare doar la nivelul viscerelor şi care pot fi îndepărtate în totalitate, se dirijează la procesare sub supraveghere sanitară veterinară într-o unitate autorizată sanitar-veterinar care dispune de facilitaţi pentru îndepărtarea eficientă a părţilor parazitate şi în care sunt respectate condiţiile de igienă pentru evitarea posibilităţilor de contaminare;
-Peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare la nivelul musculaturii sau la nivelul musculaturii şi a viscerelor se declară impropriu pentru consum uman şi nu se acceptă valorificarea acestuia pentru consumul uman.
Ministrul Agriculturii a atras atenția că astfel de alimente își fac loc pe piața din România
Achim Irimescu a dat recent două exemplu de produse care își găsesc locul pe piața din România deși alte state le aruncă direct la gunoi.
”De ce peștele provenit din Marea Nordului în toată Europa se vinde eviscerat și prin scoaterea intestinelor se elimină și viermii Anisakis iar la noi, în România nu se eviscerează iar dacă peștele nu se congelează imediat viermii ajung în mușchi și marfa ajunge la români pentru că este la preț de nimic. De ce am construit cu bani europeni ferme piscicole și peștele nostru nu se vinde pentru că nu are loc pe piață de cel cu viermi Anisakis dar care are un preț mai bun. Am întrebat veterinarii (ANSVSA – n.r) la un moment dat, nu cei care sunt acum, și mi-au răspuns că un vierme acolo nu este important. Păi dacă ne batem joc de consumator și omorâm și mai omorâm și producătorul autohton, asta este foarte grav. Eu am avut discuții mari pe această temă, cu viermii, și până la aderare i-am blocat dar după aceea nu am mai putut pentru că este piața liberă dar veterinarii noștri unde sunt? De ce ne ascundem după deget și punem pe piață ce se aruncă în alte state?”, a subliniat ministrul agriculturii.
Anisakiile (mai ales anisakis simplex) sunt viermi din clasa nematodclor care trăiesc în stare larvară în cavitatea abdominală şi în muşchii peştilor de apă de mare ca heringul, morunul şi macroul. Ingerată prin intermediul peştilor infestaţi, larva ajunge în stomac sau în intestin, apoi se cuibăreşte în peretele lor. Prezenţa sa se manifestă printr-o durere abdominală uneori violentă şi prin semne alergice (urticarie, prurit, edem etc.). Când boala nu este tratată, la câteva săptămâni după infestare se declanşează o ocluzie intestinală, provocată de formarea unei tumori care înglobează larva (granulom eozinofil al intestinului). Tratamentul anisakiazei constă în extragerea chirurgicală a larvei. Presa a relatat mai multe cazuri de depistare a acestor viermi în peștele vândut de supermaketuri în 2014.