• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum se cultivă facelia, planta meliferă care salvează producția de miere în anii dificili

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Facelia este planta meliferă spre care se îndreaptă tot mai mulți apicultori. Cum primăvara a fost capricioasă, permițând prea puțin culesul la salcâm, cei care au reușit să investească într-o plantație de facelia au reușit să își salveze producția de miere de primăvară cu ajutorul florilor mov de la această cultură deloc pretențioasă.

    floare de facelia

    Semințele de facelia (Phacelia tanacetifolia), plantă originară din America de Nord unde crește spontan, au început de câțiva ani să se găsească la târgurile apicole din românia, cele de calitate fiind tratate încât să aibă o germinație cât mai bună. În medie, prețul semințelor este de circa 20-22 de lei pe kilogram, însă aveți grijă să le procurați dintr-o sursă sigură, ca să nu aveți surprize că vi se vinde altceva.

    Se seamănă toamna sau primăvara

    Însămânțarea se poate face de toamna-târziu (noiembrie-decembrie) sau primăvara (încpând chiar din februiarie și până în martie, chiar aprilie). Se asigură astfel o înflorire constantă către sfârșitul înfloririi salcâmului, prelungind culesul cu 2-3 săptămâni.

    Semănatul faceliei nu este nici el foarte dificil după cum explică un apicultor care culege zilele aceastea, cu albinele, recoltă de miere de la această floare.

    ”Am amestecat sămânța cu nisip într-o găleată și am aruncat cu mâna, după care, am adus un cal cu grapa. Cam atât. Dar să te orientezi să prinzi ploaie după accea”, a explicat Flavius Alin Ciapa într-un comentariu postat la un scurt video cu plantația sa de facelia.

    semanat seminte facelia

    6-8 kilograme de semințe la hectar

    Literatura de specialitate vorbește despre o pregătire a solului înainte de însămânțare: patul germinativ să fie bine mărunțit ca sămânța să intre în pământ până la 2-3 centimetri, în mod uniform. Se poate face și un semănat mecanic, cu mașina, la distanțe între rânduri de 12-15 cm sau 40-60 cm, folosind norma de 6-8 kilograme de sămânță la hectar.

    plantatie de facelia

    Înflorește din mai până în octombrie

    Unul dintre avantajele culturii de facelia este că această plantă are o perioadă scurtă de vegetație, iar de la răsărire până la înflorire trec doar 45-55 de zile, iar înflorirea tine 30-50 de zile, în funcție de condițiile de vreme. Planta crește în înlțime până la 40-60 de centimetri și înflorește din mai până în octombrie, în funcție de data semănatului.

    Facelia are o înaltă valore meliferă, ceea ce face ca albinele să fie foarte mulțumite de această sursă, pe care o vizitează pe tot parcursul zilei.

    cum se cultiva facelia

    Până la 1.000 de kilograme de miere de pe un hectar de facelia

    Cantitatea de nectar secretată de o floare și implicit producția de miere la hectar variază foarte mult sub influența factorilor de vreme, de perioada de semănat, de tehnologia folosită, iar în condiții favorabile, cantitatea de nectar secretată de o floare variază intre 1 si 4,5 mg cu o concentrație în zahăr a nectarului de 28% (Cirnu 1973), dând producții de miere la hectar de 600-1.000 kg. În conditii de cultură mai puțin favorabile, cantitatea de miere la hectar poate să fie între 300 și 600 kg.

    facelia in vie

    Facelia cultivată într-o plantație de viță de vie

    Întreținerea unei culturi de facelia cere atenție doar în prima fază de vegetație când plantele sunt mici, pentru a se evita îmburuienarea.

    Recoltarea se poate face la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, putându-se folosi chiar și combina, iar producțiile de sămânță variaza între 200 și 500 kg /ha în funcție de condițiile pedoclimatice și de tehnologia aplicată. ”După recoltare, ai discuit, și apoi, în septembrie ai deja din nou flori până la brâu, înflorire până toamna târziu”, după cum explică un cultivator de facelia din Republica Moldova.

    Folosită și ca plantă furajeră

    Facelia este nu doar o plantă meliferă, ci și o plantă cu înalt potențial furajer. ”Eu nu am animale. Eu o folosesc ca floare meliferă. După ce se termină floarea, vine un prieten care are vaci și o cosește. Ce mi-a spus el, e că ling pe jos vacile, atât de mult le place. Facelia se folosește și ca furajer și ca plantă meliferă”, explică apicultorul Flavius Alin Ciapa.

    În acest scop, se poate cultiva în amestecuri furajero-melifere. Astfel, se pot face amestecuri de facelia cu plante leguminoase ca: mazărea, măzărichea, lupinul sau soia, dar cele mai bune rezultate dă amestecul cu borceag de primăvară (măzăriche + ovăz). Proportiile de semanat cele mai bune sunt măzăriche 100 kg/ha + ovaz 40-50 kg/ha + facelia 3-4 kg/ha.

    Surse selective: Manualul Apicultorului (1979) via stuparitul.com, Facebook.com, Agro TV Moldova, YouTube.com

    Foto: Facebook.com

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!