Grădina deliciilor Papei – Biserica Romano-Catolică şi portofoliul său de branduri agro-alimentare
agrointeligenta.ro -
Biserica este şi un mare producător agro-alimentar
Ordinele catolice au produs de-a lungul timpului reţetele unora dintre cele mai cunoscute dintre produsele alimentare – de la panificaţie şi cofetărie (pâine, biscuiţi, prăjituri), la băuturi distilate şi bere, până la ceaiuri şi cafea. Acest lucru este extrem de important pentru întregul sector agricol întru-cât prin aceste reţete se creează o cerere constantă pentru produsele agricole care intră în componenţa lor ca ingrediente.
Indisolubil legată de proprietatea funciară Biserica Romano-Catolică este de un mileniu aproape una dintre cele mai importante „companii” agro-alimentare din lume. Prin mânăstirile şi misiunile sale, împrăştiate pe 6 continente în climate de la cel ecuatorial la cel subpolar, oamenii Papei pot produce orice – dar absolut orice – din ce se poate mânca şi bea pe planeta Pământ.
Munca pământului este un mod de viaţă sacru pe care multe dintre ordinele catolice îl asociază rugăciunii şi meditaţiei, iar valorificarea roadelor acesteia este principala sursă de venituri a multor aşezăminte religioase – de secole.
Toate acestea au fost, desigur, şi produsul unei sănătoase culturi organizaţionale privind descentralizarea finanţelor – unităţile din teritoriu trebuind să se auto-finanţeze şi să cedeze centrului doar o cotă parte (faimoasa a zecea parte, dijma, cei „sfinţi” 10%)
Aşa au apărut unele dintre cele mai apreciate „branduri” agro-alimentare ale lumii de azi – berea, numeroase lichioruri monastice, biscuiţi şi prăjituri – pe care ordinele romano-catolice le-au inventat şi produs pentru a le vinde (banul e ochiul dracului dar contabilitatea e sfântă – spune un proverb bancar genovez din secolul…XII p.Cr)
Berea Trappistiană – „cu siguranţă cea mai bună bere din lume”(:-)) – pe care cei mai mulţi dintre băutori o numesc „bere belgiană” (în mod eronat)- a fost „brevetată” în Evul Mediu de călugării cistercieni din mânăstirea La Trappe (Franţa) producţia ei răspândindu-se în toată „reţeaua” ordinului pentru a fi vândută aducând astfel resursele financiare necesare.
Şi azi Chimay, Westvleteren, Rochefort, Westmalle şi Achel (Belgia – cele mai multe branduri vin din Belgia, fapt care poate explica de ce berea trappistiană este numită bere „belgiană”), Koningshoeven (Olanda), Mariawald (Germania) trebuie produse în „fabricile” din interiorul aşezămintelor trappiste, fie de călugării cistercieni, fie de mireni sub strica lor observaţie.
Lichiorul Chartreuse – „cu siguranţă cea mai bine păzită reţetă din istorie” – a fost „brevetată” şi ea în Renaştere, de călugării cartusieni (sau Fraţii Sfântului Bruno) de la mânăstirea Chartreuse şi tot pentru a fi vândută în scopul asigurării resurselor financiare ale ordinului.
Cel mai interesant aspect – exploatat la sânge de managerii brandului – se leagă de reţeta acestui produs – călugării cartusieni nu îşi arogă inventarea lichiorului ci descoperirea reţetei acestuia prin spargerea codului în care aceasta ar fi fost scrisă.
Ceea ce numim azi lichior Chartreuse ar fi de fapt „Elixirul Tinereţii Fără Bătrâneţe” – un preparat alchimic, fireşte – conţinut de un manuscris „vechi” pe care mareşalul Francois Hannibal d’Estrées (fratele Gabriellei d’Estrées, amanta regelui Henri IV, o doamnă cu o foarte proasă reputaţie în epocă, Margareta de Valois o numea „ducesa de tăvăleală” sau la duchesse d’ordure)- li l-ar fi donat călugărilor în 1605.
Doi dintre aceştia, specialişti în farmacie şi alchimie au reuşit să îl descifreze stabilind ingredientele, proporţiile şi modul de preparare.
Şi azi, tot călugării cartusieni sînt singurii care produc adevăratul Chartreuse utilizând plantele aromatice pe care le cultivă în propriile aşezăminte.
Sînt câteva sute poate chiar mii de reţete de pâine produse de panificaţe, patiserie, gemuri-dulceţuri, conserve, amestecuri de ierburi aromatice, care fără a fi un monopol al ordinelor catolice sînt recunoscute ca fiind patentate de acestea. În numeroase mânăstiri funcţionează adevărate brutării, laboratoare şi linii de producţie pentru toate aceste delicii care ajung pe piaţă prin reţelele „organizaţiei”, desigur.
Cu atâtea ispite, Papa Francisc va trebui să fie chiar un sfânt ca să reziste…
