Usturoiul românesc pe post de armă inteligentă. Apăsați pe trăgaci, vă rog!
Vlad Macovei – Agrointeligența
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Una dintre explicațiile pentru scăderea abruptă a criminalității în New York la începutul anilor 90 este așa-numita teorie ”a geamurilor sparte”. Pe scurt, sancționarea fără excepție a infracțiunilor minore, cum ar fi spargerea unei ferestre, ar conduce la diminuarea infracțiunilor majore, cum ar fi tâlhăria.
Ce are geamul spart, chiar și ca teorie, cu agricultura? Păi, vă propun un mic experiment, pe care să-l numim ”teoria usturoiului românesc”. Cum putem vorbi noi de legea supermarketurilor, de promovarea produselor autohtone, de drepturi egale pentru fermierii români față de cei din țările dezvoltate, de cadastru, de relația cu traderii, de fonduri europene, de ce mai vreți dumneavoastră, dacă nu reușim, până acolo, un lucru extrem de simplu: să producem și să vindem locuitorilor acestei țări într-o proporție cât mai mare banalul usturoi făcut la noi și să nu ne bazăm doar pe importuri?
Este inadmisibil ca într-o țară ca România, în care usturoiul este parte a culturii și chiar a ritualurilor populare, în care nu poate fi gândită gastronomia fără banalul aliment cu pricina, să vedem în supermarketuri, dar și în multe piețe, doar usturoi din China sau din Spania. Și nu sunt de vină deloc chinezii sau spaniolii că produc mult usturoi și ieftin și reușesc să-l vândă. Aceasta ar trebui să fie prima campanie, poate mică din punct de vedere al impactului economic, care să fie pusă în mișcare, până să ne gândim la obiective ambițioase. Se pot strânge la o masă fermierii, retailerii, decidenții politici, reprezentanții ministerului, asociațiile de consumatori (lista este deschisă, evident) și să găsească o soluție la criza usturoiului? Putem ca în doi ani să avem usturoi românesc la discreție în supermarket? Dacă răspunsul va fi nu, nimeni dintre cei implicați nu mai merită să mai deschidă gura vorbind despre fermierul român sau de sprijinirea agriculturii și industriei alimentare autohtone.
Repet, poate părea banal, dar este absolut rușinos pentru noi ca țară să nu ne producem propriul usturoi pentru consumul intern. Dar gândiți-vă la teoria ”geamurilor sparte”, și poate atunci am ajunge la concluzia că pornind de la ”legea usturoiului românesc” putem ajunge departe pe calea negocierii, dialogului, argumentelor, solidarității și, foarte important, responsabilității. Unde este responsabilitatea celor care de ani buni tot clamează una sau alta și se bat cu cărămida în piept că sunt gata să își dea viața pentru apărarea satului românesc, când ei nu au reușit să rezolve nici măcar să putem mânca usturoi de-al nostru, neaoș, geto-dacic.
Haideți să rezolvăm împreună această ecuație simplă, cu doar o necunoscută. Politicieni, lideri ai fermierilor, miniștri ai agriculturii, manageri de supermarket, lideri de opinie, puteți trece din teorie în practică usturoiul românesc? Sunteți în stare? Succes, Agrointeligența este alături de dumneavoastră!
