Copilirea roșiilor – operațiunea ce trebuie făcută pentru a evita pierderea a 20% din producție
Gabriela Gimbășanu -Pentru reușita unei culturi de tomate trebuie întreprinse o serie de operațiuni care ajută planta să se dezvolte armonios și, cel mai important, permit obținerea unor recolte bogate și extrem de gustoase. Astfel, alături de palisare, copilirea este o altă operațiune importantă ce trebuie făcută roșiilor la momentul oportun pentru a evita pierderile de producție, estimate de specialiștii din domeniul horticol la peste 20%.
Copilirea se execută mai ales în cazul roșiilor crescute în solar și pentru roșiile care cresc în grădină, roșii înalte cu tip de creștere nedeterminată. Operațiunea de copilire constă în înlăturarea, cu ajutorul unei foarfeci de grădină sau chiar direct, cu mâinile – ajutați de unghii, a lăstarilor tineri ce cresc la baza tulpinii sau a frunzelor principale. Această lucrare ce se execută la cultura de tomate necesită un volum mare de muncă, mai ales dacă vorbim de suprafețe mari, dar este absolut necesară pentru a avea roșii dezvoltate conform caracteristicilor de soi.
Ce sunt copilii?
Copilii sunt mici tulpini, care se dezvoltă la axila frunzelor. Copilii au un efect negativ asupra dezvoltării armonioase a plantei și asupra fructificării. Dacă acești lăstari nu sunt îndepărtați prin operațiunea de copilit, aceștia se dezvoltă rapid și ajung să concureze tulpina principală a plantei, pe care o lipsesc de o bună parte din seva brută. În plus, copilii aglomerează planta, scăzând posibilitățile de aerisire și sporind astfel posibilitatea apariției bolilor. De asemenea, copilii afectează fructificarea, prin întârzierea coacerii roșiilor și scăderea dimensiunilor acestora.
Lăstarii se copilesc când au 2-3 cm lungime
Ruperea lăstarilor sau copilirea este recomandată să se facă înainte ca lăstarul să atingă lungimea de 5 cm. Dacă copilirea se face când lăstarul are 2-3 cm rănile se cicatrizează rapid, planta se vindecă mult mai repede și nu suferă de pe urma acestei operațiuni. Dacă se întârzie copilitul planta va începe să îndrepte către lăstari o mare parte din produșii de fotosinteză în dauna creșterii fructelor, scade ritmul de apariție a noilor frunze și a inflorescențelor, iar rana produsă de ruptură este mult mai mare și mai greu de vindecat, transformându-se în adevărate porți de intrare a bolilor.
Pașii care trebuiesc urmați pentru o copilire corectă
Plantele de tomate trebuiesc analizate cu regularitate pentru a observa când își fac apariția primii lăstari. O dată pe săptămână trebuie să analizezi cu grijă roșiile în punctele în care pețiolul (codița – n.r) frunzelor se inserează pe tulpină. Dacă observi că s-au dezvoltat copili, aceștia trebuiesc îndepărtați. În general, primii lăstari apar în zona situată între baza tulpinii și primul etaj florar. Înlăturarea acestora nu pune prea mari probleme, deoarece singura zonă ce poate fi afectată este reprezentată de baza tulpinii.
A doua secțiune de plantă unde își fac apariția copilii este reprezentată de baza frunzelor principale. În această etapă se rupe orice lăstar până în zona celui de-al doilea etaj florar.
Acțiunea în sine este foarte simplă astfel că se îndepărtează lăstarul crescut între frunză şi tulpină, apucându-l la 1 cm de bază, în aşa fel , încât să rămână la locul îndepărtării un ciotuleţ, care nu va mai permite refacerea unuia nou. Îndepărtarea lăstarilor se poate face fie prin rupere directă, fie prin tăierea cu o lamă sau cuţit foarte ascuţit direct de la bază. Dat fiind faptul că fiecare dintre metode are plusurile şi minusurile sale, rămâne la latitudinea legumicultorului ce variantă alege să aplice.
Uneori nu ai suficient timp pentru a copili roșiile în timp util, așa că te poți trezi cu niște copili atât de mari, încât nu își mai dai seama care este copilul și care este tulpina principală a plantei. În acest caz, trebuie să te uiți după flori Pe tulpina principală vei găsi inflorescențe, iar pe copili nu vei găsi. Se poate întâmpla sa apară și pe copili inflorescențe, dar acestea sunt mai subdezvoltate decât cele de pe tulpina principală.
Poartă mânuși atunci când copilești tomatele
Seva de la roșii pătează destul de rău. La început este verde, dar în cele din urmă se oxidează și lasă pe mâini și pe haine pete închise la culoare. De aceea, atunci când copilești tomatele, este recomandat să porți o pereche de mănuși subțiri. Dacă nu vrei să porți mânuși și ai mult de copilit, dar nu vrei nici să obții la sfârșit mâini cu aspect negricios, va trebui să te speli de mai multe ori pe mâini, până când scapi de ”negreală”.
După copilit trebuie să dezinfectezi rănile
Indiferent când s-a făcut lăstărirea, operațiunea rănește planta și orice rană mai mică sau mai mare reprezintă o poartă de intrare în plantă pentru sporii prezenți în atmosferă. Tocmai de aceea imediat după terminarea lucrărilor se administrează un fungicid, ce trebuie să aibă cât mai bune proprietăți de cicatrizare pentru protejarea plantei de o eventuală infectare cu agenți patogeni.
De reținut că oricând se efectuează operațiuni care crează răni deschise trebuie imediat venit cu un tratament fitosanitar pentru protejarea plantelor de eventuale îmbolnăviri. Dacă în schimb, faci agricultură ecologică sau pur și simplu urmărești să obții o cultură de tomate fără folosirea substanțelor chimice, rănile provocate în urma operațiunii de copilit pot fi dezinfectate cu pudră de cenușă sau cărbune pisat, pentru a evita infectarea rănilor și apariția bolilor.
Copilirea se face, de regulă, în dimineţile însorite, devreme, pe răcoare, dar după ce s-a uscat roua, ca rănile să se vindece repede. Intervalul de copilire este de 4-8 zile pentru roșiile cu creștere determinată și de două ori pe săptămână pentru cele cu creștere nedeterminată.
Nu confunda operațiunea de copilire cu cea de cârnire. Cârnitul roșiilor reprezintă ceva total diferit față de copilit. Cârnitul se face înainte cu aproximativ 2 săptămâni de desființarea culturii, de obicei toamna, pentru a grăbi mărirea și coacerea ultimelor roșii de pe plantă.
Sursă selectivă: hobbygradina.ro, marcoser.ro