• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Subvenții BLOCATE la APIA! Fermierii se tem să nu li se ceară BANII înapoi!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în plină de campanie de plată a subvențiilor din anul de cerere 2015 iar în acest moment și crescătorii de animale își așteaptă banii. Plățile trebuia să demareze pe 25 mai dar, potrivit surselor noastre, întârzieri mari sunt la sectorul bovine unde nici în momentul de față agenția de plăți nu a comunicat efectivul total eligibil la nivel național.

    Crescătorii de animale așteaptă în aceste zile să afle cât vor primi pe anul 2015 subvențiile de la APIA adică Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ), bani ce vin de la Comisia Europeană,  dar și Ajutorul Național Trazitoriu (ANT), plată ce se achită din bugetul de stat.

    Liderii crescătorilor nu sunt însă deloc optimiști în privința unei date prea apropiate pentru începerea plăților și spun că lucrurile sunt mai grave decât s-a anunțat.

    ”În clipa de față ei (APIA – n.r.) nu au funcțional modulul de control administrativ. Calculele trebuie făcute corect și concret pentru că avem deja suma care a fost alocată pentru bovine, fie că vorbim de lapte sau de carne. Avem Hotărâre de Guvern și trebuie respectată. Noi vrem să știm exact și în mod corect ce bani ni se cuvin adică nu ne dorim să ne trezim în situația în care ni se vor cere banii înapoi. Deci ei au nevoie acum ca modulul administrativ să fie funcțional în totalitate iar de abia după aceea să treacă și la modulul final, cel de plăți. Noi, crescătorii de vaci le-am transmis să rezolve celelalte plăți până la sfârșitul lunii mai (mâine, 31 mai – n.r) și de abia după aceea să se ocupe și de noi. Eu zic că săptămâna acesta nu avem nicio șansă să aflăm ceva. Eu zic că de abia de pe 5 iunie să putem spera să înceapă plățile”, a declarat pentru Agrointeligența, Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România.

    Sursele noastre din APIA ne-au precizat că tot procesul merge greoi pentru că anul trecut s-au preluat foarte multe pe formulare de adăugare animale și, cel puțin la bovine, funcționarii se confruntă cu tot felul de situații. ”Spre exemplu la SCZ până nu bagi pașaportul să vezi care sunt descendenții (…) numai în aplicație poți să vezi. Noi nu am cerut pașapoartele vițeilor și avem acea condiție ca minim un produs să fie înregistrat în Registrul Genealogic (RNE). Și atunci tu ca funcționar nu introduci datele (…) este foarte greu. Anul acesta va fi foarte complicat cu zootehnia mai ales că nu ne-a ajutat softul informatic, chiar deloc. Se puteau face anumite operații, interogări cel puțin pe ce introduci în baza de date să se facă extragerile din IACS, sistemul informatic”, ne-au declarat specialiști de la APIA.

    Aceștia mai spun că problemele au apărut încă de anul trecut când fermierii au depus pentru prima dată cererea unică, deși țara noastră nu era pregătită pentru implementarea acestei noutăți.

    ”Noi trebuia să cerem o derogare de un an, doi până să implementăm  această noutate. Practic anul trecut animalele (cererile n.r) au fost preluate manual, pe liste. Acum se introduc animalele în sistem crotalie cu crotalie, deci este ceva aberant. Ni se cere această situație a crotaliilor că dacă nu o plătim noi din buzunar ca funcționari. Cei care se ocupă de sectorul zootehnic din APIA au fost ”zdruncinați” în 2014 când a descins DNA-ul la APIA Central și i-a cam împrăștiat (…) au mutat directori de la Direcția Măsuri de Piață la zootehnie, de la zootehnie la măsuri de piață. Am prins cum a fost mai rău (depunerea cererii unice în 2015) cei care trebuiau să implementeze nu se pricepeau. Acum se introduc animalele în sistem crotalie cu crotalie. Practic acum lucrăm ca pe vremea abacului, două bile albe plus două bile negre fac 4 bile”, ne-au mai explicat specialiștii APIA.

    Aceleași surse ne-au precizat că sâmbătă softul informatic folosit de APIA a fost blocat.

    De precizat că până la publicarea acestui articol APIA nu a comunicat oficial nicio cifră legată de efectivul eligibil, progresele pe care le-a făcut sau când ar putea începe plățile. 

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe