• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 300 de fermieri protestează mâine la Cotroceni. Vezi LISTA de REVENDICĂRI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Agricultura stă să explodeze! Cu subvențiile întârziate și plini de datorii, fermierii nu mai par dispuși să accepte greșelile făcute de cei responsabili cu banii lor. Acum agricultorii trec la fapte și anunță că mâine vor să îi atragă atenția chiar președintelui României, Klaus Iohannis, participând la un protest al sindicaliștilor ce va avea începând cu orele 11.00 în fața Palatului Cotroceni. 

    Circa 300 de membri ai Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe, Agrostar, vor participa mâine la un  protest organizat de Blocul Național Sindical (BNS) care va avea loc în fața palatului Cotroceni

    „Întârzierea la plata subvențiilor care trebuiau acordate în anul 2015, dar și întârzierea celor care trebuiau plătite în anul 2016, nu au făcut altceva decât să decapitalizeze agricultorii, deoarece parte din aceștia și-au luat credite de la bănci pe baza adeverinței eliberate de către APIA, culmea tot de către stat, iar cum sunt somați de bănci să ramburseze creditele care, culmea au fost acordate în cuantum egal cu subvenția minus comisionul pe care agricultorul îl plătește. Practic, prin această găselniță de a emite o adeverință cu care te duci la bancă ca să îți iei ”subvenția”, deci dreptul tău pentru că lucrezi pământul sau crești animale, mai plătești și comisioane tot băncii. Mai mult, în acest an, ca urmare a întârzierii la plata subvențiilor, agricultorii plătesc statului dobânzi și penalități la plata impozitelor și taxelor locale deoarece nu au avut sumele necesare pentru a-și achita debitele așteptând plata subvențiilor, din care o parte au venit cu foarte mare întârziere, iar o parte nu se știe ”exact” când se vor plăti”, afirmă Horațiu Raicu, vicepreședintele Agrostar.

    Și Legea Vânătorii îi nemulțumește pe protestatari care afirmă că în acest moment aceasta este în vigoare așa cum era la momentul în care Federația AGROSTAR a scos în stradă 8.000 de crescători de ovine și caprine la sfârșitul anului 2015. ”Ordonanța de Urgență dată de către Guvernul României și-a încetat valabilitatea, iar crescătorii de animale vor fi nevoiți să iasă din nou în stradă să ceară modificarea acestei legi, întrucât nu vor mai putea pășuna începând din toamnă. De asemenea, reamintim că acești crescători de animale primesc subvenție cu mult mai mică, decât ceilalți crescători din Uniunea Europeană, au probleme cu vânzarea animalelor, din cauza prețului derizoriu, își vând laptele la un preț de nimic, nu au unde să își vândă lâna etc”, a mai completat Raicu.

    Protestatarii mai denunță și lipsa unor politici pe termen scurt, mediu și lung în sectorul agricol, an de an luându-se măsuri pompieristice în sectorul agricol. ”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în ultimii ani nu a făcut altceva decât să administreze sumele de bani venite de la Uniunea Europeană cu titlu de subvenții, să plătească de la bugetul de stat subvențiile angajate de România. Practic, s-a transformat într-o agenție de plăți, culmea plătită tot de către agricultori. Ministerul Agriculturii uită faptul că se ocupă și de dezvoltarea rurală, mediul rural aflându-se într-o sărăcie cruntă, cu o populație decimată și îmbătrânită. Nu se înțelege că pentru a dezvolta mediul rural trebuie să capitalizezi fermierii, trebuie să creezi premisele producției, dar și a comercializării asupra căreia nu s-a aplecat nimeni, fermierii fiind lăsați la mâna intermediarilor, care câștigă de 10 ori mai mult decât un agricultor”, mai susține secretarul general al Agrostar.

    Protestul este organizat de Blocul Național Sindical (BNS), confederație sindicală la care Federația Agrostar este afiliată.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Peste 4.000 de cercetători din 50 de țări participă la Conferința Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de USAMV București