• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tratamente complete la cultura de porumb

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Porumbul este poate cultura cu cea mai mare reprezentativitate la nivel național. Ultimii ani însă au fost o adevărată provocare pentru fermieri având în vedere viteza cu care se înmulțesc bolile și dăunătorii de la o campanie agricolă la alta. De aceea respectarea unui program tehnologic foarte bine pus la punct este extrem de important iar productivitatea culturii este strâns legată de acest aspect. 

    Iată programul tehnologic propus de compania Syngenta care începe cu tratamentul semințelor și continuă până la perioada de înflorire! 

    Porumb_2013

    De specificat că pentru o reușită a tehnologiei trebuie să interveniți cât mai devreme pentru combaterea buruienilor. Una dintre vergile esențiale din provesul tehnologic o reprezintă combaterea buruienilor. Imediat după semănat, între planta de cultură și buruiană survine competiția pentru apă, lumină, resurse minerale, spațiu și căldură.

    Din acest motiv întreținerea culturii este esențială pentru o creștere armonioasă a componentelor active ale plantei (rădăcina, tulpina, aparat foliar), care să conducă la dezvoltarea ulterioară a elementelor responsabile de producție.

    De ce este importantă erbicdarea în preemergență:

    -Protejează investiția încă din start, sporind șansa hibridului de a-și exprima potențialul genetic

    -Hrănește cultura și nu buruiana

    -Ajută cultura în perioadele critice ulterioare

    -Sprijină managementul de combatere integrată la nivel de fermă, prin reducerea populației de buruieni, deseori plante gazdă pentru agenți patogeni și dăunători.

    Foto: files.janssen-rhede.de

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal! Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Rectificarea bugetară pentru Agricultură: Bani pentru subvențiile fermierilor – asigurați! O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor