• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ziua Fermierului în câmp la SAATEN-UNION. Un eveniment care a întrecut așteptările organizatorilor, dar mai ales ale agricultorilor

    Gabriela Gimbășanu -

    Când o companie precum SAATEN-UNION anunță un eveniment un câmp pentru a-și prezenta hibrizii din portofoliu, numărul fermierilor interesați depășește așteptările organizatorilor. Așa s-a întâmplat vinerea trecută, pe 3 iunie, la Drajna, când numărul agricultorilor care au venit să afle noutățile companiei a depășit 350 de persoane!

    Cum oferta în materie de hibrizi este foarte bogată, fermierii sunt interesați să vadă loturile demonstrative, să descopere la fața locului cum arată culturile și mai ales ce tehnologii pot folosi pentru a-și maximiza producția. Iar la Drajna au avut posibilitatea de a afla informații și de a vedea ”la lucru” cei mai performanți hibrizi pentru culturile de rapiță, porumb, floarea soarelui, grâu, orz și orzoaică. Și, foarte important de precizat, în cadrul evenimentului s-au prezentat loturi la care s-au aplicat tehnologii medii, accesibile majorității fermelor din România!

    Saaten Union Drajna 4

    Ce ne-a impresionat la evenimentul SAATEN-UNION a fost faptul că fermierii, repartizați în grupe de lucru, au făcut turul demonstrativ și au primit la fiecare ”oprire” informații complete atât despre hibrizi, cât și despre tehnologia aplicată, despre tratamentele folosite și, foarte util, au putut afla exact ce semințe și ce metode pot introduce apoi, ca și cultură, în propria fermă. Pentru că, la o adică, acesta trebuie să fie scopul unei astfel de întâlnire cu fermierii: de a le oferi soluții pe care și le pot permite și pe care le pot folosi în propria afacere!

    Am mai remarcat și deschiderea reprezentanților companiei care au făcut față cu brio numărului mare de participanți, întrebărilor și problemelor la care aceștia au cerut răspunsuri și explicații. Astfel, în deschiderea evenimentului, George Aldescu, directorul general al companiei SAATEN-UNION le-a mulțumit partenerilor pentru colaborarea îndelungată, dar și pentru faptul că an de an aleg semințele companiei pentru a-și înființa culturile.

    Saaten Union Drajna 1

    ”Cu această ocazie deschidem seria întâlnirilor în câmp cu fermieri pe zone geografice. Trebuie să spun că suntem mândri pentru că suntem în stare să prezentăm genetică performantă la nivelul solicitărilor și la nivelul pretențiilor actuale ale fermierilor români. Din 1992 suntem prezenți pe piața românească ca societate cu personalitate juridică și am ajuns pas cu pas la un portofoliu impresionant de soiuri și hibrizi la toate speciile necesare cultivatorilor pe suprafețe mari. Avem și trei mari stații de condiționare semințe, unde cu grijă, cu înțelepciune și foarte mare atenție, producem semințe la parametrii calitativi solicitați de fermieri din Europa, pentru că semințele produse în fermele din România ajung în țări precum Germania, Franța, Polonia etc. Echipa noastră este astăzi prezentă aici și este dispusă să vă ofere toate informațiile tehnice de care aveți nevoie”, a declarat George Aldescu, directorul general al companiei SAATEN-UNION.

    Saaten Union Drajna 3 IMG_20160603_135407 Saaten Union Drajna 2 Saaten Union Drajna 5 IMG_20160603_140003

    Mihai Mirițescu, directorul general adjunct al companiei, a fost cel responsabil pentru repartizarea fermierilor pe grupe de lucru și a avut grijă să întărească angajamentul făcută de companie, acela de a aduce pe piață cei mai performanți hibrizi care să fie perfect adaptați nevoilor specifice ale fermierilor.

    A devenit o tradiție pentru SAATEN-UNION să organizeze asemenea evenimente în câmp. Acesta este al doilea an când organizăm un astfel de eveniment în câmp. Urmează ca din ce în ce să ne perfecționăm și să devenim mai buni, să prezentăm hibrizi și soiuri performanțe”, a mai spus Mihai Mirițescu, directorul general adjunct.

    Iar ca un gând de încheiere, credem că toți fermierii care au venit la Drajna pe 3 iunie au plecat acasă cu informații noi, cu secrete și sfaturi care să îi ajute să atingă producțiile, performanța și mai ales profitul pe care și-l doresc în propriile afaceri agricole!

    IMG_20160603_135421


    Te-ar mai putea interesa

    Urări de Crăciun scurte. Mesaje de Sărbători pentru prieteni și familie Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Un tânăr fermier și președinte de cooperativă a pierdut lupta cu o boală nemiloasă la numai 32 de ani! Prognoza meteo pentru ianuarie. Vremea în prima lună din 2025 Super spor de producție în ferma lui Ioan Misăilă după aplicarea Super U, de la Biochem